IT&CȘtiri

Românii vorbesc aproape cinci ore pe lună la mobil, consumă zilnic 2,2 GB de internet fix și 250 MB de internet mobil

Românii vorbesc în medie aproape cinci ore pe lună la telefonul mobil, mai precis patru ore și 45 de minute și trimit câte 20 de mesaje SMS, arată cel mai recent raport statistic al ANCOM, în care se apreciază că piața națională de comunicații electronice a revenit la ritmurile de creștere și evoluție ante-pandemie.

Datele privesc primul semestru al anului trecut, comparativ cu primul semestru din 2021.

Astfel veniturile totale din piață au scăzut cu 3,3%, ajungând șa 1,68 miliarde euro, ceea ce înseamnă o pondere în PIB de 1,38%.

Scăderi au fost înregistrate la numărul de abonați de telefonie fixă  (-9%), respectiv la  traficul total de voce efectuat din rețelele fixe, dar și la numărul de cartele SIM preplătite active (mai puține cu 400 de mii), precum și la traficul de voce din rețele mobile ( 3%) sau la traficul din SMS (12%).

În schimb, a crescut umărul de conexiuni de internet fix (cu 2%), în special în mediul rural (+3%), în mediul urban creşterea fiind de doar 1%. De asemenea, numărul abonaților-persoane fizice conectate direct cu fibră optică (FTTH+FTTB) acrescut cu 6 la sută, ajungând la la 4,4 milioane, iar  numărul de conexiuni FTTH a crescut cu 9%, depăşind 4,1 milioane.

Traficul prin conexiunile de internet fix a crescut cu 6%, astfel că traficul mediu lunar per locuitor a ajuns la 66 GB, adică aproape 2,2 GB/zi.

Quasi-totalitatea conexiunilor de internet fix (88 la sută) permit viteze de descărcare de cel puţin 100 Mbps. Un sfert din totalul lor permit viteze de descărcare de cel puțin 1 Gbps, depășind astfel 1,5 milioane.

Traficul mediu lunar pe locuitor prin conexiunile de internet fix a ajuns  la 66 GB, adică aproape 2,2 GB/zi. În ceea ce privește internetul mobil numărul de cartele SIM a crescut cu 2%. Numărul de conexiuni  5G a depășit pragul de 400 de mii, reprezentând 2% din totalul conexiunilor de internet mobil.

Traficul de internet mobil a crescut cu 3%, iar media lunară per locuitor a ajuns la 7,4 GB, adică aproape 250 MB/zi.

Raportul ANCOM mai relevă că  numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie TV rămâne relativ constant, la aproape 7,8 milioane (-0,5%).