IntelligenceȘtiri

Tirapolul susține că regiunea separatistă Transnistria este, de facto, independentă de 30 de ani

Vitali Ignatiev, șeful diplomației din cadrul regimului prorus de la Tiraspol, cere recunoașterea independenței Transnistriei, susținând că regiunea separatistă este, de fapt, independentă de 30 de ani, informează agenția de știri TASS.

Oficialul separatist acuză Chișinăul de degradarea procesului de negocieri cu Tiraspolul, și susține că Republica Moldova nu știe ce să facă în relațiile cu Transnistria.

„Moldova vrea să se integreze cât mai mult cu România și, aparent, avem o nouă realitate obiectivă care sugerează că este necesar să recunoaștem de jure ceea ce se întâmplă deja de facto, și anume independența Transnistriei, care există de mai bine de 30 de ani”, a afirmat Ignatiev, la postul Russia-24.

Oficialul prorus a atras atenția asupra faptului că Bucureștiul este un partener strategic al Chișinăului, istoria României se studiază în școlile din Republica Moldova, iar peste 1 milion de oameni din Moldova au primit cetățenia română.

Potrivit acestuia, partea moldovenească nu a făcut nici un pas către o „rezolvare pașnică civilizată”.

În ultimele luni, Ignatiev a lansat o serie de afirmații ciudate, susținând, printre altele, că teritoriul Republicii Moldova „este stăpânit și controlat de NATO”, iar „unirea Moldovei cu România a avut deja loc”.

Regimul de la Tiraspol este complet dependent de Moscova, atât politic, cât și militar și economic, astfel că liderii transnistreni au acționat constant împotriva acțiunilor Chișinăului de apropiere de Occident. Liderii transnistreni lansează regulat acuzații fantasmagorice despre așa-zisul expansionism românesc în încercarea de a sădi teamă în sânul propriei populații.

De remarcat că, până în acest moment, nici măcar Rusia nu a recunoscut independența regiunii Transnistria, care pare să fie folosită de Moscova ca un pion prin care blochează evoluția Republicii Moldova.

În regiunea separatistă sunt prezente așa-zise forțe de menținere a păcii din Rusia, dar care sunt mai degrabă trupe de ocupație și ale căror scop pare să fie mai degrabă acela de a garanta existența regimului separatist pro-rus de la Tiraspol. De altfel, în anul 2020, un fost lider al insurgenților proruși din Ucraina, Igor Strelkov/Girkin, a afirmat că, în cazul în care Moscova și-ar retrage forțele din Transnistria, trupele Chișinăului ar elibera regiunea separatistă în doar două zile, iar acest lucru ar permite unirea Republicii Moldova cu România.