IntelligenceȘtiri

Zelenski: Scopul incidentelor din Transnistria, provocate de spionii ruși, este acela de a amenința Republica Moldova

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski (FOTO: Office of the President of Ukraine)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că scopul incidentelor din Transnistria, provocate de spionii ruși, este acela amenința Republica Moldova, de a arăta că dacă Chișinăul sprijină Kievul, vor fi luate anumite măsuri, relatează agenția de știri Ukrinform.

Zelenski a declarat că împărtășește pe deplin evaluarea situației făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a afirmat că incidentele din Transnistria sunt “tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii interesate de destabilizarea situației”.

Liderul de la Kiev a precizat că a discutat despre această problemă cu premierul român Nicolae Ciucă, care a fost marți la Kiev.

“În ceea ce privește trupele ruse care se află în permanență pe un teritoriu ocupat temporar în Moldova, și anume în Transnistria – de mulți, mulți ani – știm că sunt în permanentă pregătite, așteaptă un ordin. Înțelegem puterea lor și forțele armate ucrainene sunt pregătite și nu le este frică de ei”, a spus Zelenski, la o întâlnire comună cu directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi.

“Înțelegem clar că acesta este unul dintre pașii luați de Federația Ruse. Acolo lucrează serviciile speciale [ruse]. Nu este vorba doar de știri false. Scopul este evident – destabilizarea situației din regiune, amenințarea Republicii Moldova. Arată că dacă Moldova sprijină Ucraina, vor fi anumiți pași”, a afirmat președintele de la Kiev.

Potrivit oficialilor separatiști, în cursul zilei de 25 aprilie, persoane neidentificate au tras cu aruncătoare de grenade asupra sediului Comitetului Securității, instituția de securitate a regimului separatist de la Tiraspol. Conform datelor preliminare nu există victime sau persoane rănite.

Câteva ore mai târziu, în dimineața zilei de 26 aprilie, s-au înregistrat alte două explozii în regiunea separatistă. Potrivit regimului transnistrean, indivizi necunoscuți au aruncat în aer două turnuri de comunicație de la centrul de radio și televiziune.

Valul de explozii din Transnistria survine la doar câteva zile după ce un general rus a afirmat că Moscova vrea să ocupe sudul Ucrainei pentru a crea un culoar terestru spre regiunea separatistă din Republica Moldova, unde ar fi fost înregistrate „fapte de oprimare a populației rusofone”.

Liderul regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că urmele infractorilor care ar fi comis atacuri teroriste în Transnistria duc în Ucraina.

Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei a declarat că exploziile de la Tiraspol au fost o provocare planificată a serviciilor speciale ruse.

Cel mai probabil Rusia ar putea încerca să lanseze o ofensivă dinspre Transnistria doar în contextul unui desant la Odessa. Altfel, forțele ruse de la Tiraspol joacă mai degrabă un rol diversionist, scopul fiind acela de a forța Ucraina să plaseze trupe care să facă față unui potențial atac din această direcție.