ApărareCategorie PrincipalăIntelligenceȘtiri

Săptămâna de business: USAF caută piloți de drone; Rusia prezintă noi arme la paradă; Grevă la un șantier naval din SUA

Eurofighter (Airbus)
  • GAO: Forțele Aeriene ale SUA au doar aproximativ 50% din numărul necesar de piloți de drone;
  • România primește, în curând, primul lot de vehicule Piranha V;
  • Achiziții comune de muniție de către țările din Grupul Visegrád (Ungaria, Slovacia, Cehia și Polonia)
  • Peste 100 de Eurofighter Typhoon primesc noul radar ASEA Captor-E;
  • Prima grevă după 20 de ani la unul dintre cele mai mari șantiere navale din Statele Unite;
  • Lockheed Martin va fabrica 44.000 de rachete aer-sol Hellfire și JAGM pentru SUA și alte țări;
  • Egiptul a comandat 500 de tancuri rusești T-90MS, ce vor fi asamblate local;
  • Raytheon va furniza Arabiei Saudite radare de apărare antirachetă AN/TPY-2 ;
  • Parada de la Moscova: Un nou lansator multiplu de proiectile incendiare sau termobarice, un sistem de plantare mine ghidat prin satelit și vehicule de deminare cu microunde;
  • Airbus a livrat Alianței Nord-Atlantice primul avion de realimentare în zbor A330 MRTT;
  • Livrările de F-35, suspendate din cauza unei defecțiuni ce poate provoca o explozie dacă avionul este lovit de fulger;
  • China a finalizat propriul sistem de poziționare globală prin satelit – BeiDou, lucru ce oferă independență militară Beijingului în cazului unui conflict oriunde în lume;
  • Un senator american propune ca SUA să cumpere sistemele S-400 achiziționate de Turcia/Ankara nu poate reexporta sistemele fără permisiunea Moscovei;
  • India, angrenată într-o confruntare cu China, a reușit să-și convingă furnizorii să accelereze livrările de arme și muniție;

#Umbrela Strategică vă prezintă o sinteză a principalelor știri de business din industria apărării din săptămână precedentă:

 

Airbus a primit un contract pentru livrarea a 115 radare ASEA Captor-E pentru avioane Eurofighter

Airbus a primit un contract pentru dezvoltarea, furnizarea și integrarea a 115 radare Captor-E pentru avioane multirol Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane și Spaniole, a anunțat compania europeană pe data de 26 iunie.

Contractul prevede livrarea și integrarea a 110 radare Captor-E pentru Germania și a unui lot inițial de 5 radare pentru Spania, dispozitivele urmând să fie livrat până în 2023. Noul radar va echipa aparate Eurofighter din Tranche 2 și Tranche 3, precum și aeronavele nou construite. Uzinele Airbus din Manching (Germania) și Getafe (Spania) vor acționa ca centre de integrare generală, însă procesul de dezvoltare și fabricare a radarului va fi externalizată unui consorțiu sub conducerea firmelor Hensoldt și Indra, la care vor participa și alte companii implicate în programul Eurofighter.

“Contractul pentru radare Captor-E este o realizare majoră pentru dotarea Eurofighter cu senzori care asigură dominanța actuală a aeronavei și în scenariile de luptă din viitor”, a afirmat Dirk Hoke, director al grupului european Airbus Defense and Space. “Cu Eurofighter, Germania și Spania investesc într-o bază solidă a apărării aeriene europene și în proiectul de bază al industriei europene de apărare”.

Radarul Captor-E – de tip electronically scanned array radar (ASEA) – oferă avioanelor Eurofighter capabilități de detecție și urmărire sporite și măsuri de protecție electronică avansate.

Eurofighter Typhoon (Leonardo Electronics_

GAO: Forțele Aeriene ale SUA trebuie să ia măsuri suplimentare pentru a crește numărul de piloți de drone

Forțele Aeriene ale SUA nu au suficienți piloți și operatori de senzori ai sistemelor aeriene fără pilot, iar numărul de instructori pentru drone este, de asemenea, insuficient, se arată într-un raport din 25 iunie al Oficiului pentru Responsabilitate Guvernamentală (GAO) din Statele Unite.

Potrivit GAO, Forțele Aeriene au nevoie de peste 2.500 de piloți de drone, însă în septembrie 2019 erau disponibili doar 1320 de piloți, adică doar aproximativ 50% din numărul necesar. O situație similară se înregistrează și în cazul operatorilor de senzori. În septembrie 2019 erau disponibili 919 operatori dintr-un  necesar estimat la aproape 1.500 de astfel de specialiști.

Această situație datează din anul fiscal 2016, iar pentru a ajuta la remedierea penuriei de instructori, oficialii americani au redus temporar durata instruirii pentru piloții și operatorii de senzori.

