• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Un inchizitor, un bancher și un soldat intră…

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Pare a fi începutul unui banc dar e de fapt imaginea unei curse prezidențiale care nu reușește să trezească interesul iranienilor și care arată o prăpastie în creștere între populație și regim, spune  Carmen Gavrilă, jurnalist al RRA, într-o analiză pentru Umbrela Strategică, în care îi profilează pe candidații dintr-un scrutin cu câștigător aproape cert:

    ”Aleg să nu aleg” este sloganul unei campanii de boicotare a scrutinului care a prins la peste jumătate din populația cu drept de vot. Potrivit sondajelor cam 60% (unele merg până la 65%) dintre iranieni nu vor merge la urne pe
    18 iunie pentru simt că viitorul președinte a fost deja desemnat, după ce Consiliul Gardienilor (o instituție cu membri desemnați de liderul suprem) a lăsat în cursă numai ultraconservatori ori moderați mai puțin cunoscuți și deci fără mari șanse să-l învingă pe favoritul Ebrahim Raisi.

    Asta pentru că liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, pare să se fi săturat de complicațiile presupuse de partea de ”republică” din formula de guvernare ”republică islamică”. Apele politice iraniene au fost mai mereu învolburate în
    principal din cauza combinației între instituții cu membri numiți și instituții alese prin vot direct parțial (președinție, parlament).

    Reacția liderului suprem la atmosfera generală de nemulțumire și neîncredere în capacitatea regimului de a oferi soluții, mai ales economice, a fost acum nu de creștere a reprezentativității și incluziunii ori de stimulare a participării ci de restrângere a cercului de putere. În ultimii ani președinția a fost în mâinile unor tabere politice în opoziție față de clasa vechilor mullahi implicați în revoluția islamică din 1979 (chiar și în cazul administrației Ahmadinejad, mai ales în al doilea mandat).

    Cu cât Ali Khamenei înaintează în vârstă (are acum 82 de ani) se pune tot mai mult problema succesiunii, un moment de fragilitate pentru regim. Așadar liderul suprem și-a propus să aibă parte de liniște, să poată pune la punct tranziția spre alt lider suprem cu tabere și oameni pe care îi poate controla în toate instituțiile iraniene.Ali Khamenei controlează o bună parte a membrilor Consiliului Experților (organism care alege liderul suprem) iar Parlamentul este acum dominat masiv de ultraconservatori, prin aceeași metodă: descalificarea candidatilor incomozi la ultimele alegeri de către Consiliul Gardienilor (cetățenii aleg din listele aprobate de Consiliu membrii Parlamentului, ai Consiliului Experților și președintele).

    Preferința liderului suprem pentru candidatul Ebrahim Raisi a fost evidentă de la bun început. În săptămânile de campanie electorală, liderul suprem a făcut descrieri ale președintelui ideal care trasau fără echivoc profilul lui Raisi iar Consiliul Gardienilor a confirmat alegerea deja făcută, eliminând din cursă orice alt candidat care ar fi putut să-i pună probleme lui Raisi.

    Actualul ministru de externe, Mohammad Javad Zarif, cel mai popular politician de orientare moderată, a primit un semnal clar prin scandalul creat de publicarea unor înregistrări în care critica aspecte ale regimului așa că nici măcar nu și-a înregistrat candidatura.

    Pentru ceilalți candidați cu altă viziune decât Khamenei despre direcția de viitor a regimului, Consiliul Gardienilor a decis eliminarea, inclusiv totți politicienii liberali cu șanse mai mari. Ebrahim Raisi are 60 de ani, o carieră politică dependentă de la bun început de Khamenei și este de trei ani într-o ascensiune uimitoare dacă ținem cont de felul greoi în care se construiesc de obicei cariere politice în republica islamică.

    Rețelele de socializare sunt pline de ironii la adresa educației lui formale ba chiar în cadrul unei dezbateri electorale, un contracandidat l-a acuzat că ar avea doar 6 clase.Cert este că nu există niciun document oficial din care să reiasă că ar fi terminat liceul.Dar Raisi a compensat prin ani de seminar religios, la Qom, în capitala islamului șiit iranian unde a studiat cu unii dintre marii ayatolahi ai anilor 70, atât că nici aici nu e clar dacă a parcurs oficial gradele religioase, deși o vreme s-a referit la el însuși, cu titlul de ”ayatollah” până când a ieșit la iveală că de fapt, a ajuns doar până la un grad inferior celui de ayatollah, adică ”hojjat-ol-eslam” (în traducere ”dovadă de islam” sau ”avizat islamic”).

