EnergieȘtiri

România, nevoită să apeleze la importuri masive de gaze în ziua de vineri, după ce OMV Petrom a oprit mai multe instalații

OMV Petrom

Importurile de gaze ale României se ridică, vineri, la 20% din consumul național, ca urmare a faptului că OMV Petrom a oprit mai multe instalații de la hub-ul de gaze Hurezani, unde se află principala stație de tratare a gazelor din țară, au declarat, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.

OMV Petrom a început lucrări de revizie la instalațiile de la Hurezani, principalul hub de gaze din România, lucrări ce vor dura câteva zile, au precizat sursele menționate anterior.

Astfel, potrivit site-ului Transgaz, vineri la ora 14:00 în sistemul național de gaze erau 25,2 milioane de metri cubi pe zi, din care 19,4 milioane de metri cubi producție internă și 5,8 milioane de metri cubi din import.

Ponderea importurilor (20% din total) este foarte mare, având în vedere că, în timpul verii, producția internă acoperă de regulă consumul țării.

AGERPRES a solicitat un punct de vedere companiei OMV Petrom, pe care îl vom publica de îndată ce îl vom primi.

Astfel că producția este compensată cu importuri prin trei puncte de interconectare: Isaccea (200.000 de metri cubi pe oră), Giurgiu (54.000 de metri cubi pe oră) și Csanadpalota (34.000 de metri cubi pe oră).

Aceasta în contextul în care, zilele trecute, România era chiar un exportator de gaze, transportând gaze peste graniță, în relația cu Ungaria, pentru prima dată în ultimii doi ani.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul OMV Petrom, hub-ul de gaze de la Hurezani deservește patru dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din portofoliul companiei, este situat în judeţul Gorj şi include cea mai mare stație de tratare a gazelor din țară.

În 2018, producția din zăcămintele conectate la hub-ul centralizat de tratare a gazelor Hurezani s-a ridicat la 1,5 miliarde metri cubi, adică aproximativ 15% din producția totală de gaze a țării.

“De acolo vin în mod normal circa 5-6 milioane de metri cubi pe zi, iar acum vin aproximativ 2,5 milioane de metri cubi pe zi”, au arătat sursele menționate.