Singuri acasă cu yuani

Peste 40 de înțelegeri au semnat, săptămâna trecută, Arabia Saudită și China în domenii de la energie la telecomunicații ori industria petrochimică plus un parteneriat strategic pentru economie digitală.

Oficial nu au fost anunțate colaborări în domeniul militar. Asta însă nu garantează liniștea SUA în regiune și nici poziția oficial adoptată de mai toate statele Golfului plus Egipt că aleg să nu aleagă o tabără.

După ce SUA a dominat ani la rând politic, militar și economic zona, faptul că statele din regiune își diversifică vizibil optiunile, fie ele deocamdată numai economice, nu înseamnă că nu va veni un moment în care vor face și alegeri politice și strategice – când nu va mai fi posibil un echilibru între cele două mari tabere care s-au conturat – în special după pandemie și războiul Rusiei în Ucraina – comunitatea democratică pe de o parte și Rusia și China de cealaltă.

Răceală și căldură

Relația SUA-Arabia Saudită s-a erodat progresiv în ultimii ani iar vizita președintelui american Joe Biden, acum câteva luni, a fost intens criticată acasă și nici nu a dus la o îmbunătățire a atmosferei bilaterale.

Mulți analiști din spațiul arab și nu numai au remarcat contrastul cu vizita de săptămâna trecută a președintelui chinez Xi Jinping în Arabia Saudită mai ales că a participat și la două summit-uri cu țările Golfului și țări arabe, ocazii cu care liderul chinez a promovat din nou ideea ca statele respective să folosească yuan-ul în loc de dolar, în tranzacțiile cu China în domeniul energiei – o săgeată către SUA, mai ales că Arabia Saudită de exemplu, a lăsat să se înțeleagă că nu ar exclude o asemenea posibilitate pe viitor.

În mod constant oficali americani, inclusiv de la Pentagon, au lansat semnale clare către statele arabe partenere să nu încheie înțelegeri pentru tehnologie militară cu China.

Oficial ele au lipsit, într-adevăr, dar o declarație comună chinezo-saudită de săptămâna trecută cuprinde fraza ”cele două părți își subliniază determinarea de a întări cooperarea și coordonarea în diverse domenii de apărare, inclusiv în schimbul de informații pentru contraterorism”. În plus, calea pare să fi fost parțial deschisă pentru viitor de acordurile în domeniul tehnologiilor înalte, de exemplu în inteligență artificială și telecomunicații.

Pentagonul a avertizat de altfel că implicarea chineză în infrastructuri IT sau tehnologii avansate în statele arabe partenere ale SUA, s-ar traduce prin riscuri pentru sistemele și tehnologiile americane din aceste țări pentru că astfel, China poate căpăta acces la ele.

În esență, SUA au pus statele arabe să aleagă. Răspunsul Riyadh-ului a fost semnarea, săptămâna trecută, a unui memorandum cu Huawei pentru cloud computing și complexe de tehnologie avansată. Este semnalul că reticența americană în a oferi tehnologie înaltă cu posibilă dublă utilizare și mai ales armament și avioane F-35 statelor arabe, le determină să se orienteze spre China, cum de altfel au făcut deja Emiratele Arabe Unite.

Poligamie geopolitică

Abu Dhabi negociase cu administrația Trump să obțină aparate F-35 și spera la stabilirea unei date și a unui număr clar pentru livrare mai ales în contextul progreselor în relația cu Israel. Asta pentru că, din punct de vedere legal, vânzările de arme americane către țări din Orientul Mijlociu nu pot include echipamente care să concureze sau să afecteze superioritatea militară israeliană. Legea pentru Controlul Exporturilor de Arme prevede că potențialii cumpărători au voie să folosească tehnica respectivă ”numai în scopuri exacte – securitate internă, autoapărare legitimă și cu condiția participării la măsuri colective cerute de ONU sau organizații similare”.

Emiratele Arabe Unite au văzut cum perspectiva de a obține F-35 se îndepărtează după ce administrația Biden a suspendat vânzarea de arme ofensive țărilor Golfului din cauza agresivității cu care au acționat în războiul din Yemen. În plus, Washingtonul s-a temut că, odată livrate EAU aparatele, China ar putea avea acces la capabilitățile ultraperformante, considerate cele mai bune din lume în acest moment, mai ales că statul din Golf nici nu a vrut să renunțe la contractele cu Huawei iar experții americani au avertizat în repetate rânduri că, dacă Huawei controlează rețeaua 5G de lângă bazele la care sunt F-35 și în zonele de operare, chinezii pot aduna informații despre aparate și cei care le operează.

În esență, Emiratele nu au primit avioanele din cauza relației tot mai bune cu China și nici nu le vor primi pentru că prietenia Abu Dhabi-Beijing s-a aprofundat între timp.

Așa se face că Abu Dhabi a ajuns până la urmă să cumpere avioane chineze de antrenament L-15, care e drept că sunt departe de F-35 americane însă tranzacția a transmis un mesaj clar Washingtonului că și alte state din regiune s-ar reorienta spre China, iar orice achiziție de tehnică are și greutate politică și strategică.