    În Iran, Ebrahim Raisi este poreclit ”inchizitorul” pentru că, în anii 80, în calitate de procuror a făcut parte dintr-un așa numit ”comitet al morții” în cadrul campaniei de epurare a ”elementelor subversive”, a opoziției la regimul islamic instalat de liderul revoluției islamice Ruhollah Khomeini în 1979 (în republica islamică, justiția este în subordirea directă a liderului suprem, nu a șefului guvernului care este președintele iar procurorii și judecătorii sunt clerici pentru că legislația are la bază șaria- legea islamică).

    Pe măsură ce a avansat în funcții, până la cea echivalentă celei de ministru al justiției în Occident, Ebrahim Raisi a susținut în mod constant măsurile de forță aplicate oricărei forme de opoziție ori tentative de reformare a regimului, inclusiv valul de arestări și violențe cu care regimul a răspuns protestelor din 2009 (declanșate de alegerea lui Mahmud Ahmadinejad ca președinte) sau celor din 2019 față de situația economică dezastruoasă din Iran.

    De altfel, Raisi figurează pe lista americană de sancțiuni pentru încălcarea violentă a drepturilor omului, acțiuni opresive și executarea de minori. Apropierea de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, i-a adus pe rând lui Raisi postul de procuror șef apoi pe cel de președinte al uneia dintre cele mai mari, puternice și bogate fundații religioase caritabile iraniene – Astan Quds Razavi.

    Ulterior a devenit membru al Consiliului Experților, instituție care alege liderul suprem. La toate aceste funcții Ebrahim Raisi a vrut să o adauge, tot cu încurajarea lui Khamenei, pe cea de președinte în 2017. Atunci a pierdut în fața moderatului Hassan Rouhani. Acum scena e pregătită pentru un succes sigur.

    Atât că președinția nu este capătul de drum. Raisi vrea cea mai înaltă funcție în stat, cea de lider suprem religios. În Iran nimeni nu are niciun dubiu că asta urmărește.

    Acesta a fost traseul și pentru Ali Khamenei, întâi în umbra și cercul de încredere al primului lider suprem al republicii islamice, Ruhollah Khomeini, apoi președinte, apoi șef al statului. La fel ca Raisi, nici Khamenei nu avea toate gradele religioase necesare, mai ales nu postura presupusă de velayat-e faqih – conceptul de gardian al islamului creat de Ruhollah Khomeini ca centru și bază a republicii islamice iraniene.

    Khamenei era doar ayatollah, nu ”mare ayatollah” și ”marja” (guru sau sursă de inspirație religioasă) și a fost rapid avansat în grad ca să poată să îi succeadă lui Khomeini în funcție. Raisi are acum nivelul de hojjat-ol-eslam, sub cel de ayatollah dar are timp să avanseze, evident în funcție și de cât va mai trăi Khamenei. E o moarte mereu anunțată care a marcat ultimii ani ai politicii iraniene.

    Cel puțin o dată pe an apar vești că Khamenei ori a murit ori e bolnav ori a mai făcut o operație. Atât că de fiecare dată Khamenei a contrazis predicțiile în timp ce rând pe rând, posibilii săi succesori, din generația liderilor revoluției
    islamice, au murit (unii în condiții dubioase ca Hașemi Rafsanjani) ori au sănătatea prea șubredă ca să poată prelua funcția.

    Raisi între timp va încerca să își consolideze poziția. E clar că ayatollahul Khamenei îl vrea președinte pe Raisi dar nu e așa de sigur că îl vrea și ca succesor.

    Situația economică a Iranului este acum cruntă sub impactul corupției, deciziilor economice neinspirate, sancțiunilor americane, pandemiei de Covid19 și a efortului de a susține actori nonstatali în regiune.

    Regimul iranian este motivat să obțină reactivarea acordului nuclear suspendat de fostul președinte american Donald Trump, pentru că altfel economia nu are nicio șansă de redresare. Atât că, după cum a anunțat clar secretarul american de stat Antony Blinken, tot va rămâne un număr considerabil de sancțiuni care nu depind de acordul nuclear.

    Deci, Ebrahim Raisi ca președinte și șef al guvernului va moșteni o situație economică puțin spus complicată și, după cum au atras atenția opozanții lui, nu are pregătirea necesară pentru un asemenea post și nici disponibilitatea de a-și forma o echipă de tehnocrați.

    În plus, pe fondul apatiei generale, o prezență scăzută la urne, de aproximativ 40%, în condițiile în care, de la alegerile trecute a crescut cu aproximativ 3 milioane numărul de iranieni cu drept de vot, Ebrahim Raisi riscă să devină președinte cu mai puține voturi decât cele aproape 16 milioane cu care a pierdut în fața lui Hassan Rouhani.