GAO mai indică faptul că numărul autorizat de posturi de instructor este subestimat deoarece se bazează pe un program de formare ce datează din 2009, ce prevedea doar 49 de zile de pregătire, în timp ce programul de formare actual cuprinde 83 de zile de pregătire. Mai grav este că, începând cu anul fiscal 2016, unitatea de pregătire formală are mai puțini instructori decât numărul de posturi autorizate.

Cererea sporită și operațiunile de luptă constante reprezintă provocări tot mai mari pentru piloții și operatorii de senzori ai sistemelor aeriene fără pilot.

 

Furnizorii internaționali de armament ai Indiei au fost de acord să accelereze livrările de arme și muniție

În timp ce India este angrenată de mai multe săptămâni într-o confruntare cu China, furnizorii săi (Franța, Rusia, Israel, SUA) s-au angajat să accelereze livrarea armelor și a muniției necesare de urgență forțelor armate indiene, relatează publicația New Straits Times.

Franța a promis că va livra Indiei un număr suplimentar de avioane multirol Rafale în luna iulie; un sistem israelian de apărare antiaeriană urmează să fie activat în curând; Statele Unite vor trimite proiectile de artilerie de mare precizie; iar Rusia va livra mai devreme muniție și arme în valoare de 1 miliard de dolari.

În urma confruntărilor cu China, India a alocat fonduri de urgență pentru înarmare și a demarat discuții la nivel înalt cu furnizorii săi pentru a accelera livrările de armament și muniție.

Primul lot de avioane franceze Rafale urma să fie livrat Indiei până pe 27 iulie; patru avioane Rafale urmând ajunge la Baza Aeriană Ambala din nordul Indiei, dar mai multe surse au indicat că Franța a promis că va trimite un număr suplimentar de aparate în iulie.

În total, opt avioane sunt aproape de certificare, dar nu este clar câte avioane suplimentare ar putea fi livrate mai devreme.

Publicația The Economic Times relatează că piloții indieni care au fost antrenați în Franța vor fi gata pentru luptă când vor ajunge în India.

Israelul ar urma să livreze în curând un sistem de apărare antiaeriană, care va fi amplasat în zona frontierei cu China.

Sursele citate de New Straits Times au precizat că sistemul antiaerian ar putea proveni chiar din stocurile forțelor armate israeliene. Un astfel de sistem ar fi crucial pentru India în condițiile în care se presupune că partea chineză a amplasat sisteme rusești de apărare antiaeriană S-400 în zona frontierei sino-indiene. Și India a comandat sisteme S-400 și a cerut Moscovei să urgenteze livrarea acestora.

De asemenea, Rusia – cel mai mare furnizor de produse militare al India, dar și al Chinei – a promis că va livra de urgență armele, muniția și rachetele pe care India le-a solicitat.

Cu ocazia vizitei la Moscova a ministrului indian al Apărării, Rajnath Singh, India a prezentat o listă detaliată de produse militare pe care dorește să le achiziționeze de urgență. Valoarea totală a acestora se ridică la peste 1 miliard de dolari. Rusia s-a angajat să livreze armamentul comandat de India în termen de câteva săptămâni.

Statele Unite, noul partener strategic al Indiei, a ajutat deja Administrația de la New Delhi cu informații vitale și imagini prin satelit, care au permis liderilor indieni să aibă o imagine mai precisă a situației de la frontiera cu China.

De asemenea, India a comandat de urgență din SUA proiectile de artilerie Excalibur, cunoscute pentru precizia și efectul distructiv. Cu rază de peste 40 de kilometri, proiectile Excalibur sunt utilizate de o serie de piese de artilerie din dotarea forțelor indiene, inclusiv obuzierul M777, conceput pentru războiul în zone montane.

 

Boeing primește un contract de 439 de milioane de dolari pentru fabricarea a 24 elicoptere AH-64 Apache comandate de Maroc

Boeing a primit un contract în valoare de 439 de milioane de dolari pentru fabricarea a 24 de elicoptere de atac AH-64E Apache comandate de Maroc, a anunțat Pentagonul pe 25 iunie.

Marocul este cea a 17-a țară care a achiziționat Boeing AH-64 Apache, a anunțat Boeing, care a precizat că firma a livrat până în prezent aproape 2.500 de elicoptere Apache la nivel mondial.

Livrările de elicoptere către Rabat urmează să înceapă în anul 2024.

Potrivit unui studiu din 2019, Marocul este a șaptea putere militară din Africa.

Rabatul este un aliat major non-NATO al Statelor Unite și are în dotare 23 de avioane F-16 C/D, care urmează să fie modernizate la standardul F-16V Block 70/72. În plus, pe lângă modernizarea avioanelor, Rabatul a comandat recent alte 25 de astfel de aeronave, pentru 3,7 de miliarde de dolari.

