FOTO. Militarii Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA pregătesc vehiculele blindate Stryker pentru deplasarea spre România
Militarii detașamentului de forțe întrunite, constituit de Regimentul 2 Cavalerie al armatei americane, își pregătesc vehiculele blindate Stryker pentru dislocarea în România, în sprijinul misiunii de consolidare a apărării aliaților și partenerilor NATO de pe Flancul estic, au anunțat Forțele Terestre ale SUA în Europa și Africa pe data de 9 februarie.
Cei aproximativ 1.000 de militari din cadrul Regimentului 2 Cavalerie se vor alătura celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul operațiunii Atlantic Resolve.
Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului, care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar, vor intra în seara zilei de miercuri în România, pe la Nădlac, urmând să se îndrepte spre baza aeriană Mihail Kogălniceanu, a anunțat Ministerul Apărării.
Această mișcare este menită să răspundă la actualul mediu de securitate și să întărească poziția de descurajare și defensivă pe flancul estic al NATO, a transmis Armata SUA.
Escadronul Stryker ce urmează să sosească în România reprezintă o unitate de forțe întrunite, care cuprinde vehicule de luptă blindate ușoare și medii. Unitatea este concepută să poată fi dislocată într-un timp scurt și oferă o capacitate antitanc mobilă și flexibilă.
Regimentul 2 de Cavalerie este prima și singura unitate din armată SUA care a primit vehicule blindate Stryker cu armament antitanc îmbunătățit. Jumătate dintre vehiculele Stryker ale unității au un tun de 30 mm, iar cealaltă jumătate au un sistem anti-tanc Javelin, afirma lt. colonelul Andrew Gallo, comandant al escadronului 3 din Regimentul 2 Cavalerie, în 2020.
În contextul tensiunilor între Rusia și NATO pe tema Ucrainei, Pentagonul a anunț la începutul lunii februarie că va transfera aproximativ 1.000 de militari americani din Germania în România, precum și 2.000 de militari din SUA în Germania și Polonia.
FOTO: U.S. Army Europe and Africa
#Soldiers assigned to @2dCavalryRegt recently prepared Stryker vehicles to deploy from Germany, for Romania, in support of the reinforcement mission of our @NATO Allies and partners. #StrongerTogether #WeAreNATO pic.twitter.com/SsLDviiZxs
— U.S. Army Europe and Africa (@USArmyEURAF) February 9, 2022