ApărareȘtiri

Operaționalizarea rapidă a sistemelor de armament cumpărate recent, pusă în discuție de șeful SMAp în SUA

Foto: Facebook

Generalul-locotenent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării a pus în discuție, în timpul vizitei oficiale în SUA, ”asigurarea interoperabilității și operaționalizarea cât mai rapidă a sistemelor de armament recent achiziționate de Armata României”.

MApN a comunicat, după vizita care s-a încheiat pe 18 iulie, că întâlnirile generalului Petrescu ”au facilitat identificarea unor modalități concrete de intensificare a cooperării”, fără a preciza despre natura acestei cooperări.

Seful SMAp s-a întâlnit în Statele Unite cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, cu șeful Statului Major al Forțelor Terestre, generalul James C. McConville, cu șeful Forțelor Navale, amiralul Michael Gilday și cu locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul David W. Allvin.