Analiză Umbrela Strategică: Războiul Rusia vs. Ucraina în termeni statistici. Ce arme ar putea crea cele mai mari probleme armatei ruse?
După ce timp de peste două luni a mobilizat forțe covârșitoare, dar în același timp a negat continuu că plănuiește să atace Ucraina, Vladimir Putin a declanșat în cele din urmă agresiunea împotriva țării vecine.
Forțele armate ale Ucrainei sunt mult depășite numeric de Rusia, iar din punct de vedere calitativ situația este tot în favoarea Moscovei. Însă simpla comparație directă între forțele militare convenționale nu surprinde întreaga imagine a capacității defensive a unei țări.
Experții militari atrag atenția că experiența și pregătirea trupelor combatante contează la fel de mult, iar un alt factor important, reliefat în mod particular de finalul războiului din Afganistan, este moralul.
În ceea ce privește personalul militar, Ucraina dispune de 196.000 de militari activi (dintre care 125.000 trupe terestre), la care se adaugă aproximativ 900.000 de rezerviști și membri ai milițiilor paramilitare, în timp ce Rusia are aproximativ 900.000 de militari activi (dintre care 280.000 trupe terestre) și două milioane de rezerviști, arată datele Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS), citate de Sky News.
Rusia domină la toate categoriile de echipamente militare, atât cantitativ, cât și calitativ, armata rusă recent modernizată se confruntă cu o forță care folosește în mare parte versiuni mai vechi ale aceluiași echipament de origine sovietică.
Ucrainei are doar 2,100 tancuri (majoritatea T-64, dar și câteva sute de tancuri T-72, T-80 și T-84), 1.900 de piese de artilerie (inclusiv artilerie autopropulsată) și 2.800 de vehicule blindate (BMP-1 și BMP-2).
Pe de altă parte, Rusia are peste 13.300 de tancuri, 5,900 de piese de artilerie și 19.700 vehicule blindate, incluzând o varietate de echipamente mai vechi (parțial modernizate) și mai noi, inclusiv un număr mare de tancuri T-72, T-80, BMP-2, BTR-80 sau MT-LB, dar și un număr limitat de blindate mai noi, precum sute de T-90 sau zeci de T-14 Armata. Un atu al Rusiei este artileria, incluzând atât piese de artilerie tractată, dar și autopropulsată și reactivă. În plus, Rusia poate bombarda țara vecină cu sute de rachete de croazieră, în special Iskander și Kalibr.
Armele antitanc portabile, un atu major împotriva blindatelor rusești
În pofida superiorității Rusiei în ceea ce privește forțele blindate, armata ucraineană dispune de un număr mare de arme antitanc portabile, atât de origine sovietică, dar și occidentală (FGM-148 Javelin și MBT LAW), care pot cauza pierderi masive forțelor ruse, în special în cazul ambuscadelor sau luptelor în zone urbane.
Marea Britanie a livrat Ucrainei aproximativ 2.000 de rachete antitanc NLAW, SUA și alte țări NATO au furnizat mii de rachete antitanc Javelin.
Superioritatea Rusiei este și mai covârșitoare în aer și pe mare
Ucraina are doar 146 de avioane de luptă, inclusiv avioane multirol tip MiG-29 (51) și Suhoi Su-27 (32 ); avioane de atac la sol tip Su-24 (12) și Su-25 (17) și 34 de elicoptere de atac Mi-24. Dar toate aceste aparate sunt vechi de câteva decenii, pe care Ucraina nu a reușit să le modernizeze semnificativ. Kievul se mai bazează și pe un număr de peste 75 de baterii de rachete antiaeriene, însă majoritatea sunt sisteme vechi de origine sovietică, astfel că Rusia cunoaște toate vulnerabilitățile acestora.
La polul opus, Rusia dispune de a treia cea mai numeroasă aviație din lume, după SUA și China, având 1,511 de avioane de luptă, printre care avioane de vânătoare tip MiG-29/35 (275), MiG-31 (131), Su-27/30/35 (423); aeronave de atac la sol Su-34 (125), Su-24 (295) și Su-25 (196) și bombardiere Tu-22M (66), Tu-95 (42) și Tu-160 (15). De asemenea, rușii mai au în dotare numeroase elicoptere de atac, inclusiv 330 de tip Mi-24/35 și 119 de tip Ka-52, potrivit Flight Global.
Pe mare, dominația navală a Moscovei în bazinul pontic este covârșitoare, Flota rusă a Mării Negre cuprinde un crucișător, cinci fregate, șase submarine Proiect 636.3, plus numeroase corvete, nave de asalt amfibiu, nave purtătoare de rachete, vedete rapide și dragoare. Multe dintre aceste nave sunt echipate cu rachete de croazieră, ce pot fi folosite pentru a bombarda sud-vestul teritoriului ucrainean. De asemenea, luna trecută în bazinul pontic au sosit și nave de asalt amfibiu ale Flotei ruse de la Mării Baltice, astfel că Rusia poate debarca rapid sute de militari și tehnică militară oriunde pe coastele Ucrainei.
