Mai mulți oficiali ruși au vizitat un obiectiv militar din România, în baza prevederilor unui acord internațional
Vizita de evaluare a inspectorilor ruși în România a fost organizată în conformitate cu prevederile Documentului Viena din 2011, care se referă la măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în spațiul OSCE, a anunțat șeful Centrului Național pentru Reducerea Pericolului Nuclear, Serghei Rijkov, informează agenția Tass, citând Krasnaya Zvezda, ziarul oficial al Ministerului Apărării de la Moscova.
Inspecția de o zi la un obiectiv militar neprecizat din România a avut loc pe data de 18 februarie 2020.
Astfel de vizite de evaluare sunt efectuate cu scopul verificării informațiilor furnizate de țările semnatare cu privire la forțele militare și planurile de dislocare a sistemelor majore de armament și a echipamentelor militare.
Comandanții instalației militare au furnizat informații despre personal, precum și despre principalele echipamente și arme.
Documentul Viena (VD) se referă la măsurile de creştere a încrederii şi securităţii (CSBM) în spaţiul OSCE. Negocierile privind măsurile CSBM s-au desfăşurat la Viena începând din 1990, rezultând Documentul de la Viena 1990 care ulterior a fost revizuit şi aria lui de aplicare a fost extinsă în anii următori. Ca urmare a dezbaterilor pe tema actualizării VD, în cadrul reuniunii speciale a Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (FSC) din 30 noiembrie 2011, a fost adoptată decizia de republicare a VD în varianta VD 2011, care a intrat oficial în vigoare la 1 decembrie 2011, informează Ministerul Afacerilor Externe.