Șeful Statului Major al Forțelor SUA: Armata „nu joacă niciun rol” în cursa dintre Trump și Biden pentru Casa Albă
Forțele Armate americane sunt apolitice și nu au niciun fel de rol în ceea ce privește deciderea rezultatului alegerilor din Statele Unite, a declarat șeful Statului Major General al Forțelor SUA, generalul Mark Milley, în contextul în care președintele Donald Trump a sugerat recent că ar putea să nu accepte rezultatul scrutinului prezidențial, informează postul National Public Radio (NPR).
“Am stabilit o foarte lungă tradiție, de 240 de ani, a unei armate apolitice care nu se implică în politica internă”, a declarat Milley, într-un interviu pentru postul NPR, fiind pentru prima dată când generalul a abordat în profunzime posibilitatea unei crize politice ca urmare a unor alegeri disputate.
“Noi, armata SUA, jurăm să respectăm ordinele legale ale conducerii noastre civile”, a mai spus oficialul militar, adăugând: ”Și vrem să ne asigurăm că există întotdeauna conducere civilă, control civil asupra forțelor armate, și vom respecta ordinele legale privind controlul civil asupra forțelor armate”.
Președintele Trump a sugerat că ar putea să nu accepte rezultatele dacă nu va fi declarat câștigător, motivând că rezultatele ar putea fi viciate de fraude electorale, deși, cazurile de fraude electorale au fost până în acest moment extrem de rare în cazul alegerilor din SUA din ultimele decenii.
Milley, care a declarat în cadrul unei audieri în Congres că dorește să evite să se implice în orice dispută electorală, a mai afirmat că are „o mare încredere în rezistența instituțiilor americane și a guvernului american și în adeziunea poporului american la principiile statului de drept”.
“Nu este prima dată când cineva sugerează că ar putea exista alegeri contestate”, a mai spus Milley. “Și dacă vor fi, va fi tratat în mod corespunzător de către instanțe și de Congresul SUA. Armata SUA nu are nici un rol în determinarea rezultatului alegerilor din SUA. Zero. Nu există niciun rol în acest caz”.