Thales Alenia Space va livra primele module presurizate pentru Axiom, prima stație orbitală comercială
Thales Alenia Space și Axiom Space Houston au semnat contractul final pentru dezvoltarea a două elemente cheie presurizate ale Axiom Space Station – prima infrastructură orbitală comercială. Valoarea contractului se ridică la 110 milioane de euro.
Cele două module presurizate sunt programate să fie lansate în 2024 și, respectiv, 2025, urmând ca într-o primă fază să fie andocate la Stația Spațială Internațională (ISS), punând astfel bazele noului segment al Stației Axiom, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică.
Stația Axiom va servi drept hub de cercetare, producție și comerț pe Orbita Joasă a Pământului (Low Earth Orbit – LEO), extinzând volumul utilizabil și locuibil al Stației Spațiale Internaționale, fiind atașată modulului Node 2, de asemenea construit de Thales Alenia Space.
Când Stația Spațială Internațională va fi dezafectată, modulele Axiom se vor desprinde și vor funcționa ca o stație spațială comercială de ultimă generație, un laborator și o infrastructură rezidențială în spațiu, care va fi folosită pentru experimente în acceleraţie gravitaţională zero și pentru găzduirea atât a astronauților civili, cât și a celor profesioniști. Stația Spațială Axiom va fi piatra de temelie pentru o prezență umană permanentă și pentru o rețea de activități comerciale pe Orbita Joasă a Pământului. Primele două elemente care vor fi lansate vor găzdui până la 4 persoane fiecare.
Thales Alenia Space și Forțele Aeriene Italiene au ratificat un Memorandum de colaborare, cu scopul de a promova accesul instituțiilor, comunității științifice, industriei și operatorilor comerciali pe Orbita Joasă a Pământului, dar și dezvoltarea unei rețele de cercetare pe chestiuni de ordin strategic (medicină, materiale, biogenetică).
Pe baza experienței în construirea de module pentru Stația Spațială Internațională, Thales Alenia Space este responsabilă pentru proiectarea, dezvoltarea, asamblarea și testarea structurii primare și a sistemului de protecție pentru cele două module Axiom.