InfrastructurăȘtiri

România și Polonia vor să producă în comun echipamente militare și de apărare

România și Polonia își propun să producă și dezvolte în comun echipamente militare și de apărare, în conformitate cu aordul interguvernamental privind cooperarea în domeniul industriei de apărare, semnat la Varșovia, în martie anul acesta și care urmează să fie ratificat de parlament în sesiunea viitoare, care va începe în toamnă.

Acordul, care are caracter tehnic, prevede ”implementarea unor proiecte comune de cercetare si dezvoltare bazate pe resurse științifice din domeniul industriei de apărare, în scopul producerii de echipamente, solicitate în comun sau în mod similar de cele două țări ori de către state terțe”.

De asemenea, acordul mai prevede cumpărarea și de către statele terțe a echipamentelor militare și de apărare fabricate sau dezvoltate în comun.

Cooperarea bilaterală vizează: cercetarea, dezvoltarea, producția, mentenanța, repararea și modernizarea sistemelor de armament militare, munițiilor, materialelor de apărare, echipamentelor tehnice, afișajelor tehnice, pieselor de schimb și accesoriilor.

Acordul mai urmărește promovarea cooperării și încurajarea companiilor și a altor entități sau organizații din ambele state de a identifica posibilități de cercetare și dezvoltare de proiecte comune, cu finanțare prin Fondul European de Apărare.

Cooperarea bilaterală și regională reprezintă unul dintre principalele instrumente ale contribuției naționale la consolidarea mediului de securitate din vecinătate ”prin realizarea și menținerea unor capabilități militare, gata de luptă permanent, care să asigure supravegherea continuă, avertizarea timpurie și o reacție hotărâtă în situații de criză, independent sau în cadru aliat”, se specifică în motivarea proiectului de lege pentru ratificarea acordului româno-polonez.