Marocul are de mai multe decenii o relație tensionată cu țara vecină, Algeria, tensiuni care au legătură în special cu regiunea disputată Sahara de Vest, anexată de Maroc în 1975.

 

Raytheon a obținut 2,3 miliarde de dolari pentru a fabrica radare de apărare antirachetă AN/TPY-2 pentru Arabia Saudită

Raytheon Missiles & Defense a primit un contract de 2,3 miliarde de dolari pentru șapte radare AN/TPY-2, utilizate în cadrul sistemului antibalistic Terminal High Altitude Area Defense (THAAD), anunțat Pentagonul pe 26 iunie.

Contractul face parte dintr-o tranzacție de tip vânzarea militară străină către Arabia Saudită.

Radarul mobil antirachetă AN/TPY-2 oferă utilizatorilor o imagine precisă a amenințărilor balistice, putând fi folosit atât pentru detectarea și identificarea rachetelor balistice, cât și pentru ghidarea interceptorilor antibalistici, explică Raytheon într-un comunicat.

Până în prezent au fost fabricate 14 radare AN/TPY-2, șapte dintre acestea fiind utilizate în cadrul sistemelor THAAD operate de SUA, cinci sunt folosite de către SUA pentru detectarea și identificarea amenințărilor balistice, iar două au fost realizate pentru aliați ai Washingtonului.

Radar AN/TPY-2 (Raytheon)

Țările Grupului Visegrád (Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia) vor achiziționa în comun muniție

Cooperarea țărilor Grupului Visegrád (Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia) se adâncește și în domeniul militar, în special în ceea ce privește achiziția de muniție pentru arme de calibru mic, relatează Visegrad Post.

Astfel, țările V4 tocmai au convenit asupra unui acord potrivit căruia Cehia va avea de acum grijă de furnizarea de muniție de calibru mic pentru cele patru țări membre ale acestei alianțe central-europene, a anunțat ministrul ceh al Apărării, Lubomír Metnar, pe 24 iunie, în urma discuțiilor cu omologii săi din Ungaria, Slovacia și Polonia

Aceasta inițiativă vine la după ani de cooperare și apropiere între cele patru țări la nivel militar. Începând cu 2015, Grupul Visegrád a desfășurat exerciții militare comune în afara cadrului NATO, cu comandă unificată, dar cele patru țări au convenit, de asemenea, să achiziționeze echipament militar cu prioritate de la ceilalți membri ai grupului.

“Am găsit un interes comun în a cumpăra muniție de calibru mic, există un consens în cadrul V4. În prezent discutăm suma, ceea ce înseamnă clarificarea numărului de tipuri de muniție de care are nevoie de fiecare țară”, a spus Metnar. “Ambiția noastră este să finalizăm acest acord până la sfârșitul anului și, de asemenea, să semnăm un contract pentru aceste achiziții”.

Operațiunea comună ceh-slovacă în Mali?

La rândul său, ministrul slovac al Apărării, Jaroslav Naď, a menționat alte posibilități de cooperare, în special în ceea ce privește modernizarea tancurilor T-72 sau o operațiune comună ceho-slovacă în Mali, ca parte a unei misiuni a Uniunii Europene. Totodată, oficiali au discutat despre înființarea până în 2023 a unui grup de luptă V4, care să cuprindă între 1.000 și 2.000 de militari, tot în cadrul Uniunii Europene.

 

Egiptul a comandat 500 de tancuri rusești T-90MS

Guvernul de la Cairo a semnat un acord de achiziție a 500 de tancuri rusești T-90MS, care urmează să fie fabricate sub licență în Egipt, iar majoritatea componentelor vor fi furnizate de către Rusia, a relatat mass-media rusă pe 27 iunie, potrivit publicației Israel Defense.

Potrivit surselor citate de mass-media rusă, producătorul rusesc de tancuri Uralvagonzavod (UVZ) va construi o uzină în Egipt unde vor fi asamblate tancurile. Valoarea tranzacției nu a fost încă dezvăluită.

Cea mai recentă versiune a tancului principal de luptă T-90, T-90MS are un tun îmbunătățit, un sistem avansat de control al focului și blindaj reactiv.

Se pare că unul dintre motivele pentru care armata egipteană este interesată de T-90MS ar fi deoarece blindatul rusesc ar dimensiuni mai reduse decât tancul american M1 Abrams, care este prea mare pentru a fi transportat de navele de desant Mistral deținute de Egipt.

Egiptul are peste 1.000 de tancuri Abrams M1.

