Intelligence

Șeful Biroului Securității Naționale din Polonia a venit în România, cele două țări se vor coordona ”strâns”

Foto: MAE
Șeful Biroului Securitățjj Naționale din Polonia, consilierul prezidențial Pawel Soloch s-a întâlnit vineri la București cu ministrul de Externe Bogdan Aurescu, ocazie în care a fost agreată continuarea ”coordonării strânse” între
România și Polonia, în pregătirea Summit-ului NATO din iunie 2021 și în procesul de elaborare a unui nou Concept Strategic aliat.
Interlocutorii au apreciat formatul trilateral pe teme de securitate România-Polonia-Turcia și au fost discutate perspectivele de continuare a trialogului la nivelul miniștrilor de externe, în prima parte a acestui an, la București.
De asemenea, s-a  subliniat importanța continuării cooperării și coordonării între România și Polonia pentru consolidarea rolului NATO, a unității și coeziunii aliate, precum și a relației transatlantice.
În acest sens, șeful Biroului Securității Naționale din Polonia a exprimat și susținerea țării sale pentru înființarea la București a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență  și intenția de a se implica în activitatea Centrului.
Înaltul oficial polonez a avut o întrevedere și cu ministrul Apărării Nicolae Ciucă.