ApărareȘtiri

Statele Unite nu își vor spori prezența militară permanentă în Bulgaria, potrivit unui oficial militar de la Sofia

Statele Unite nu își vor spori prezența militară permanentă în Bulgaria, a afirmat amiralul Emil Eftimov, șeful bulgar al Apărării, după ce săptămâna trecută a fost semnat un acord de cooperare militară pe termen de zece ani între Washington și Sofia, informează postul național de televiziune din Bulgaria (BNT) și Radio Bulgaria.

Potrivit oficialului, foaia de parcurs pentru cooperarea militară cu Statele Unite nu prevede o creștere a prezenței permanente a trupelor americane în Bulgaria.

Eftimov a subliniat că acordul semnat săptămâna trecută prezintă direcții generale pentru viitoarele acțiuni comune, dar nu și proiecte specifice.

Un acord anterior între Bulgaria și Washington prevede menținerea permanentă a până la 2.500 de militari americani în Bulgaria. Cu toate acestea, efectivul contigentului american ar putea crește temporar la 5.000 de oameni, prin dislocarea prin rotație pe o perioadă de trei luni la patru baze militare folosite de SUA în Bulgaria.

“S-a discutat doar care sunt opțiunile de dislocare pentru o prezență mai regulată a forțelor SUA, în conformitate cu acordul de cooperare în domeniul apărării din 2006”, a spus amiralul Eftimov, citat de publicația online Chernomore.bg.

Pe data de 9 octombrie, România a semnat un acord similar de cooperare militară pe zece ani cu Statele Unite, însă momentan nu există detalii despre conținutul documentului.