• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • VIDEO. Naval Group prezintă un concept de submarin electric aproape invizibil pentru sonar și cu un echipaj redus

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Naval Group a prezentat recent conceptul SMX31E, un submarin despre care constructorul naval francez susține că este mai greu detectabil de sonare decât modelele actuale datorită aplicării principiilor biomimeticii, nava fiind proiectată să aibă o forma hidrodinamică asemănătoare cu cea a unui cașalot, iar coca sa este acoperită de un strat format dintr-un material special care absoarbe undele sonarului, dar permite și integrarea senzorilor.

    Noul concept a fost prezentat săptămâna trecută la evenimentul Euronaval – a cărui ediție pe 2020 s-a desfășurat exclusiv online.

    SMX31E este cel mai nou concept de submarin al Naval Group, constructorul francez dezvăluind anual un nou concept de submarine cu obiectivul de a anticipa care ar putea fi viitorul operațiunilor navale în funcție de utilizarea a ceea ce ar putea fi cele mai noi evoluții în planul tehnologiei navale.

    Noul concept integrează cele mai noi tehnologii digitale pentru a consolida eficiența operațională și pentru a spori versatilitatea navei.

    În 2018, Naval Group a dezvăluit SMX31, un concept descris atunci ca „revoluționar”, relatează Opex360.

    Potrivit Naval Group, la orizontul anului 2040, în contextul dezvoltării mijloacelor ce vor permite supravegherea permanentă a oceanelor, forțele navale vor trebui să navigheze într-un mediu foarte complicat. Obiectivele submarinelor vor fi să opereze libere, să comunice și să facă schimb de date în siguranță și să poată acționa ferm și rapid.

    Doi ani mai târziu, biroul de proiectare al Naval Group a adus unele îmbunătățiri notabile conceptului. Astfel, numit acum SMX31E, acest submarin va avea un sistem de propulsie electric, datorită progreselor înregistrate în domeniul bateriilor litiu-ion. De asemenea, la bord ar avea loc și un motor diesel mic, dacă este necesar.

    Performanța acestor baterii litiu-ion este de așa natură încât se estimează că acestea ar putea oferi navei SMX31E o autonomie apropiată de cea a submarinelor nucleare de primă generație, astfel că submarinul ar putea naviga 40 de zile în imersiune la o viteza de 8 noduri.

    O altă diferență față de prima versiune se referă la forma navei. În timp ce conceptul din 2018 nu avea un chioșc, Naval Group a ajuns la concluzia că, în cele din urmă, această idee nu era pertinentă, în special pentru manevrele la suprafață și în port. Prin urmare, a fost adăugată o protuberanță, care nu modifică radical profilul pe care îl avea SMX-31.

    În ceea ce privește silențiozitatea navei, inginerii de la Naval Group au abandonat ideea că fiecare placă anecoidă ar putea integra un senzor, submarinul trebuind să fie echipat cu antene de sonar mai convenționale la proră și pe laturile sale.

    Un alt punct forte al SMX31E va fi capacitatea sa de a utiliza senzori la distanță, adică drone subacvatice, geamanduri multifuncționale și planoare subacvatice.

    Alături de viteza și autonomia sa, aceste dispozitive vor permite submarinului să monitorizeze o zonă de zece până la 12 ori mai mare decât actualele submarine de atac din clasa Scorpene.

    În cele din urmă, datorită tehnologiei inteligenței artificiale, un echipaj de aproximativ cincisprezece oameni ar fi suficient pentru a opera nava, adică de două ori mai puțini oameni decât pentru operarea submarinelor din clasa Scorpene și de aproape patru ori mai puțini decât pentru navele din clasa Kilo, așa cum este singurul submarin al României, Delfinul – construit în 1984-85. 

    De asemenea, utilizarea inteligenței artificiale oferă submarinului conectivitate sporită pentru a interacționa cu restul flotei.

    În ceea ce privește armamentul, SMX31E ar putea transporta 24 de sisteme de arme grele (rachete de croazieră, torpile F21, rachete anti-navă) și opt vehicule submarine autonome (UUV).

    Caracteristicile tehnice ale submarinului SMX31E:
    – Deplasament în imersiune: 3200 tone;
    – Lungime: 80 de metri;
    – Armament: 24 de sisteme de arme grele (rachete de croazieră, torpile F21, rachete anti-navă)
    – Până la 6 UUV (533 mm) + 2 XLUUV;
    – Dotări pentru forțele speciale (depozite, vehicule și arme, zone de repaus);
    – Două motoare electrice;
    – Echipaj: 15 membri ai echipajului + 12-20 pasageri.

    Te-ar mai putea interesa

    Premierul Ciucă, de Ziua SIE: Ca militar, au toată admirația mea ! Știm că sunt mereu la datorie Strategia militară a României 2021-2024, aprobată de Guvern. Apărarea are asigurat un buget de 2% din PIB Promisiuni respectate

    Ultimele știri

    Guvernul modifică din nou Statutul cadrelor militare Eurofighter Typhoon ale RAF execută misiuni de poliție aeriană în România Bursele au început anul cu optimism și cu maxime istorice