 

Lockheed Martin va fabrica 44.000 de rachete aer-sol Hellfire și JAGM pentru SUA și alte țări

Armata SUA a anunțat pe 28 iunie că va comanda 44.000 de rachete aer-sol AIM-114 Hellfire și AGM-179 JAGM de la Lockheed Martin pentru forțele militare americane și o serie de țări partenere și aliate ale SUA, relatează portalul de știri din domeniul militar Jane’s.

Contractul se va derula pe în perioada anilor fiscali 2022-2025, iar valoarea contractului este momentan necunoscută.

Rachetă Hellfire (Forbes)

Prima grevă după 20 de ani unul dintre cele mai mari șantiere navale din Statele Unite

Peste 4.000 de angajați de la șantierul naval Bath Iron Works au intrat în grevă la începutul săptămânii trecute, aceasta fiind prima acțiune de acest fel din ultimii 20 de ani a angajaților de la constructorul naval american, cunoscut în special pentru realizarea a numeroase distrugătoare din clasele Arleigh Burke și Zumwalt, relatează The Associated Press.

Greva a fost provocată de impasul în discuțiile dintre patronat și sindicate privind termenii noului contract colectiv de muncă pe trei ani.

Construcția navelor militare comandate la Bath Iron Works înregistrează deja întârzieri de șase luni, în parte din cauza pandemiei de coronavirus, iar greva amenința să întârzie și mai mult producția de distrugătoare pentru Marina SUA, a avertizat compania.

Contractul colectiv propus pe trei ani ar fi oferit angajaților o creștere de 3% a salariului în fiecare an. Sindicatul Machinists Union Local S6, care reprezintă peste 4.300 de angajați, s-a opus însă la o serie de modificări privind regulile de muncă, calcularea vechimii sau angajarea subcontractanților.

Bath Iron Works, controlată de gigantul General Dynamics, este unul dintre cele mai mari șantiere navale care deservește Marina SUA și unul dintre cei mai mari angajatori din statul Maine, cu 6.800 de angajați.

Ultima grevă la Bath Iron Works a avut loc în anul 2000 și a durat 55 de zile.

Sindicatul Machinists Union Local S6 a anunțat pe 28 iunie că a cerut sprijinul președintelui Donald Trump pentru a soluționa conflictul de muncă.

 

Primul lot de vehicule Piranha V urmează să fie livrat în curând Ministerului Apărării

Direcția generală pentru armamente, împreună cu Statul Major al Forțelor Terestre, vor desfășura începând de marți, 30 iunie, la sediul Uzinei Mecanice București S.A., ultima etapă din cadrul activităților de testare – evaluare de acceptanță a produselor PIRANHA V aferente programului „Transportor blindat pentru trupe 8×8”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.

Ulterior parcurgerii acestei activități, vor fi demarate procedurile pentru instruirea personalului implicat în procesul de operare și mentenanță și recepția primului lot constând în 36 de transportoare blindate pentru trupe 8×8 – PIRANHA V.

Totodată, demararea activităților de testare – evaluare de acceptanță a produselor PIRANHA V, presupune continuarea procesului de producție și integrare în țară a subsistemelor esențiale militare din compunerea transportoarelor.

Prin implementarea acestui program major de înzestrare, Ministerul Apărării Naționale continuă orientarea strategică de angajare la nivelul maxim posibil a resurselor industriei de apărare din România, iar derularea activităților a fost posibilă prin eforturi susținute ale specialiștilor Direcției generale pentru armamente și CN Romtehnica S.A., în cooperare cu cei ai operatorului economic GDELS Mowag GmbH.

România a comandat un număr de 227 de transportoare, din care o parte ar urma să fie asamblate în România, de la firma General Dynamics. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 895 de milioane de euro.

Contractul însă nu s-a derulat fără probleme, astfel că firma naţională Romtehnica, al cărei unic acţionar este Ministerul Apărării Naţionale (MApN), a emis, în această toamnă, o factură de penalităţi în valoare de 8,5 milioane de euro pentru producătorul de transportoare Piranha 5 pentru întârzierea înregistrată în livrarea blindatelor contractate în ianuarie 2018, relata agenția de știri Agerpres în decembrie 2019.

În octombrie 2019, generalul Nicolae Ciucă confirma pentru agenția RADOR că firma americană a achitat deja Ministerului Apărării Naţionale penalităţi în valoare de 8,5 milioane de euro pentru întârzieri.

 

Parada de la Moscova: Un nou lansator multiplu de proiectile incendiare sau termobarice, sistem de plantare mine ghidat prin satelit și vehicule de deminare cu microunde

Rusia a organizat săptămâna aceasta o paradă militară grandioasă pentru a sărbătorii triumful Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, un spectacol destinat atât publicului intern, cât și o oportunitate pentru Rusia de a-și afișa puterea militară și de a prezenta cele mai noi produse ale industriei militare autohtone.

Paradă, care inițial era programată pe 9 mai, a fost amânată până pe 24 iunie din cauza problemelor provocate de pandemia de coronavirus; Rusia fiind una dintre țările cu cel mai mare număr de persoane infectate.

Pe 24 iunie, aproximativ 14.000 de militari și circa 200 de vehicule blindate și sisteme militare au mărșăluit prin fața Kremlinului, iar 75 de avioane au survolat Piața Roșie de la Moscova, relatează publicația Forbes.

T-90M (Russian MOD)

Cu ocazia paradei, armata rusă au prezentat o serie de noi sisteme și echipamente militare, inclusiv un tanc T-90M – „Proryv-3” – o versiune modernizată a tancurilor T-90MS, cu modificări făcute pe baza experienței câștigate în urma războiului din Siria. Noua variantă include blindaj reactiv la nivelul turelei și un tun de 125 mm care poate folosi atât proiectile antitanc avansate, cât și rachete ghidate Refleks.

De asemenea, la paradă a fost prezentată și cea mai nouă versiune a sistemului de artilerie reactivă BM-30 Smerch, care poate lansa 12 rachete de 300 mm cu focoase ghidate până la o distanță de peste 50 de kilometri, dar și vehiculul genistic ISDM „Zemledelie”, folosit pentru plantare rapidă de la distanță a minelor de teren. Vehiculul dispune de un lansator de mine cu lansare multiplă care trage cu rachete de 122 mm echipate cu diverse tipuri de mine (antiinfanterie și antitanc), potrivit Sputnik.

Sistemul cu reacție ISDM plantează minele pe o distanță de 5 la 15 kilometri de zona de poziție. Datorită navigației prin satelit și controlului automat, minele cad exact la locul stabilit, susține presa rusă.

În timp ce alte națiuni au renunțat din minele de teren în ultimii ani în urma semnării Convenției de la Ottawa, Rusia continuă să utilizeze pe scară largă astfel de dispozitive, iar Moscova susține că ISDM plantează „mine performante de nouă generație, care îndeplinesc pe deplin cerințele acordurilor internaționale privind autodistrugerea lor“.

Pe străzile Moscovei a defilat și noul lansator multiplu de proiectile TOS-2, care poate lansa 24 de rachete cu focoase incendiare sau termobarice. Similar cu mai vechiul TOS-1, folosit cu efecte devastatoare în Cecenia, noul sistem este instalat pe un șasiu de tanc T-14 Armata.

TOS-2 (Russian MOD)

Ca în fiecare an, la paradă a defilat și un lansator mobil de rachete balistice intercontinentale, iar anul acesta a fost rândul sistemului RS-24 Yars, ce poate lansa o rachetă cu trei focoase termonucleare la o distanță de 10.000 de kilometri.

Sistemul Yars este deja cunoscut, însă a fost însoțit de niște dispozitive mai neobișnuite: vehicule de deminare cu microunde Listva, care au rolul de a curăța cale înainte lansatoarelor mobile de rachete balistice.

Sisteme AA Pantsir (Russian MOD)

În contextul sporirii amenințării dronelor, la paradă au fost prezentate versiuni modernizate de sisteme antiaeriene Pantsir (Pantsir-SM și Pantsir-SA, special adaptată pentru zona arctică).

Rusia a exportat sisteme Pantsir-S1 (SA-22 Greyhound) în valoare de miliarde de dolari către diverși clienți (Irak, Iran, Algeria, Etiopia, Oman, Emiratele Arabe Unite, Siria, Iordania, Serbia, Vietnam).

Totuși, în luptele din provincia Idlib din Siria, cât și mai recent în Libia, până la 20 de sisteme Pantsir-S1 au fost distruse de drone turcești și, se pare, dezactivate de dispozitivele de război electronice ale forțelor Ankarei. Experții ruși susțin că operatorii arabi ai sistemelor Pantsir-S1 sunt necalificați și au insistat că modelul de export al acestui sistem – Pantsir-S1E – este o variantă mai puțin eficientă, care nu este concepută pentru a contracara dronele turcești, relatează institutul de cercetare Jamestown Foundation.

Tot la capitolul arme antiaeriene, la paradă a fost prezentat și sistemul 2S28 Air Defense Derivative. Acesta are un singur tun cu cadență mare de 57 mm: suficient de mare și cu o rază de acțiune suficientă pentru a distruge drone și aeronave, dar și suficient de rapid pentru a doborî roiuri de atacatori mai mici. Rușii susține că proiectilul ghidat lansat de sistemul 2S28 Air Defense Derivative are o precizie similară cu cea a rachetelor sol-aer. Tunul este de asemenea eficient împotriva țintelor terestre, inclusiv contra vehiculelor blindate.