În contextul vizitei lui Xi Jinping in Arabia Saudită, Foreign Policy amintește de un interviu relevant pentru ce se întâmplă acum, acordat Washington Post în 2004 de ministrul de externe saudit de la acea vreme care a declarat că relația SUA-Arabia Saudită ”nu este o căsătorie catolică, adică una cu o singură soție ci o căsătorie musulmană în care e voie cu până la 4 soții”, Comentariul jurnalistului care a luat interviul a fost atunci că Riyadhul nu intenționează să divorțeze de SUA dar urmărește să se ”căsătorească” și cu alte țări.

SUA versus China

SUA este constientă că ambițiile Chinei în Orientul Mijlociu depășesc sfera economică și tehnologică, deși nu e clar până unde ar merge Partidul Comunist dacă ar putea.

Deocamdată, cele mai multe state arabe sunt dependente de garanțiile de securitate oferite de SUA, de schimburile de informații cu americanii, de armamentul defensiv, în special de sistemele antiaeriene (mai ales că Iranul nu a ezitat să lanseze, mai ales prin interpuși, drone și rachete spre adversarii din regiune ca Arabia Saudită) iar China nu are în regiune infrastructura militară a americanilor.

De exemplu, înainte de summit-ul cu Xi Jinping, un consilier al președintelui EAU a declarat că relațiile comerciale ale țării se orientează tot mai mult spre Est în timp ce principalele relații de securitate și de investiții sunt cu Occidentul iar ținta este o independență economică și de apărare pe un fond de neutralitate politică.

Însă asta e valabil acum, fără garanții pentru viitor pentru că de exemplu, în 2021 a fost nevoie de o intervenție americană fermă pentru ca Emiratele Arabe Unite să abandoneze construcția unei instalații militare chineze în portul Khalifa.

E drept și că excluderea Turciei din programul pentru F-35 din cauză că a cumpărat sisteme rusești a fost o lecție care încă îi mai reține pe unii parteneri arabi ai SUA. Pe de altă parte, discuțiile despre mutarea unor echipamente de apărare antiaeriană din regiune, în Ucraina, face unele state arabe să se simtă vulnerabilizate și le determină să caute alternative.

În cazul dronelor, deja Riyadh-ul a semnat chiar anul acesta un contract cu o companie chineză ca să producă acest tip de aparate în Arabia Saudită. Și iar apare ideea de independență în materie de apărare, în pofida avertismentelor americane că Beijingul este o putere pur tranzacțională care nu își ia și angajamente mai profunde.

Strategia chineză de mătase

Din incursiunea în Golf, Xi Jinping a obținut mult pentru China dar nu și premiul cel mare – o perspectivă clară pentru Acordul de Liber Schimb cu Consiliul de Cooperare al Golfului, care este în discuție deja de 20 de ani.

Țările Golfului sunt interesate mai degrabă de acorduri bilaterale, croite pe nevoile fiecăreia în parte și de multe ori în concurență cu ale celorlalte. În principiu, statele arabe preferă abordarea din cadrul Inițiativei Belt and Road, pentru că, teoretic, țintește exact domeniile în care au nevoie de dezvoltare: infrastructura de transport și IT, digitalizare, producție, construcții.

Pe de altă parte, economiștii avertizează că Inițiativa Belt and Road e axată pe beneficii pentru economia chineză, pe împrumuturi cu dobânzi apăsătoare și folosirea mâinii de lucru chineze, nicidecum pe investiții durabile, cum își propune de exemplu inițiativa europeană Global Gateway.

Dar, ceea ce a obținut deja China, cât Occidentul a lăsat cumva singure acasa statele arabe, este o rețea de influență formată din mai multe rețele mai mici de afaceri, companii și indivizi, foarte eficientă, pentru că afacerile de multe ori nu se mai derulează strict cu voie de la centru, deci greoi, ci se dezvoltă între parteneri chinezi și locali de toate dimensiunile.

Strategia chineză în general a fost, nu numai în Orient, să identifice nevoi precise dintr-o așa numită ”poartă de intrare”, o țară din regiunea respectivă care apoi a servit ca rampă de lansare spre altele. În cazul spațiului arab nevoile sunt clare – infrastructuri fizice și digitale, iar punctele pe care se construiește și dezvoltă rețeaua chineză sunt Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și mai ales Egipt care se și plasează convenabil între Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

De altfel, la summit-ul din Riyadh, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a insistat la întâlnirea bilaterală cu Xi Jinping că Inițiativa Belt and Road este ”integrată” în eforturile de dezvoltare ale Egiptului, în special în Coridorul Canalului Suez, a infrastructurii de transport, porturi și în sectorul energetic.

Beijing-ul a tot oferit Egiptului în ultimii ani împrumuturi masive și o prezență semnificativă a companiilor chineze, o realitate pe care ambasadorul chinez la Cairo a denumit-o luna trecută ”un parteneriat strategic cuprinzător”.