    Asta ar echivala cu o delegitimare și o umilire publică și politică greu de administrat, care ar marca mandatul lui Raisi. Este posibil ca președinția să fie de fapt un măr otrăvit care să îl scoată pe Raisi din cursa pentru postul de lider suprem.

    Ebrahim Raisi se poate dovedi doar un fenomen politic amplificat artifical ca să elimine concurența la postul suprem reprezentată de câțiva ayatollahi moderați și să ascundă de fapt pregătirea lui Mojtaba Khamenei, unul dintre fii liderului suprem, cunoscut în Iran ca direct responsabil pentru modul violent în care milițiile islamice revoluționare (basij) au reprimat protestele din 2009.

    Mojtaba Khamenei face parte din cabinetul liderului suprem și în ultimii ani a ieșit la iveală (nu în presa oficială) că are atribuții crescute în special în relație cu corpul gărzilor revoluționare pasdaran (o forță paramilitară sub directa comandă a liderului suprem care are ca sarcină protejarea republicii islamice, exportul ideologiei și susținerea mișcărilor șiite) și cu milițiile de voluntari basij.

    Un președinte insuficient de reprezentativ, fără șanse să redreseze semnificativ economia și cu un CV religios plin de carențe poate fi exact ce are nevoie Ali Khamenei ca să creeze o dinastie.

    Iranienii ar avea astfel din nou o monarhie de facto, după o pauză de aproape jumătate de secol și după o revoluție sângeroasă de înlăturare a dictaturii familiei regale Pahlavi.

    În spatele lui Raisi in sondaje, în plutonul de candidați de la care aproape nimeni nu se așteaptă la suprize, a ieșit totuși în evidență Abdolnaser Hemmati, catalogat drept tehnocrat cu o orientare politică moderată, provenit din tabăra actualului președinte Hassan Rouhani.

    Hemmati nu este un reformist ori un revoluționar altfel decât în linia republicii islamice. El este bine ancorat în sistem, ca dovadă lista de posturi deținute până acum, de la fost director al unor bănci iraniene, președinte al companiei de asigurări, ambasador pentru scurt timp în China (țară esențială economic și politic pentru regimul de la Teheran), vicepreședinte al radioteleviziunii de stat și guvernator al Băncii Centrale.

    Identitatea lui Abdolnaser Hemmati are punctul de pornire tot în revoluția islamică din 79 și chiar s-a ocupat de propagandă în timpul revoluției și în anii de consolidare a regimului care s-au suprapus pe războiul cu Irakul.

    Hemmati nu s-a bazat numai pe imersiunea în sistem și pe cultivarea de relații. A avut mereu câte o funcție de administrare și în paralel și-a completat educația cu un masterat și un doctorat în economie.

    Cel mai recent post al său, de guvernator al Băncii Centrale l-a expus în timpul campaniei electorale la atacuri dure din partea candidaților ultraconservatori în frunte cu Raisi, care au dat vina pe el și pe guvernul Rouhani pentru
    finanțele precare ale țării, deși mulți analiști economici iranieni spun că guvernatorul a făcut cam tot ce se putea jonglând printre sancțiuni internaționale, reguli fiscale interne conturate ideologic și deci de nemișcat și manevre ingenioase pentru a stabiliza cât de cât moneda națională, a opri hemoragiile de bani, inclusiv abordând discret, ca să nu deranjeze apele tulburi ale regimului, problema băncilor falimentare deținute de garda revoluționară paramilitară.

    Ca guvernator al Băncii Centrale dar și acum în calitate de candidat la președinție, Hemmati a proiectat imaginea unui tehnocrat, a unui profesionist, dar care are și un CV revoluționar islamic fără pată și fără nicio sugestie de
    reformare mai profundă a regimului.

    Hemmati a fost singurul candidat care și-a implicat puternic soția, pe Sepideh Șabestari, în campania electorală ca să atragă voturile femeilor iraniene și a avut un parcurs neașteptat de bun, chiar dacă poate insuficient pentru a-l depăși pe Raisi.

    De efect pe rețelele de socializare a fost mai ales un interviu al lui Sepideh Șabestari, în care a prezentat măsurile pe care soțul ei le-ar lua dacă ar ajunge președinte. Comentariile pe rețelele de socializare și în dezbateriile de pe aplicația Clubhouse, au fost foarte pozitive în special legat de faptul că Sepideh a susținut interviul având pe cap un șal și nu acoperită de chador (vălul islamic de obicei negru, care acoperă corpul din cap până în picioare), cum se prezintă de obicei soțiile candidaților.