2S28 Air Defense Derivative (Russian MoD)

Nelipsit de la spectacol a fost și tancul T-14 Armata, care a văzut mai multe parade de la Ziua Victoriei decât lupte pe front, mai ales că livrarea primului lot din producția de serie a fost amânată.

Este de notabil faptul că au lipsit vehiculele fără pilot, nici măcar tancurile robot Uran-9 – care au apărut la paradele din anii precedenți și care au fost utilizate în acțiuni în Siria – nu au fost prezente. Acest lucru poate arăta lipsa de încredere în roboții de luptă sau poate reflectă dorința de a nu atrage atenția asupra lor, notează jurnaliștii de la Forbes.

După încheierea paradei au avut și două incidente neplăcute pentru organizatori: o mașină de luptă a infanteriei VPK-7829 K-17 Bumerang a luat foc și a fost nevoie să fie remorcată, iar un tanc T-34/85 s-a răsturnat în timp ce era urcat pe o platformă, relatează Popular Mechanics, prezentând imagini și înregistrări de pe rețelele de socializare din Rusia.

M18 Modular Pistol System (US Air Force)

Forțele Aeriene ale SUA achiziționează 125.000 de pistoale noi pentru a înlocui actuale arme, vechi de 35 de ani

Forțele Aeriene ale SUA au comandat un număr de 125.000 de arme M18 Modular Pistol System de 9mm, pentru care au plătit 22,1 milioane de dolari firmei Sig Sauer, noile arme urmând să înlocuiască actualele pistoale M9, folosite de membri aviației militare americane începând din 1985, relatează Business Insider și Task & Purpose.

O variantă mai redusă a pistolului M17, pe care Armata SUA îl utilizează din 2017, armele M18 comandate de Forțele Aeriene ale SUA urmează să fie livrate până în august 2022, au precizat autoritățile americane

“M9-urile sunt pistoale realizate complet din metal, mai mari, mai grele”, a afirmat Merrill Adkison, un oficial din cadrul Air Force Life Cycle Management Center (AFLCMC). “În timp ce M18 sunt pistoale mai ușoare, din polimeri”, a adăugat Adkison.

Achiziția vine la scurt timp după Corpul Pușcașilor Marini a început procesul de achiziție de pistoale M18 la sfârșitul lunii mai, cu data estimată de finalizare a livrărilor fiind sfârșitul anului 2023.

Decizia de înlocuire a pistoalelor M9 a fost luată ca urmare a problemelor legate de vechimea și costurile de întreținere ale acestor arme. Conform AFLCMC, costul de întreținere al unui M18 se ridică la doar o treime din cel al unui pistol M9.

Armele M17/18 sunt variante dezvoltate având la bază pistolul modular semi-automat Sig Sauer P320.

 

China lansat ultimul satelit BeiDou, completând astfel propriul sistem de poziționare globală prin satelit

China a plasat pe orbită ultimul satelit al constelației BeiDou-3, completând astfel propriul sistem de poziționare globală prin satelit, lucru ce oferă independență militară Beijingului în cazului unui conflict oriunde în lume, relatează posturile CNBC și BBC News.

Satelitul final al constelației chineze de poziționare globală prin satelit a fost lansat marți, eliminând dependența Chinei de tehnologia SUA în acest domeniu.

“Rețeaua Beidou este emblematică pentru marile ambiții ale Chinei în ceea ce privește politica externă. Au o viziune mult mai globală”, a spus Newman.

Profesorul de la Universitatea Northumbria a mai afirmat că Beidou are legătură cu “Noul Drum al Mătăsii” (inițiativă cunoscută și sub denumirea de “Centura și Drumul”), un proiect masiv de infrastructură și un plan de politică externă care își propune să conecteze continentele lumii prin căi ferate, drumuri și rute de transport maritim. În cadrul acestui program, multe țări din Asia, Africa și chiar Europa au împrumutat sume mari de bani din China, devenind astfel tot mai dependente de fondurile din China, adăugă Newman.

Țări precum Thailanda și Pakistan folosesc deja sistemul BeiDou pentru diverse activități. Mai bine de jumătate din țările lumii folosesc rețeaua, a declarat Yang Changfeng, arhitectul șef al rețelei BeiDou, potrivit agenției publice de știri din China – Xinhua.

Atât SUA, cât și Europa, susțin că proiectul chinez “Noul Drum al Mătăsii” este lipsit de transparență și favorizează întreprinderile chineze, care angajează muncitori chinezi în loc de localnici, provocând totodată daune mediului.

De asemenea, potențialele implicații strategice ale inițiativei chineze – de la spionaj la furt de proprietate intelectuală sau ingerințe politice – sunt un factor major de îngrijorare pentru liderii UE.

Sursa: China.org.cn

Livrările de F-35, suspendate din cauza unei defecțiuni ce poate provoca o explozie dacă avionul este lovit de fulger

Lockheed Martin a suspendat livrările de aeronave F-35A, timp de mai mult zile în cursul lunii iunie, după descoperirea unei defecțiuni ce ar putea provoca o explozie în cazul în care rezervoarele de combustibil ale avionului sunt lovite de un fulger, relatează agenția de știri United Press International.

Compania a oprit livrările de avioane F-35A către Forțele Aeriene ale SUA timp de mai multe zile, dar a anunțat că marți a reluat livrările.

F-35A, cea mai numeroasă variantă a avionului de generația a cincea, nu ar trebui să se apropie la mai puțin de 40 de kilometri de de fulgere sau furtuni până nu se rezolvă problemele legate de sistemul de combustibil al avionului, a transmis Lockheed.

În urma inspecțiilor de rutină efectuate la baza aeriană Hill Air Force Base, Utah, la 14 dintre cele 24 de avioane inspectate au fost constatate defecțiuni la nivelul conductelor utilizate pentru pomparea de gaz inert pentru a preveni o explozie în rezervoarele de combustibil, se arată într-un memorandum confidențial din 5 iunie al Biroului programului F-35 din cadrul Pentagonului..

Deși defectele par să fi apărut după ce avioanele au fost livrat, Departamentului Apărării a confirmat restricțiile recomandate de Lockheed. Acestea vor rămâne în vigoare până la remedierea sistemului de stingere incendii cu gaz inert de la bord.

O problemă identică, în urma căreia au fost introduse restricții de zbor similare privind furtunile și fulgerele, a apărut la începutul anului 2010. Sistemul antiincendiu cu gaz inert a fost reproiectat în 2014.

În mod oarecum ironic, porecla oficială a aeronavei este “Lightning” (fulger).

F-35, cel mai scump program militar din istoria Statelor Unite, se confruntă în continuare cu provocări majore, fie ele tehnice, bugetare sau strategice, potrivit unui raport din data de 12 mai al Oficiului Pentru Responsabilitate Guvernamentală (GAO) din Statele Unite.

GAO a precizat că, până în luna decembrie, au fost identificate 870 de “deficiențe nerezolvate” în cazul avioanelor F-35, inclusiv nouă probleme „din categoria întâi” care ar putea “pune în pericol siguranța (sau) securitatea”. Doar 30% dintre cele peste 10.000 de “procese critice” identificate în faza de asamblare “reușesc în prezent să producă un produs în conformitate cu standardele de proiectare predefinite”.

“Din cauza testării și producției concomitente, potrivit unui oficial din cadrul programului F-35, până la 550 de aeronave livrate până în 2020 vor avea nevoie de modificări pentru a corecta deficiențele și problemele de proiectare identificate în timpul testării”, se afirmă în raportul publicat de GAO.

Printre problemele cu care F-35 se confruntă se numără un tun intern imprecis, sute de erori software sau vulnerabilități în planul cibersecurității.

Mai mult, Pentagonul a impus limitări în ceea ce privește zborul la viteze supersonice în cazul variantelor F-35B și F-35C din cauza unor defecțiuni care sunt considerate ca fiind prea costisitoare pentru a fi remediate. Testele au arătat că în timpul zborului la viteze supersonic au apărut o serie de avarii la nivelul învelișului antiradar, lucru care poate reduce invizibilitatea pe radar a aeronavelor, principalul atu al avionului F-35.

Problemele cu care se confruntă F-35 sunt o demonstrație a complexității proiectelor aviatice de generația a cincea. Aparate similare dezvoltate de alte țări se confruntă cu probleme similare: un prototip al avionului rusesc Suhoi Su-57 a luat foc după aterizare în 2014, iar primul Su-57 din producția de serie s-a prăbușit în decembrie 2019.

LockheedMartin F-35 Lightning II

Airbus a livrat Alianței Nord-Atlantice primul avion de realimentare în zbor A330 MRTT

NATO a primit primul dintre cele opt avioane de realimentare în zbor A330 Multi Role Tanker Transport (MRTT), care au rolul de a consolida capacitățile strategice ale Alianței Nord-Atlantice, a anunțat Airbus pe 29 iunie.

Cele opt avioane A330 MRTT au fost comandate de NATO Multinational MRTT Fleet (MMF), un parteneriat încheiat între șase țări membre ale alianței, care au finanțat fabricarea aparatelor și vor avea dreptul exclusiv de a utiliza aceste aparate. Agenția europeană pentru Apărare (EDA) a inițiat programul MMF în anul 2012, în contextul în care intervenția în Libia a evidențiat dependența țărilor europene de avioanele-cisternă americane.

