Războiul dronelor

Rusia a consumat rapid cea mai mare parte a dronelor pe care le-a cumparat de la regimul iranian iar restul nu mai pot zbura acum pe cerul înghețat al Ucrainei pe timp de iarnă. Este explicația pe care au oferit-o oficiali ai armatei ucrainene care însă au avertizat că înțelegerea dintre Moscova și Teheran cuprinde mai mult de cele între 1700 și 2400 de drone iraniene (între care Shahed-136, Shahed-129, Shahed-191 și Qods Mohajer-6) achiziționate până acum și expertiza oferită militarilor ruși în Crimeea de membri ai gărzilor revoluționare islamice pentru folosirea dronelor.

Oficialii ucraineni spun că Rusia va continua să cumpere drone iraniene chiar dacă nu le poate folosi acum ci în ofensiva prognozată pentru primăvară, când componentele de plastic ale aparatelor iraniene nu vor mai avea problema temperaturilor scăzute.

Între timp, serviciile occidentale de informații au dezvăluit că există indicii că Rusia ar vrea chiar să construiască acasă linii de producție a dronelor iraniene iar potrivit avertismentelor americane, se conturează un adevărat nou parteneriat militar Rusia-Iran, care include rachete balistice iraniene pentru Moscova și avioane rusești Suhoi Su-35 pentru Iran dar și dezvoltarea în comun de tehnică militară.

O dovadă a intențiilor Kremlinului este prezenta unor piloți iranieni în primăvara acestui an, în Rusia, pentru antrenamente pe SU-35. Asemenea avioane de luptă ar putea ajunge, potrivit estimărilor americane, în Iran, în 2023. Asta cel mai probabil dacă Iranul se va decide să livreze Rusiei și rachete balistice, chestiune care deocamdată pare blocată pentru că regimul de la Teheran încă mai cântărește plasarea pe față și definitiv în tabăra rusă, în războiul din Ucraina.

Deja regimul de la Teheran a ars punți greu de reconstruit cu comunitatea internațională, odată cu podurile, căile ferate, rețelele de electricitate și cele de alimentare cu apă distruse în Ucraina de dronele Shahed 136 poreclite și ”motorete” din cauza sunetului specific pe care îl scot și care, alături de resturi recuperate de armata ucraineană, a și dat de gol regimul de la Teheran în pofida negărilor că le-ar fi livrat Rusiei.

În același timp, experții militari spun că Rusia a ales să cumpere Shahed 136 tocmai pentru efectul psihologic pe care îl poate avea sunetul acestui tip de dronă asupra populației din zonele lovite.

• Dronele ocolesc sancțiunile

Dronele iraniene oferă Moscovei timpul necesar și pentru dezvoltarea propriilor aparate, în condițiile în care, războiul din Ucraina a scos la iveală întârzierea în dezvoltare a Rusiei în ce privește anumite tehnologii militare moderne. De exemplu, producătorul rus Kronstadt lucrează la câteva tipuri de drone cu încărcătură explozivă mare și cu rază lungă operare dar potrivit serviciilor americane de informații, momentul producției efective este încă îndepărtat. Singurele drone rusești în uz acum sunt Zala, inferioare până și celor iraniene în termeni de autonomie și încărcătură.

Teoretic și sancțiunile internaționale țin Moscova departe de drone performante produse local, atât că, asta nu este o garanție. Potrivit serviciilor de informații ucrainene, sancțiunile nu au oprit Teheranul de exemplu să dezvolte drona Qods Mohajer-6. O investigație a jurnaliștilor ucraineni de la Europa Liberă, a scos la iveală faptul că în resturi ale acestui tip de aparat s-au găsit componente produse de companii americane și europene, care fac obiectul restriciilor impuse Iranului pentru componente și piese cu posibilă dublă utilizare – civilă și militară, dar și elemente chinezești.

De exemplu, într-o dronă Mohajer-6 recuperată întreagă de către armata ucraineană, motorul provenea de la o subsidiară austriacă a unei companii canadiene. Potrivit investigației, serviciile ucrainene de informații au ajuns la concluzia că unele dintre dronele iraniene au componente care provin de la peste 30 de producători diferiți din America de Nord, UE, Japonia, China și Taiwan.

Companiile contactate de jurnaliști au negat că ar vinde Rusiei sau Iranului astfel de componente, însă asemenea situații arată limitele sancțiunilor pentru că astfel de componente pot fi cumpărate legal, iar și iar, până își pierd trasabilitatea și pot ajunge apoi la actori ca Iran sau Rusia.

Diverse scheme complicate de achiziție pun în încurcătură autoritățile occidentale tocmai pentru că sunt greu de verificat încrengăturile de tranzacții. După ce Departamentul american de Stat a impus sancțiuni și restricții țintite pe companiile iraniene implicate în dezvoltarea, producția și transferul de drone destinate Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, subsecretarul pentru terorism și informații financiare al Trezoreriei americane a avertizat companiile occidentale să verifice la sânge cui vând piese ori echipamente cu dublă utilizare.

• Puterea marginalilor

Odată cu livrarea de drone, Teheranul nu doar că s-a plasat cu un picior în tabăra lui Putin dar și arată un fenomen despre care experții militari au avertizat de mai mulți ani – datorită costurilor relativ mici de producție a dronelor, pe scena militară intră actori altfel minori, ceea ce are deja și va avea mai departe un impact major asupra conflictelor și mișcărilor geopolitice.

