InfrastructurăȘtiri

Țibuleac: Avem nevoie de o lege distinctă a organizațiilor de management al destinației și de un minister al Turismului

Foto: tlnews.ro

Turismul are nevoie de o lege a organizațiilor de management a destinației și de un minister distinct, a spus, la Umbrele Strategică Focus, Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), fost guvernator al Deltei Dunării.

”În discuțiile purtate cu industria, în cadrul Alianței pentru Turism s-a ajuns la concluzia că este necesară o lege specială, distinctă, care să prevadă doar organizațiile de management al destinației (…) OMD nu este inventată de români, este o structură care funcționează în vestul Europei cu rezultate foarte bune, în destinații performante: Spania, Franța, Italia, Austria”, a spus Țibuleac.

El a precizat că proiectul de lege conceput de Alianța pentru Turism (unde AMDTDD este liderul grupului de lucru) și normele de aplicare sunt finalizate, urmând să fie discutate în adunarea generală a Alianței și că există la acest moment o susținere (deocamdată neoficială) din partea partidelor parlamentare.

Țibuleac a explicat că OMD, ca principu, înseamnăasocierea stakeholder-ilor din zona privată a turismului și activităților asociate cu autorități publice locale, județene, regionale, naționale -un OMD național include asociațiile sau federațiile reprezentative la nivel național din turism și ministerul”, întregul concept asigurând  o”sustenabilitate a dezvoltării turistice” plecând de la nivelul primar.

El a apreciat că implementarea unei astfel de legi înseamnă practic investiții și o reformă a turismului, precizând că la nivel național există câteva asociații  performante care funcționează după sistemul OMD la Sibiu, Oradea, Timișoara, în Deltă.

În momentul acesta avem un fel de joacă, în care ministerele sau autoritățile publice locale iau decizii fără consultarea stakeholder-ilor (…) Există o lege a turismului în care OMD-urile sunt prevăzute , din 2018 , dar insuficientă, care nu răspunde necesităților din acest moment ale industriei. Legea a fost făcută pe neîncrederea autorităților în privați, că ar putea accesa fonduri care nu le sunt destinate. nu e adevărat”, a comentat Țibuleac contextul actual.

Fostul guvernator al Deltei Dunării a mai subliniat și nevoia unui minister al Turismului.

”Avem absolut nevoie de un minister al Turismului. Când nu ai parteneri de dialog, nu poți să ai o zonă economică dezvoltată și sustenabilă. Decizia de a desființa ministerul nu știu dacă a fost oportună. Părerea noastră, cred că general valabilă este că este necesar un minister. Avem nevoie de o instituție dedicată turismului, nu un Turism introdus așa printre alte povești, într-un minister în care gestionează mai multe ramuri ale economiei (…) Turismul ar trebui să redevină un pilon principal al dezvoltării”, a mai spus, la Umbrele Strategică Focus, Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD, fost guvernator al Deltei Dunării.