ApărareȘtiri

Un elicopter IAR-330 Puma al Forțelor Aeriene Române, avariat după o furtună în Mali

Elicopter IAR-330 Puma (MApN)

Un elicopter IAR-330 Puma L-RM din cadrul detașamentului Carpathian Pumas a fost avariat de o furtună în cursul zilei de luni, în jurul orei României 17.00 (ora Mali, 14:00). Aparatul se afla la sol, în baza Douentza din Mali, a transmis Ministerul Apărării Naționale, precizând că niciun militar nu a fost rănit în urma acestui incident.

Militarii români executau, cu două elicoptere IAR-330 Puma L-RM, o misiune de recunoaștere și aterizaseră pentru realimentare la Baza ONU din Douentza, înainte de a se întoarce la locația de bază din Gao.

În perioada staționării la Baza Douentza, s-a declanșat o furtună violentă, în urma căreia una dintre cele două aeronave a fost răsturnată.

Comandantul detașamentului românesc dislocat în Mali a numit o comisie de cercetare a circumstanțelor producerii acestui incident.

Din luna octombrie 2019, România contribuie, pentru o perioadă de un an, la eforturile internaționale de menținere a păcii cu un detașament al Forțelor Aeriene format din 120 de militari și 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM participant la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA).