InfrastructurăIT&CȘtiri

UPDATE: Sorin Grindeanu renunță la președinția ANCOM și candidează pentru o funcție în PSD

Facebook

Președintele ANCOM, fostul premier Sorin Grindeanu a declarat că va candida pentru funcția de președinte executiv al PSD, la congresul partidului din luna august.

”Trebuie să redevenim principala forţă politică şi vă anunţ acum că voi candida pentru funcţia de preşedinte executiv, în echipa lui Marcel Ciolacu”, a spus Sorin Grindeanu sâmbătă în cadrul unei întâlniri online.

Anterior, Grindeanu declarase că va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD.

„Îmi depun candidatura pentru prim-vicepreședinte pentru că am luat decizia să ma reîntorc în politică într-o echipă din care fac parte nu doar Marcel, eu și Gabi Firea… sunt mulți. Cred că e momentul în care PSD are nevoie de toți și e un moment în care toți trebuie să punem umărul și nu mă dau înapoi de la această chestiune”, declara vineri Grindeanu, citat de expressdebant.ro .

Grindeanu era președinte al ANCOM din noiembrie 2017.

El a fost premier timp de șase luni în 2017.

Grindeanu a fost ministru al Comunicațiilor în guvernul Ponta , deputat PSD de Timiș și viceprimar al Timișoarei.