Generalul Ștefan Dănilă, fost ”nr 1” al Armatei: Statutul de militar trebuie să fie același pentru toți, indiferent de instituție
Statutul de militar trebuie să fie același pentru toți militarii, indiferent de grad, dar și indiferent de instituție, a declarat pentru Umbrela Strategică, generalul Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al Armatei.
El a subliniat că una dintre erorile din noul proiect de lege privind Statutul cadrelor militare privește existența unor prevederi referitoare doar la MApN, nu și la cadrele militare din MAI sau din serviciile de informații.
”Statutul de militar trebuie să fie același pentru toți militarii, indiferent de grad, dar și indiferent de instituție. De ce? Dacă nu trebuie să aibă același statut, atunci de ce trebuie să fie militari? Poate că nu trebuie și atunci pot avea legi pentru statut de funcționari cu statut special. Dacă dorim să fim militari, ne asumăm aceleași reguli pentru toți”, este de părere generalul Dănilă.
• Gradul nu mai bate funcția, ci o reflectă
De asemenea, crede generalul Dănilă, gradul militar trebuie să reflecte funcția, iar numirea pe o funcție trebuie să fie condiționată de deținerea unui anumit grad (al funcției respective, sau imediat inferior, cu avansarea la numirea pe funcție), precizând că acest principiu nu trebuie să fie valabil doar pentru generali, ci pentru oricare grad.
El a afirmat că ”o mare eroare” existentă în momentul de față este avansarea la gradul de general (în anumite condiții) a coloneilor care au îndeplinit funcții de generali un număr de ani.
Generalul Dănilă a dat și un exemplu specific.
El a spus că actualul șef al Apărării, generalul Daniel Petrescu ar fi trebuit să primească o patra stea la numire: ”Deoarece a fost numit pe o funcție de patru stele și poartă întreaga responsabilitate a acestei funcții. Nu ar trebui să urce în mașina generalilor de trei stele! De fapt, acest principiu nu trebuie să fie valabil doar pentru generali, ci pentru oricare grad, respectiv funcție”.
Pentru comparație, Dănilă s-a referit la o situație din Danemarca: ”După ce șeful Apărării în funcție a fost propus și ales de către Comitetul Militar NATO în funcția de Chairman, a fost identificat un general cu o stea ca viitor șef al apărării. Cu aprobarea Parlamentului danez, respectivul general a fost avansat direct la general cu patru stele, deoarece ocupa locul generalilor cu patru stele la masa șefilor Apărării.”
• Un antidot pentru efervescența de generali
Generalul Ștefan Dănilă mai spune că gradele militare ar trebui acordate numai pe timpul activității, la numirea în funcție: ”Sunt foarte mulți generali în rezervă și retragere. Mult prea mulți. În rezervă sau în retragere se pot da decorații, medalii, alte însemne de apreciere. Gradul militar reprezintă poziția pe care este militarul la un moment dat sau îl identifică și după retragere cu poziția pe care a deținut-o”.
• Instituția împuternicirii trebuie să dispară
”Această practică a împuternicirii nu este specifică sistemului militar. Nicăieri în lume. Militarii se numesc în funcții. Cei care vor fi numiți sunt stabiliți dinainte de plecarea celui care deține funcția, trece prin procesul de selecție și este validat înainte de preluarea comenzii. Există situații excepționale când locțiitorul devine înlocuitor la comandă, dar asta este pe termen foarte scurt, și, așa cum spuneam, în mod excepțional”, mai este de părere generalul Dănilă, afirmând că secțiunea ”Împuterniciri” trebuie eliminată din proiectul de lege.
• Două legi și o dilemă care trebuie rezolvată de CCR
Față de proiectul de statut pe care l-am elaborat în 2016 (n.r.-în calitate de consilier al ministrului Apărării) noutățile aduse derivă din abordarea doar a categoriei de cadre militare, nu și a soldaților și gradaților, a remarcat generalul Dănilă, apreciind că MApN ar trebui să ceară CCR se pronunțe pe acest subiect, iar demersul să fie făcut pentru o singură lege.
Soldații și gradații profesioniști au o lege specială, dedicată, diferită de a cadrele militare. În momentul acesta, avem două categorii de militari, ”care au aceleași obligații și îndatoriri, se supun acelorași restricții, dar nu putem să facem o lege unitară deoarece în Constituție este scris „statutul cadrelor militare”, a explicat generalul pentru Umbrela Strategică.
Sprijinul CCR pentru clarificarea problemei este necesar, pentru că modificarea legii actuale este imperativă, având în vedere că avem de a face cu o lege adoptată în 1990, ”modificată și remodificată aproape în fiecare legislatură, conform unor necesități obiective, dar și din motive politicianiste, populiste”, a argumentat Dănilă.
• O contribuție pentru o lege coerentă și convingătoare
Generalul Dănilă a mai spus că împreună cu colegii săi din Asociația I2DS2, ”o asociație de profesioniști, care au acceptat să își pună la dispoziția instituțiilor statului român întreaga expertiză acumulată ca militari pentru a contribui la securitatea României”, va alcătui un document cu observații și propuneri de îmbunătățire, pe care I2DS2 îl va transmite MApN.
Avem nevoie de ”o lege coerentă, care să ofere viitorilor militari predictibilitate, să îi convingă că renunțarea la anumite drepturi va fi compensată de către statul român și că toți sunt egali și pot să evolueze în carieră conform aptitudinilor și muncii lor ar determina o creștere a calității resursei umane, stabilitate și profesionalism”, a mai declarat, pentru Umbrela Strategică, generalul Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al Armatei.