ApărareȘtiri

Washingtonul respinge oferta “inacceptabilă” a lui Putin de prelungire a acordului New START

Negocierile privind prelungirea tratatului ruso-american de dezarmare New START, care expiră la începutul anului 2021, au intrat în impas după ce Statele Unite au respins vineri o propunere a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, de a prelungi acordul cu un an, “fără condiții”, lucru ce cauzează temeri sporite privind relansarea cursei de înarmare nucleară între cele mai mari puteri atomice, relatează L’Orient-Le Jour și AFP.

În timpul unei reuniuni a Consiliului său de securitate, Vladimir Putin a propus „prelungirea necondiționată a actualului acord timp de cel puțin un an pentru a avea posibilitatea de a purta negocieri intensive” asupra unui nou tratat.

„Inacceptabil”, a fost replica consilierul pentru Securitate Națională de la Washington, Robert O’Brien, care a cerut Moscovei „să își revină asupra poziția sale înainte de o cursă costisitoare a înarmării”.

Cu trei zile mai devreme, Rusia a considerat „inacceptabilă” o ofertă americană menită să prelungească tratatul pentru un an, dar cu „înghețarea” arsenalelor nucleare ale celor două puteri la nivelul actual.

“Ar fi fost o victorie pentru ambele părți și am crezut că rușii sunt gata să accepte această propunere când m-am întâlnit cu omologul meu la Geneva”, a spus Robert O’Brien.

Ultimul acord internațional de control a armelor strategice rămas în vigoare între SUA și Rusia, New START urmează să expire în februarie 2021.

Acest acord limitează la 1.550 numărul de focoase strategice active pentru fiecare țară semnatară, iar numărul sistemelor operaționale de lansare este de maxim 700, incluzând în această categorie rachete balistice lansate de la sol (ICBM); de pe submarine (SLBM) și de bombardiere grele (ALBM).