ApărareȘtiri

Utilizarea avioanelor rusești, pilotate de mercenari, poate spori numărul victimelor colaterale în Libia, avertizează SUA

Sursa: US AFRICOM

Mercenarii din Rusia continuă să-și consolideze prezența în Libia, primind în ultima lună avioane de luptă, aspect ce provoacă preocupări cu privire la impactul pe termen lung asupra securității în zona mediteraneană și pe flancul sudic al NATO, dar și îngrijorări pe termen scurt în ceea ce privește abilitățile și profesionalismul piloților mercenari, care ar putea efectua bombardamente devastatoare, inclusiv împotriva populației civile, avertizează SUA.

Comandamentul SUA pentru Africa (AFRICOM) a anunțat la finalul lunii mai că Moscova fi trimis în Libia cel puțin 14 avioane de luptă (MiG-29 și Su-24) în sprijinul mercenarilor ruși din grupul Wagner, care acționează de partea mareșalului Khalifa Haftar, liderul uneia din facțiunile implicate în războiul civil din Libia, relatează Business Insider și Air Force Magazine.

AFRICOM a transmis pe 18 iunie că în Libia se află aproximativ 2.000 de angajați ai grupului privat rus de securitate Wagner.

Totodată, oficialii americani s-au declarat preocupați în legătură cu presupusa lipsă de experiență și de profesionalism a mercenarilor care pilotează avioanele rusești livrate recent.

“Există îngrijorarea că avioanele rusești sunt pilotate de mercenari neexperimentați, care nu vor respecta dreptul internațional și cutumele conflictelor armate”, a afirmat generalul Bradford Gering, director pentru operațiuni al AFRICOM. “Dacă acest lucru este adevărat și sunt efectuate bombardamente, viețile persoanelor inocente din Libia sunt în pericol”, a completat oficialul militar american.

De asemenea, oficialii militari americani au afirmat că prezența mercenarilor și armelor ruse în Libia este o potențială amenințare la adresa flancului sudic al NATO.

“Dacă Rusia își va asigura o poziție permanentă în Libia și, mai rău, va amplasa sisteme de rachete cu raze lungi de acțiune, va schimba regulile jocului pentru Europa, NATO și multe națiuni occidentale”, a afirmat generalul de brigadă Gregory Hadfield, adjunct al directorului pentru informații din cadrul AFRICOM, la finalul lunii mai.

Libia oferă Moscovei o “bază militară poziționată strategic la o distanță periculos de apropiată de Europa”, a completat Hadfield.

Pe de altă parte, Rusia a negat categoric și în mod repetat că ar fi trimis avioane militare sau mercenari ruși în Libia. 

Presupusa intervenție rusă ar putea avea un impact major asupra războiului dintre forțele lui Khalifa Haftar și Guvernul Acordului Național (GNA) de la Tripoli, recunoscut de ONU și sprijinit masiv de Turcia, care începând din luna ianuarie a trimis trupe, drone și mercenari sirieni în Libia.

Conflictul a atras o serie de state din regiune și chiar mari puteri, cu Rusia, Franța, Egiptul, Iordania și Emiratele Arabe Unite sprijinindu-l pe Haftar, în timp ce Turcia, Qatarul și Italia susțin guvernul de la Tripoli.