Pentru apărarea coastelor sale, Ucraina are la dispoziție doar o fregată, o corvetă și 13 nave de patrulare.
Victorie categorică sau Vietnamul Rusiei?
Ucraina speră că armele antitanc, în special cele modrene, de provenință occidentală, vor cauza pierderi masive forțelor blindate rusești, iar Moscova este clar conștientă de pericolul reprezentat de aceste arme.
La începutul săptămânii, chiar ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, afirma că Ucraina are mai multe sisteme antitanc americane Javelin decât unele state NATO și susținea că de fapt nu sunt arme defensive.
Fabricat de Raytheon și Lockheed Martin, sistemul antitanc portabil Javelin este utilizat de SUA și forțele armate din peste 20 de țări. Racheta ghidată antitanc are o rază de acțiune de aproximativ 4.000 de metri și poate străpunge plăci de blindaj cu o grosime de 600-750 mm.
Experiența războaielor moderne a demonstrat eficiența armelor antitanc portabile împotriva forțelor blindate. În războiul civil din Siria, de exemplu, rebelii au distrus peste 3.000 de vehicule blindate, majoritate de fabricație sovietică, folosind rachete antitanc ghidate, furnizate de statele arabe.
Sistemele antitanc portabile sunt însă în special arme de ambuscadă, afirmă Amael Kotlarski, editorul publicației militare Janes Infantry Weapons, citat de săptămânalul The Economist.
Rachetele Javelin pot lovi un tanc chiar și la 4.000 de metri depărtare, însă raza de acțiune a sistemului NLAW este de doar aproximativ 800 de metri – o sarcină mai ușor de îndeplinit în luptele desfășurate în zone împădurite sau urbane, unde apărătorii s-ar putea ascunde printre clădiri sau copaci și se pot apropia fără a fi detectați.
Comandanții ruși, totuși, având în vedere experiența luptelor urbane dure din Groznîi, capitala Ceceniei, în anii 1990, vor încerca, probabil, să lichideze apărătorii ucraineni prezenți în orașe utilizând artileria, deși acest lucru va provoca distrugeri masive în orașe și victime în rândul civililor.
„În termeni simpli, modul de război rusesc este de a distruge inamicii cu foc de artilerie și de a lichida supraviețuitorii cu infanterie și blindate”, spune afirmă Amael Kotlarski. „Rușii speră să-i elimine pe cei mai mulți dintre luptători antitanc cu artilerie cu mult înainte ca tancurile lor să ajungă în raza de acțiune a rachetelor (antitanc),” a adăugat analistul.
Deși Rusia a dezvoltat noi tehnici de apărare împotriva acestui tip de arme, rachetele Javelin ar putea avea un impact devastator împotriva tancurilor rusești, în special datorită unei noi ogive care este concepută să străpungă chiar și blindajul reactiv.
„Când ai de-a face cu un potențial adversar care este foarte, știi, foarte restrâns din punct de vedere al resurselor și nu are un număr nesfârșit de blindate de primă linie, el trebuie să se gândească la aspectul uzurii destul de atent,” a declarat Alexander Gray, fost șef de cabinet al Consiliului Național de Securitate în timpul Administrației Trump, citat de Foreign Policy.
Unii experți insistă că Rusiei va încerca probabil să țină forțele sale departe de armele defensive cu rază scurtă pe care Occidentul le-a oferit Ucrainei.
Rachetele „Javelin și Stinger sunt soluții tactice cu rază foarte scurtă de acțiune și nu iau în considerare puterea aeriană și nu țin cont de atacurile cu rachete și nu țin cont de raza extinsă a artileriei ruse și alte arme”, susține Dara Massicot, un cercetător senior la think tank-ul Rand Corp., care studiază capacitățile militare rusești.
Prezența armelor antitanc va forța Rusia să întreprindă acțiuni metodice pentru lichidarea rezistenței ucrainene în orașe, astfel că există riscul ca ostilitățile să se prelungească, însă nu este clar dacă Moscova are luxul timpului având în vedere că sancțiunile economice occidentale vor deveni tot mai aspre.
Vladimir Putin s-ar putea confrunta cu nemulțumiri din partea populației Rusiei în cazul în care războiul împotriva Ucrainei devine unul sângeros, dar și ca urmare a repercusiunilor asupra economiei rusești.
Totodată, Ucraina se mai bazează și pe dronele de atac Bayraktar TB2, care și-au demonstrat utilitatea în cursul celui mai recent conflict din Nagorno-Karabakh, între azeri și armeni.
Bayraktar TB2, fabricată de compania turcească Baykar Makina, este o dronă de atac de tip MALE (Medium-Altitude Long-Endurance) care poate fi echipată cu diverse tipuri de rachete aer-sol și muniție ghidată și neghidată.