IntelligenceIT&CȘtiri

MSC20. Zuckerberg: Facebook elimină zilnic peste 1 milion de conturi false, utilizând sisteme IA pentru a depista falsurile

  • “Oamenii sunt expuși la opinii mai diverse prin intermediul rețelelor de socializare decât erau anterior prin intermediul presei tradiționale”, susține Zuckerberg.

Mark Zuckerberg, co-fondator și director general al rețelei de socializare Facebook, a declarat sâmbătă, la Conferința de Securitate de la München (MSC2020), că securitatea în domeniul online este tot mai mult afectată de campanii coordonate de dezinformare, astfel că firma sa a luat o serie de măsuri pentru a contracara acest fenomen, inclusiv folosind sisteme de inteligență artificială (IA) pentru a identifica conturile și rețelele de conturi false.

“Eliminăm zilnic peste un milion de conturi false pe rețeaua noastră. Marea majoritate nu au legătură cu actorii statali care încearcă să intervină în alegeri, dar cu siguranță o parte din acestea reprezintă eforturi statale”, a afirmat co-fondatorul Facebook.

De asemenea, Zuckerberg a sugerat că nu ar trebui aruncată vina pe rețelele de socializare pentru apariția așa-numitelor “bule” sau “camere cu ecou”, care îi pun pe utilizatori numai în fața unor opinii și informații care corespund cu convingerile acestora, printre care pot fi și informații false, potrivit publicației Washington Examiner.

“Datele pe care le-am văzut arată că de fapt că oamenii sunt expuși la opinii mai diverse prin intermediul rețelelor de socializare decât erau anterior prin intermediul presei tradiționale cu un număr mai mic de canale”, a declarat Zuckerberg.

Șeful Facebook a respins ideea că răspândirea informațiilor false și extremiste ar fi favorizată de algoritmii rețelelor de socializare, care promovează conținutul și postările similare cu cele accesate anterior de utilizatori

Potrivit acestuia, “este mai puțin probabil ca oamenii să acceseze lucruri și să interacționeze dacă nu sunt de acord cu ele. Așadar, nu știu cum să rezolv această problemă. Aceasta nu este o problemă de tehnologie, ci o problemă de afirmare umană”.