IT&CȘtiri

Supercomputere din Europa, deturnate de hackeri cu scopul utilizării lor pentru pentru a genera criptomonede

Sursa foto: Moscow Times/ Pixabay

Mai multe supercomputere folosite de instituții academice din Europa au fost deturnate de hackerii cu intenția folosirii puterii de calcul a dispozitivelor infectate pentru a genera criptomonede, a anunțat un grup paneuropean de cercetare, potrivit postului BBC News.

Mai bine de zece supercomputere din diverse țări europene au fost dezactivate ca urmare a atacurilor cibernetice comise cu scopul mineritului de monede digitale.

Pe 11 mai, exploatarea unei breșe de securitate a cauzat dezactivarea accesului la supercomputerul Archer de la Universitatea din Edinburgh.

Personalul a afirmat că lucrează cu Centrul Național pentru Securitate Cibernetică din Marea Britanie (NCSC) pentru a restaura sistemului.

“Acum credem că aceasta este o problemă majoră pentru comunitatea academică, deoarece mai multe computere au fost compromise în Marea Britanie și în alte părți din Europa”, a precizat echipa.

NCSC a comunicat că oferă sprijin instituțiilor vizate.

“NCSC lucrează cu sectorul academic pentru ajuta la îmbunătățirea practicilor de securitate și la protejarea instituțiilor de amenințări”, au transmis autoritățile.

De asemenea, tot pe 11 mai, cinci supercomputere din Germania au fost dezactivate în urma unui alt atac informatic.

Alte supercomputere din Germania, Elveția și Barcelona au fost atacate în zilele următoare.

Hackerii au exploatat o conexiune de tip Secure Shell (SSH), pe care cercetătorii o foloseau pentru a se conecta de la distanță la sistem.

După ce au reușit să obțină acces, hackerii ar fi infectat sistemele cu programe malware pentru generarea de criptomonede.

Echipa de securitate a fundației European Group Infrastructure a comunicat: “În prezent, un grup rău-intenționat vizează centre academice de date cu scopul utilizării CPU [unitate de procesare centrală] pentru minerit [de criptomonede]”.

Jamie Akhtar, directorul executiv al companiei de securitate informatică Cybersmart din Marea Britanie, a declarat: “Universitățile derulează unele dintre cele mai avansate proiecte de cercetare din lume, în multe discipline – inclusiv informatică – dar sunt, de asemenea, în mod notoriu, vulnerabile la atacuri, dacă sunt conectate la o rețea universitară mai largă”.