Umbrela Strategică vă prezintă prima navă militară de patrulare, construită integral în România, la Damen Galați – VIDEO EXCLUSIV
Nava PNS Yarmook (F-271), echivalentul unei corvete, construită la Șantierul Naval Damen Galați, pentru Forțele Navale Pakistaneze, poate efectua o gamă largă de operațiuni navale, inclusiv misiuni de securitate maritimă, antipiraterie sau combaterea contrabandei.
Nava va fi echipată în Pakistan cu tunuri de 30 de mm, sisteme de lansare rachete, un elicopter și o dronă, cât și două ambarcațiuni semi-rigide rapide de intervenție (RHIB), cu o lungime de 11,5 metri, respectiv de 6,5 metri.
Cu ocazia ceremoniei de la Constanța, Ed Veen, consilier naval în cadrul companiei Damen, a declarat că “nava a fost construită în conformitate cu specificațiile pakistaneze. Am construit doar nava, sistemele de arme vor fi montate în Pakistan”.
“În ultimii trei ani am lucrat la acest proiect, la această navă, după licitaţia iniţială din Pakistan. Iar în iunie 2016 am fost aleşi ca ofertanţi preferaţi pentru acest proiect. Proiectul s-a numit OPV 1900 (Offshore Patrol Vessel) sau Corvetă 1900”, a mai explicat oficialul.
La rândul său, viceamiralul Muhammad Fayyaz Gilani HI (M), adjunctul șefului Statului Major al Forțelor Navale din Pakistan, a subliniat importanța proiectului pentru Pakistan și a afirmat că cele două vase de patrulare vor întări capacitatea Forțelor Navale din Pakistan de a asigura frontierele maritime ale țării, se arată într-un comunicat publicat de compania Damen.
PNS Yarmook are 91,25 de metri lungime, peste 2.300 de tone și o viteză maximă de 22 de noduri.
Prețul vasului livrat Pakistanului este confidențial, potrivit reprezentanților constructorului naval.
Compania Damen va livra Pakistanului, în luna mai, o a doua navă de patrulare – PNS Tabuk.
La Șantierul naval Damen Galați au fost construite aproape 40 de vase pentru forțe de securitate din întreaga lume, inclusiv șapte nave complexe pentru Forțele Navale Olandeze și vasul Ștefan cel Mare, nava amiral a flotei Poliţiei de Frontieră Române.