Ministerul spaniol al Apărării a încheiat un acord cu Direcția Generală pentru Armament (DGA) din Franța pentru achiziția unui lot de o sută de rachete sol-aer Mistral 3 second-hand, din stocurile armatei franceze, valoarea contractului fiind de 47,8 milioane de euro, relatează site-urile InfoDefensa și Opex360.
Contractul implică „achiziționarea a 100 de rachete Mistral 3 și a materialului auxiliar minim necesar pentru a putea le putea utiliza”.
Rachete și echipamentele conexe vor fi inspectate de MBDA înainte de a fi livrate Forțelor armate spaniole.
Achiziția este considerată preambulul unui program mai amplu de înzestrare – ce ar putea fi lansat anul viitor – care are drept obiectiv să înlocuiască generația mai veche de rachete Mistral folosite în prezent de Armata spaniolă. Acestea din urmă, care au fost livrate între 1992 și 1997, sunt învechite, astfel că este necesara înlocuirea lor de urgență.
Un astfel de proiect este discutat de autoritățile spaniole de cinci ani, însă reducerile bugetare și implementarea altor programe cu o importanță mai mare au împins proiectul în plan secund.
Dar, în acest moment, achiziția de noi rachete aer-sol a devenit una dintre prioritățile Spaniei, potrivit generalului Francisco Javier Varela Salas, șeful Statului Major al Forțelor Terestre Spaniole.
„Am pierdut capacități semnificative pe care trebuie să le recuperăm acum cu Mistral 3”, a afirmat el, la începutul acestei luni, avertizând împotriva unor noi reduceri bugetare.
Mistral 3 este cea mai moderna versiune a familiei de rachete aer-sol cu rază scurtă de acțiune Mistral, dezvoltată de compania europeană MBDA.
Noua generație are o rază de acțiune de până la 7,5 kilometri, o viteză de 930 de metri pe secundă și poate lovi o varietate de ținte, inclusiv drone, aeronave și alte rachete. De asemenea, comparativ cu generațiile anterioare, Mistral 3 oferă o rezistență sporită față contramăsuri.
România, un potențial utilizator al sistemului Mistral 3
Un oficial MBDA a confirmat pentru Umbrela Strategică faptul că firma europeană va propune României sistemul Mistral 3 pentru programul de înzestrare cu sisteme portabile sol-aer (MANPADS).
Totodată, MBDA intenționează să producă componente și să asambleze rachete la Electromecanica Ploiești, dacă va câștiga contractele pentru a furniza României sisteme integrate sol-aer de apărare antiaeriană apropiată și foarte apropiată (SHORAD/VSHORAD) și sisteme portabile de rachete antiaeriene (MANPAD).