    În plus, Hemmati s-a declarat clar și ferm în favoarea negocierilor cu SUA pentru reluarea acordului nuclear, strict din motive economice și chiar a anunțat că nu vede nimic rău în a se întâlni față în față cu Joe Biden dacă devine președinte, tot din motive economice.

    În timp ce Ebrahim Raisi a marșat în campania electorală pe formula ”economie de rezistență” adică cea promovată de liderul suprem Khamenei, Hemmati a sugerat că totuși e nevoie de deschidere economică nu doar spre China de exemplu, ci și spre Occident, pentru ca Iranul să poată depăși criza.

    Dacă ne uităm spre sondajele oficiale, Hemmati este departe de Raisi în opțiunile alegătorilor. În schimb, sondajele făcute de moderați și liberali, îl arată câștigător. Absenteismul, apatia iranienilor și lipsa lor de încredere că votul se poate traduce în schimbări pozitive îi afectează major șansele lui Abdolnaser Hemmati pentru că de obicei prezența mare la urne e în favoarea candidaților ca el, moderați sau percepuți ca anti-sistem, în condițiile în care, tinerii iranieni nu prea votează pentru politicieni ca Ebrahim Raisi.

    S-a întâmplat ca la aproape toate rundele prezindețiale din ultimii ani să ajung la câte un sediu de campanie al lui Mohsen Rezaei așa că m-am trezit cu o tradiție neintenționată. Rezaei însă a fost mereu foarte clar intenționat și cu credință nestămutată în șansa lui la președinție, nu a lipsit din 2005 până acum, din nicio listă de candidați și are în spate peste 40 de ani profund și solid legați de republica islamică.

    ”Nici nu pot să îmi imaginez alegeri prezidențiale fără el, parcă nu ar fi toate ingredientele, parcă nu ar fi alegeri adevărate”, mi-a spus râzând un jurnalist iranian. La fel, câțiva studenți la științe politice care lucrau la campania lui electorală, de fiecare dată alții.

    Unul dintre ei, în 2005, lucra și la campania prezindențială a reformiștilor și la cea a lui Rezaei. Evident că l-am întrebat cum împacă ideologiile, pentru că Rezaei este conservator și fost comandant pasdaran – garda revoluționară islamică.

    ”E mai simpatic decât pare, se poartă frumos cu angajații și voluntarii, are conexiuni bune și are bani, îi are în spate pe pasdaran” mi-a răspuns senin.

    Cumva în ton cu ce mi-a spus studentul, era și sloganul de atunci al lui Rezaei ”Guvernarea iubirii”, unul care a provocat, în funcție de direcția în care te uitai, surprindere, amuzament sau indignare pentru că iubirea nu e tocmai cuvântul care îți vine în minte când e vorba de un membru al gărzii revoluționare islamice, fie el și fost, adică oamenii din prima linie dură împotriva protestatarilor iranieni la fiecare manifestare de protest în republica islamică.

    Tot iubirea, dar de alegeri, e invocată ironic pe rețelele de socializare cu sfaturi pentru femei să își găsească parteneri care să le fie la fel de fideli și consecvenți cum este Rezaei scrutinelor prezidențiale succesive dar gluma cea mai de succes și virală a fost”alegerile fără Mohsen sunt ca un kubideh/kebab fără ceapă”.

    La următoarele alegeri, am văzut din nou tineri cu aer și haine de hipsteri în sediile de campanie ale lui Rezaei.

    Uimirea mea a primit altă explicație, de la alt student: ”e singurul care a făcut un site pe care specialiștii, experții, pot face propuneri pe marginea programului lui de măsuri dacă devine președinte”. Sloganul atunci a fost ”speranța unui guvern incluziv”.

    Anul acesta, pandemia de Covid19 nu m-a lăsat să merg în Iran, deci nu știu dacă în sediile de campanie ale lui Rezaei mai sunt așa mulți tineri ca în anii trecuți, dar un student cu care am ținut legătura mi-a atras atenția că acum iubirea nu mai e printre prioritățile de guvernare ale candidatului etern ci ”lichidarea dușmanilor și spionilor infiltrați în sistem până în cele mai înalte eșaloane ale republicii islamice”. În diverse sondaje, șansele lui Mohsen Rezaei de a ajunge președinte nu trec de o cifră, adică și mai slab cotat decât la alegerile din trecut.

    Te-ar mai putea interesa

    Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai

    Ultimele știri

    Șapte comasări necesare MApN caută peste 5000 de soldați și gradați profesioniști BNR: În 2023, investițiile străine directe în România s-au redus drastic