Ziua Armatei României, care se aniversează oficial la 25 octombrie, este în acest an și prima zi de aplicare a noilor restricții pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
De altfel, MApN va organiza luni și marți un maraton de vaccinare sub deviza ”Împreună pentru viață, Împreună pentru viitor!”, care se va desfășura în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID -19.
De Ziua Armateri, vor avea loc manifestări organizate în format restrâns, cu asistență limitată și în prezența a câte unui medic epidemiolg. La București și Carei vor avea loc ceremonii militare și religioase de depunere de coroane şi jerbe de flori.
La Sinaia, reprezentanți ai MApN vor participa la ceremonia de dezvelire a statuii regelui Mihai I , amplasată în apropierea primăriei municipiului.
Ceremonii militare și religioase vor avea loc în cimitire și la monumente ale militarilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova și Ungaria.
25 octombrie 1944 a fost ziua în care s-a dat ultima bătălie pe teritoriul național din al doilea război mondial, la Carei.
- Discursul președintelui Klaus Iohannis:
”Când spunem Armată, spunem eroi. Pe ei îi cinstim astăzi, pe eroii noștri căzuți la datorie, cei care, cu prețul sacrificiului suprem, au apărat independența, suveranitatea și unitatea patriei noastre.
Sunt onorat să particip la astfel de evenimente care păstrează vie memoria jertfei lor, a curajului și a demnității cu care și-au făcut datoria, pentru ca tinerele generații să se bucure de libertate într-un stat puternic și suveran. Nu avem voie să ne uităm niciodată istoria și înaintașii!
Tot astăzi, de Ziua Armatei României, îi omagiem și pe veteranii de război, veritabile modele de devotament, dârzenie și responsabilitate nu doar pentru militari, ci pentru noi toți, întreaga societate.
Evoluția țării noastre spre un stat modern și sigur, așa cum este în prezent, este strâns legată de Armata României.
Profesionalismul și dăruirea dovedite de militari în teatrele de operații au contribuit la parcursul nostru euroatlantic și european, precum și la întărirea Parteneriatului Strategic solid pe care îl avem cu Statele Unite ale Americii.
Suntem astăzi un aliat activ și apreciat în cadrul NATO și un membru important al Uniunii Europene, care își respectă angajamentele și contribuie la pacea și securitatea internaționale. Participarea exemplară a militarilor români la operații și misiuni în afara teritoriului național sporește relevanța țării noastre în cadrul comunității internaționale.
Datorită Armatei, România își întărește continuu rolul de furnizor de securitate pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
Prin efort național conjugat, politic, militar și diplomatic, am consolidat postura de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre și continuăm acest amplu proces în strânsă legătură cu aliații și partenerii noștri.
Salut implicarea și contribuția Ministerului Apărării Naționale și Armatei României la procesul de adaptare militară a NATO și încurajez menținerea acestui tempo susținut, atât în plan conceptual, cât și în plan operațional.
Anul 2021 a marcat încheierea misiunii în Afganistan, cea mai îndelungată, complexă şi importantă operație militară desfășurată de Armata României în afara teritoriului național, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Angajamentul României în Afganistan alături de Statele Unite ale Americii, partenerul nostru strategic cel mai important, și aliații săi a confirmat decisiv orientarea euroatlantică a țării noastre.
Am dovedit astfel, încă o dată, că România are nu numai capacitatea de a-și asigura securitatea națională, dar și că este un furnizor de securitate și un aliat de nădejde în cele mai dificile teatre de operații.
Acolo unde nu am putut veni cu tehnică militară ultramodernă, soldații și ofițerii noștri au compensat prin dăruire, inteligență strategică și dârzenie. Armata noastră a contribuit astfel constant în ultimii ani la consolidarea credibilității internaționale a României.
Dragi militari,
Disciplina, spiritul de sacrificiu, loialitatea, integritatea și curajul care vă definesc sunt virtuți adânc înrădăcinate în caracterul poporului român, care ne-au ghidat în atingerea idealurilor naționale. Sunt trăsături definitorii ale Armatei României, una dintre instituțiile care se bucură de mult respect și prețuire.
Nu este deloc întâmplător că, în momentele decisive ale istoriei noastre puternic încercate, românii și-au păstrat constant încrederea în Armată, ca o adevărată ancoră de credibilitate și stabilitate.
Astăzi, la fel ca în alte perioade dificile, trebuie să dovedim că suntem solidari și capabili să depășim provocările generate de pandemia de COVID-19.
Salut contribuția semnificativă a Armatei României la gestionarea crizei sanitare. Personalul medical militar, precum și mijloacele necesare puse la dispoziția autorităților civile au salvat numeroase vieți.
Armata, demnă de trecutul și de eroii săi, rămâne un reper solid și se bucură de încrederea românilor, contribuind la menținerea stabilității necesare dezvoltării societății noastre.
Mulțumesc, așadar, tuturor celor care și-au îndeplinit, cu simțul datoriei, nobila misiune de a fi în slujba țării.
Mă înclin cu recunoștință în fața memoriei martirilor și aduc un omagiu din inimă veteranilor de război, pentru care slujirea națiunii a reprezentat crezul suprem.
La ceas aniversar, vă felicit cu prilejul Zilei Armatei României și vă doresc, dumneavoastră și familiilor dumneavoastră, multă sănătate!
La Mulți Ani, Armata României!”.