ApărareȘtiri

Rheinmetall va livra patru sisteme de de apărare antiaeriană armatei române

Foto: presamil.ro

Producătorul de arme german Rheinmetall a anunţat vineri că a încheiat un contract cu guvernul României în vederea modernizării sistemelor de apărare antiaeriană ale ţării, transmite DPA, citată de Agerpres.

Contractul se ridică la o valoare de 325 de milioane de euro şi include livrarea a patru sisteme, precum şi asigurarea de pregătire, piese de schimb şi alte servicii.

Două sisteme de apărare aeriană vor fi livrate în termen de 24 de luni, iar celelalte două în interval de trei ani.

Fiecare dintre sistemele comandate constă în sistemul de control al tirului Oerlikon Skymaster TLCN, un sistem de radar 3D X-Band Tactical Acquisition sau X-TAR3D, şase tunuri GDF009 TREO Oerlikon Twin Guns calibru 35 mm şi două camioane grele speciale pentru transportarea sistemului de control al tirului şi sistemului radar de urmărire, potrivit companiei germane.