IT&CȘtiri

Legea 5G a fost promulgată la trei zile după adoptarea în Senat

Foto: Arhiva

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, cunoscută ca Legea 5G.

Legea a fost adoptată de Senat, Camera decizională, chiar în această săptămână, după ce a trecut prin Legislativ în procedură de urgență.

Legea urmărește adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Autorizarea se acordă prin decizie a premierului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în termen de 4 luni de la data solicitării.

Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi.