ApărareCategorie Principală

Rusia a pierdut două avioane în doar o zi, alimentând speculațiile privind degradarea stării echipamentului militar rus

Suhoi SU-27 (RusEmbUSA, Twitter)

Forțele Aeriene Ruse au pierdut două avioane în cursul zilei de miercuri – o aeronavă de antrenament Aero L-39 Albatros și un aparat de vânătoare Suhoi Su-27 – incidente ce vin după un an negru pentru forțele armate din Rusia, marcat de un lanţ de accidente care pun la îndoială starea echipamentelor militare ruse.

Avionul L-39 s-a prăbușit miercuri dimineață în apropierea localității Dmitrievskaya din regiunea Krasnodar. Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, pilotul a direcționat aparatul spre o zonă nepopulată, departe de orice așezare, și apoi s-a catapultat. “Altitudinea nu a fost suficientă pentru ca sistemul de catapultare să funcționeze”, astfel că pilotul a decedat, a precizat ministerul, citat de site-ul Defense World.

Aero L-39 (kinews_ru)

Câteva ore mai târziu, un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbușit în Marea Neagră, în apropiere de Fedosia, regiunea Crimeea, a anunțat Ministerul Apărării, precizând că datele inițiale sugerează că accidentul aviatic s-ar fi produs din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

“În jurul orei Moscovei 20:10 (ora României, 19:10) pe 25 martie, un avion de vânătoare Su-27, aflat într-o misiune planificată deasupra Mării Negre, la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de orașul Fedosia, a dispărut de pe ecranele sistemelor radar. Un semnal radio de urgență a fost detectat în zonă”, a comunicat ministerul.

La operațiunile de căutare a pilotului participă un avion An-26, un elicopter Mi-8 și mai multe nave militare și civile, inclusiv o fregată.

Accidente în lanț în anul 2019 pentru forțele militare ruse

Un avion invizibil pe radar Su-57, posibil primul exemplar din producția de serie, s-a prăbușit pe 24 decembrie în Orientul Îndepărtat Rus. Pilotul a supraviețuit accidentului.

Pe 17 decembrie, un bombardier Tupolev Tu-22M3 (terminologia NATO: Backfire) a aterizat forțat, dar echipajul a scăpat nevătămat. Pe 11 decembrie a fost rândul unui elicopter de atac Mi-28 (terminologia NATO: Havoc), care s-a prăbușit în apropierea localității Korenovsk din regiunea Krasnodar. Ambii piloți au decedat în urma impactului.

Tot în luna decembrie, la bordul navei Amiral Kuznețov, singurul portavion al Rusiei, a izbucnit un incendiu devastator în timpul lucrărilor de reparație. Cel puțin o persoană a decedat, alte două sunt date dispărute, iar zece au fost rănite în urma incidentului.

Portavionul Amiral Kuznețov (Russian Defense Policy)

Cinci oameni de știință ruși și-au pierdut viața în luna august în urma unei explozii în zona unui poligon de testare din nordul Rusiei. Presa internațională a relatat inițial că deflagrația s-a produs în cursul testării unui rachete de croazieră cu propulsie nucleară, însă ulterior au apărut informații care indică faptul că explozia s-ar fi produs la bordul unei nave care încerca să recupereze o astfel de rachetă.

În luna iulie, în urma unui incendiu la bordul submarinului nuclear pentru operațiuni speciale Losharik au decedat 14 persoane, inclusiv mai mulți ofițeri superiori.

Un numitor comun al acestor accidente este echipamentul uzat. Aproape toate echipamentele implicate în aceste dezastre au fost fabricate de către Uniunea Sovietică în urmă cu zeci de ani. Moscova se confruntă cu dilema de a încerca să păstreze în uz bombardierele și portavioanele vechi pentru a-și susține puterea militară, uneori cu rezultate tragice pentru personalul militar rus.

Echipamentele vechi nu sunt neapărat mai puțin fiabile – Forțele Aeriene Americane utilizează bombardiere B-52 și avioane de realimentare aeriană KC-135 Stratotanker vechi de mai bine de 60 de ani. Diferența este că echipamentele sovietice nu au fost niciodată menite să reziste trei decenii sau mai mult, deoarece Moscova a presupus că va înlocui aeronave precum Tu-22 Backfire în mod regulat, relatează site-ul Popular Mechanics.