ApărareȘtiri

SUA și Bulgaria au semnat o foaie de parcurs pentru cooperare militară pe zece ani între cele două țări

Dr. Mark T. Esper și Dr. Krasimir Karakachanov (DoD Photo)

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, și omologul său bulgar, Krassimir Karakachanov, au semnat marți o foaie de parcurs pentru cooperarea pe zece ani în domeniul apărării între cele două țări, se arată într-un comunicat al Pentagonului, relatează publicația The Sofia Globe.

Cu această ocazie, Esper a lăudat Bulgaria pentru alocare a 3% din produsul său intern brut pentru apărare în anul fiscal 2019.

Foaia de parcurs caută modalități prin care cele două țări să umple golurile în capacitățile militare și să consolideze interoperabilitatea bilaterală, a afirmat Esper.

De asemenea, documentul stabilește un cadru pentru dezvoltarea continuă a pregătirii și capacităților militare ale Bulgariei în următorul deceniu, prin cooperarea susținută între Sofia și Washington.

“Această foaie de parcurs ne va oferi posibilitatea nu numai de a intensifica relațiile noastre bilaterale (…) în plus să fie benefic pentru NATO (…) să putem contracara intențiile maligne ale adversarilor noștri”, a afirmat Karakachanov .

Esper a mai declarat că Bulgaria joacă un rol critic în protejarea flancului estic al NATO, se arată în comunicatul Pentagonului.

“Noi, desigur, împărtășim multe interese în planul securității, în special în legătură cu chestiuni precum securitatea Mării Negre, modernizarea apărării și cooperarea în materie de securitate”, a explicat Esper.

Esper a mai spus că își dorește ca mai mulți aliați NATO să atingă cel puțin obiectivul de 2% din PIB pentru apărare. „Pentru că știi, cred că două la sută ar trebui să fie un minim, nu un plafon maxim”, a adăugat oficialul american.

Oficialul bulgar nu este singurul oaspete din zona pontică care efectuează o vizită la Pentagon în cursul acestei săptămâni. Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul Apărării Național, efectuează o vizită oficială în Statele Unite în perioada 7-11 octombrie, la invitația lui Esper.