Livrarea primului aparat este un „pas decisiv pentru intrarea în serviciu a acestei unități multinaționale formată de Olanda, Luxemburg, Norvegia, Germania, Belgia și Cehia”, se afirmă într-un comunicat publicat de Airbus.

Avioanele A330 MRTT (Multi Role Tanker Transport) vor fi configurate pentru misiuni de realimentare în zbor, precum și pentru transportul de pasageri, marfă și evacuări medicale.

„Avionul va decola mâine (30 iunie, n.red.) către baza operațională principală de operare de la Eindhoven, Olanda. Flota MMF va funcționa, de asemenea, de la un al doilea loc, de la baza din Köln, Germania”, adaugă Airbus.

Alte țări membre NATO (Franța, Germania, Marea Britanie) au deja în dotare aparate A330 MRTT, care de asemenea este utilizată de forțele aeriene din Singapore, Australia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

A330MRTT (Airbus)

Un senator american propune, spre deliciul presei ruse, ca SUA să cumpere sistemele S-400 achiziționate de Turcia/Ankara nu poate reexporta sistemele de apărare ruse S-400 fabricate din Rusia fără permisiunea Moscovei

Pentru prima dată în istorie, Statele Unite ar putea cumpăra sisteme de antiaeriene și antibalistice de fabricație rusească, în încercarea de a depăși impasul care afectează relațiile dintre Washington și Ankara, relatează publicația The Jerusalem Post, care notează că presa din Rusia și Iran jubilează, aparent considerând propunerea drept un indiciu al declinului american.

John Thune, unul dintre liderii majorității republicane din Senat, a propus recent ca SUA să cumpere sistemele antiaeriene și antibalistice S-400 achiziționate de Turcia din Rusia, folosind pentru această tranzacție o parte din fondurile alocate forțelor armate americane.

Achiziția de către Turcia a sistemului antiaerian și antibalistic rusesc S-400 – considerat echivalentul sistemului american Patriot – a provocat tensiuni diplomatice majore cu SUA, determinând Administrația de la Washington să excludă pe termen nedeterminat Ankara de la programul de fabricare a avioanelor invizibile pe radar F-35.

Pe de altă parte, agenția de știri Tass, care a tratat pe larg subiectul, notează că un alt senator american, Jim Risch, președintele Comisiei de Relații Externe din Senat, propune impunerea unor sancțiuni mai dure la adresa Turciei pentru a convinge Ankara să renunțe la sistemul S-400.

Un fost oficial de la Pentagon, citat de Defense News, a afirmat că ideea de a cumpăra S-400 este una bună

“Cred că achiziția de către Statele Unite a sistemelor S-400 din Turcia este o modalitate inteligentă de a-l scoate pe [președintele turc Recep Tayyip] Erdogan din problemele în care s-a vârât singur”, a spus Jim Townsend. “Vrem doar să scoatem sistemul din Turcia … și dacă le permite turcilor să participe la F-35, cu atât mai bine”.

De altfel, controversata carte “The Room where it happened” a fostului consilier de Securitate Națională, John Bolton, portretizează o Administrație Donald Trump pro-turcă, dispusă să facă aproape orice este posibil pentru a coopera cu Ankara, deși Turcia în aceste momente pare să aibă relații mai amicale cu Iranul și Rusia decât cu aliații săi din NATO.

Turcia a primit deja o parte din sistemele S-400 comandate din Rusia, iar mai mulți oficiali turci au semnalat că Ankara ar putea achiziționa și mai multe astfel de sisteme.

Însă Administrația Trump a încercat să facă tot ce îi stă în puteri pentru a convinge Ankara să renunțe la parteneriatul cu Rusia, oferind, printre altele, sisteme Patriot la schimb pentru convinge Turcia să nu activeze sistemele S-400.

Din perspectiva Rusiei, propunerea ca SUA să achiziționeze sistemele S-400 cumpărate de Turcia ar reprezenta o victorie propagandistică contra SUA și NATO, dar și o reclamă bună pentru sistemele S-400.

Și pentru Ankara ar fi benefică o astfel de tranzacție, întrucât ar sugera că SUA se umilesc în fața Turciei pentru a o convinge să rămână în programul F-35.

Nu este clar dacă planul exagerat și fără precedent se va concretiza vreodată, însă presa din Rusia și Iran a speculat rapid momentul pentru a batjocori SUA, aparent considerând propunerea drept un indiciu al declinului american.

Turcia nu poate reexporta sistemele de apărare ruse S-400 fabricate din Rusia fără permisiunea Moscovei, a informat marți agenția de știri Interfax, citând-o pe Maria Vorobyova, purtătoarea de cuvânt a serviciului federal pentru cooperare militar-tehnică din Rusia.