ApărareȘtiri

Tîlvăr: România este unul dintre principalii contributori la operațiunea EUFOR ALTHEA

Foto: MApN Oficial

România este unul dintre principalii contributori la EUFOR ALTHEA, având dislocați în teatru peste 400 de militari și rămâne ”ferm angajată” în cadrul operațiunii  care are un ”rol-cheie în sprijinirea autorităților locale în menținerea unui mediu stabil și sigur”, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care s-a întâlnit luni, în Camp Butmir din Sarajevo, cu militarii români participanți la misiune.

El a apreciat că dislocarea recentă a două companii de infanterie din rezervă în Kosovo și Bosnia și Herțegovina reprezintă o dovadă concretă a consecvenței României în îndeplinirea angajamentelor față de securitatea Balcanilor de Vest.

Prezent la Camp Butmir, șeful SMAp, generalul Daniel Petrescu a subliniat și el că prin nivelul crescut de efective dislocate în teatrele de operații, România demonstrează că își onorează angajamentele asumate în domeniul securității.

”Contribuim la toate misiunile de asistență și pregătire desfășurate sub egida UE, având comanda unei astfel de operații în Republica Centrafricană și suntem la un nivel  crescut al contribuției în Balcanii de Vest. Dislocarea simultană a două companii din forțele de rezervă în Kosovo și Bosnia, însumând aproape 300 de militari, în termenele și la standardele prevăzute în documentele de activare, reprezintă un succes important pentru armata noastră, care probează maturitatea sistemului de planificare și de conducere a operațiilor militare”, a declarat generalul Petrescu.

Operațiunea EUFOR ALTHEA a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina a fost lansată în decembrie 2004, în baza mandatului Consiliului de Securitate al ONU (Rezoluția UN nr. 1575/2004). Misiunea succedă operațiilor SFOR și IFOR, desfășurate sub comandă NATO.

Din 2012, EUFOR ALTHEA se concentrează pe antrenarea și consolidarea capacității forțelor armate ale Bosniei-Herțegovina. În prezent, la operația EUFOR ALTHEA participă 22 de state: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Chile, Republica Cehă, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Macedonia de Nord, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia și Ungaria.

Din luna mai, funcția de șef de stat major al EUFOR ALTHEA este îndeplinită de generalul de brigadă Ovidiu Lungu.