ApărareȘtiri

SMAp: A plecat generalul Petrescu, s-a instalat generalul Vlad

Foto: presidency.ro

Noul șef al al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a fost instalat joi în funcție, în cadrul unei ceremonii la care a participat și președintele Klaus Iohannis.

La ceremonie de învestire, generalul Daniel Petrescu i-a predat generalului Vlad drapelul de luptă al Statului Major al Apărării și comanda structurii de forțe a Armatei României.

”Rămân angajat în procesul de modernizare a marilor unităţi şi unităţilor, astfel încât să asigure capacitatea maximă de reacţie în cadrul naţional şi în context aliat, indiferent de situaţia de securitate”, a declarat noul șef al SMAp.

Generalul Vlad a subliniat că între obiectivele pe termen scurt şi mediu ale SMAp se înscriu: ”creşterea capacităţii de cunoaştere a mediului operaţional şi a nivelului de reacţie a forţelor, precum şi realizarea capabilităţilor relevante pentru contracararea întregului spectru posibil de riscuri şi ameninţări. Este imperativ să ne bazăm pe forţele proprii şi să ne perfecţionăm constant”.

Noul șef al SMAp s-a adresat și parlamentarilor: ”Complementar sprijinului pe care îl acordaţi pe componenta esenţială a înzestrării, graţie alocării bugetare adecvate, vom mai solicita accelerarea adoptării unei legislaţii care să conducă la trecerea profesionalizării armatei, să răspundă necesităţilor apărării şi mai ales care să se sprijine reacţia naţională şi aliată în funcţie de dinamica siguranţei regionale şi globale de securitate”.

La eveniment au fost prezenți președintele Senatului, vicepremierul Cătălin Predoiu, miniștri, parlamentari, foști șefi ai SMAp.

”Preluați astăzi mandatul de Șef al Statului Major al Apărării, într-un context de securitate deosebit de dinamic și dificil. Dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a continua procesul de adaptare a Armatei la noile provocări și de a menține un nivel ridicat de pregătire pentru luptă a forțelor. Din această perspectivă, se impune efectuarea unei analize strategice a apărării, pentru a determina dacă actuala structură de forțe a Armatei României și nivelul aprobat de Parlament în urmă cu mai mult de două decenii mai corespund actualelor riscuri și amenințări, în continuă evoluție”, a declarat, în alocuțiunea sa, președintele Klaus Iohannis.

Iohannis a susținut că este nevoie de măsuri mai hotărâte pentru ”relansarea industriei naționale de apărare, inclusiv prin acțiuni de cooperare industrială, astfel încât să putem produce în țară o parte mai mare din muniția și tehnica necesare”.

În ceea ce privește personalul militar și civil al armatei, este necesară o ”atenție permanentă pentru asigurarea unor condiții bune de pregătire profesională și, totodată, trebuie luate măsuri pentru creșterea atractivității profesiei militare”.