MBDA a recrutat 1.100 de noi angajați în toată Europa în 2020, iar pentru acest an dorește să angajeze alte 1.200 de persoane
Producătorul de rachete MBDA a anunțat recent că în cursul anului 2020 a recrutat 1.100 de noi angajați în toată Europa, iar pentru acest an dorește să recruteze încă 1.200 de persoane, în condițiile în care grupul a câștigat o serie de contracte – din partea unor țări precum Marea Britanie, Franța, Italia sau Germania – pentru dezvoltarea, livrare sau modernizarea de sisteme de armament, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică.
Veniturile grupului s-au ridicat la la 3,6 miliarde de euro în 2020, iar valoarea totală a noilor contracte obținute anul trecut a ajuns la 3,3 miliarde de euro. Registrul de comenzi al grupului MBDA se ridică în acest moment la 16,6 miliarde de euro.
„Rezultatele obținute în 2020 reprezintă o realizare remarcabilă a tuturor colegilor din MBDA, care și-au demonstrat angajamentul, spiritul inovator și de echipă pentru a asigura continuitate și pentru a livra clienților. De asemenea, vreau să mulțumesc clienților noștri, care au continuat să aibă încredere în noi în acest an dificil. Aceste rezultate deschid calea pentru dezvoltare și creștere în viitor”, a declarat directorul general al grupului MBDA, Éric Béranger.
Printre contractele semnate în cursul anului 2020, se numără: o comandă din partea Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) pentru producția de rachete SPEAR și modernizarea rachetei Brimstone 3; contracte din partea Franței pentru modernizarea sistemului antiaerian Aster și dezvoltarea noii rachete MHT pentru elicopterele Tiger; dezvoltarea și producția noii rachete anti-navă Teseo MK2/E pentru Italia;
contractul (împreună cu Rheinmetall) pentru un sistem laser de mare putere destinat Forțelor Navale Germane, dar și livrarea de armament naval pentru pentru Senegal și un alt client străin.
Grupul MBDA este în acest moment implicat într-o serie de proiecte majore de apărare la nivel european. Cum ar fi contractul SAMP/T NG atribuit de OCCAR, pe 19 martie, ce va oferi Franței și Italiei o capabilitate sporită de a asigura suveranitatea spațiului aerian, protejând populația, teritoriul și trupele aflate în misiune în fața noilor amenințări emergente.
Totodată, se preconizează că Franța și Marea Britanie vor continua cooperarea în cadrul Tratatului Lancaster House și vor lansa faza de evaluare a programului FC/ASW și vor continua să își consolideze baza tehnologică pentru viitoarele generații de sisteme de rachete.
De asemenea, MBDA va continua să investească în cooperare pentru interceptorul endo-atmospheric care ar putea fi coloana vertebrală a programului TWISTER (Timely Warning Interceptor with Space-based TheatER surveillance), lansat în cadrul inițiativei europene PESCO. În cadrul celor două parteneriate stabilite pentru Future Combat Air Systems (Tempest / SCAF), MBDA va continua să dezvolte efectori eficienți, la prețuri accesibile, care pot fi modernizați și conectați.
Grupul MBDA este implicat în programul de înzestrare cu corvete, urmând să furnizeze sistemul de armament antinavă (Exocet) și antiaerian (VL MICA), iar rachete nava-aer MICA ar putea fi produse chiar în România, la Electromecanica Ploiești.
„Așteptăm cu nerăbdare să vedem încheiat contractul pentru corvete, întrucât furnizăm rachete Exocet MM-40 Block 3 și VL Mica (cu potențial de creștere pentru utilizarea generației următoare Mica NG) pentru corveta Gowind”, a declarat Didier Philippe, vicepreședinte senior al companiei producătoare de rachete MBDA, într-un interviu în exclusivitate pentru Umbrela Strategică, la finalul anului trecut.
Însă, la aproape doi ani de la finalizarea licitației, contractul pentru construcția corvetelor nu a fost încă semnat, pe rolul instanțelor fiind o serie de contestații în legătură cu acest program cu o istorie zbuciumată.
Corvetele din clasa Gowind 2500 sunt echipate cu 16 tuburi de lansare pentru rachete nava-aer VL MICA, dar și cu 8 lansatoare de rachete antinavă Exocet, două tuburi lanstorpile triple, un tun de 76 mm și două de 20 mm.