De exemplu, nimic nu poate opri regimul de la Teheran să ofere drone actorilor nestatali pe care îi controlează peste tot în Orientul Mijlociu – un motiv serios de îngrijorare pentru Israel și statele arabe.

Acum, regimul de la Teheran construiește pe nevoia Kremlinului de drone ieftine ca să își consolideze poziția și influența geopolitică în raport cu SUA, cu statele arabe și cu comunitatea democratică.

Până recent, Iranul nu a fost un exportator semnificativ de drone, care au ajuns numai în țări ca Sudan, Tajikistan sau Etiopia.

Un client ca Rusia schimbă însă poziția Iranului iar regimul are de jucat între negare și propagandă pentru consum intern și extern. Pe de o parte Teheranul a negat vehement că ar furniza drone Rusiei, pe de alta, conturi de pe rețele sociale cunoscute ca fiind coordonate de corpul gardienilor revoluției au postat videoclipuri cu drone iraniene în acțiune în Ucraina.

ONU a avertizat că dezvoltarea rapidă în ultimii ani a tehnologiilor pentru drone și faptul că acestea ajung în mâinile unor actori fără grija regulilor internaționale se va traduce printr-un număr crescut de pierderi de vieți în rândul civililor și modifică deja coordonatele de forță și influență din punct de vedere geopolitic.

Aceleași avertismente au fost deja enunțate de NATO și cuprinse în documente strategice fără însă ca fenomenul să poată fi oprit. Conform datelor oficiale, în 2017, doar 9 țări dezvoltau sau produceau 26 de modele de armament tip dronă pe când în prezent, cel puțin 24 de state produc sau au în curs de dezvoltare peste 100 de tipuri de drone.

• Următorul pas – rachete balistice

Vizita secretarului Consiliului de Național de Securitate Nicolai Patrușev în Iran în octombrie a fost percepută ca un semnal că parteneriatul militar Moscova-Teheran trece la un nivel superior, cu mențiunea că republica islamică pare a avea poziția superioară de forță în raport cu Kremlinul pentru că a prins Rusia într-un moment de slăbiciune și poate cere ceea ce nu ar fi putut, înainte de invazia rusă în Ucraina – avioane de luptă, elicoptere și sisteme de apărare antiaeriană în schimbul, de exemplu, rachetelor balistice iraniene care să mai completeze stocurile rusești împuținate de loviturile intense asupra Ucrainei.

Potrivit evaluărilor ucrainene și occidentale, Rusia a folosit deja cam 70% din totalul de rachete balistice și s-ar mulțumi chiar și cu cele iraniene, inferioare in materie de control, propulsie și manevrabilitate dar care au fost folosite cu destul succes de Iran în Irak împotriva unor ținte kurde.

Ca și în cazul dronelor, Iranul și Rusia par să fi găsit modalități de a ocoli sancțunile internaționale pentru a face rost de componente pe care nu le pot produce singure. Potrivit New York Times, experți militari au studiat resturi recuperate din Ucraina și au ajuns la concluzia ca Rusia a folosit în atacurile de la finalul lunii noiembrie, rachete pe care le-a produs în august și septembrie, când dej era de multă vreme sub sancțiuni pe tehnologie cu uz dublu, militar și civil.

• Alegerile Teheranului

Acum, aprofundarea parteneriatului militar Rusia-Iran stă mai degrabă în mâinile Teheranului decât ale Rusiei.

În raport cu Iranul, capacitatea de negociere a Rusiei a fost semnificativ diminuată de războiul pe care l-a început în Ucraina. Asta i-a vulnerabilizat poziția militară și politică în Siria unde interesele sale deja de bună vreme nu se mai aliniau armonios cu cele ale Iranului.

Acum,Teheranul poate cere ca Rusia să nu se mai uite în altă parte când Israelul elimină în Siria, ținte iraniene sau ale Hezbollah, lideri și echipamente.

Acum ,Teheranul poate cere tehnologii militare la care nu putea nici măcar să se gândească pe vremea când Putin păstra o oarecare preocupare pentru reacția americană și occidentală.

Doar că, Teheranul încă analizează dacă vrea într-adevăr să ceară toate acestea, să treacă cu totul în tabăra rusă câtă vreme deznodământul războiului Kremlinului în Ucraina nu e clar. În plus, republica islamică are de cântărit efectele externe și interne pe termen mediu și lung. Dosarul nuclear este în impas. Teheranul e în plin proces de accelerare a procedurilor de îmbogățire a uraniului, ba chiar anunță locații nucleare noi și astfel câștigă timp fie ca să se apropie de capacitatea de a produce bombe nucleare fie ca să își consolideze poziția de negociere pentru reluarea acordului nuclear.

Pe de altă parte, cu cât reluarea acordului întârzie, cu atât se adâncește criza economică iar asta poate îngroșa rândurile iranienilor care se alătură protestelor care deja durează de trei luni și s-au încărcat cu o serioasă componentă de nemulțumire economică, dincolo de catalizatorul inițial – refuzul hejab-ului obligatoriu. În plus, o implicare profundă în războiul din Ucraina de partea Rusiei (adică și cu rachete balistice) se poate dovedi nepopulară în Iran, la fel cum a ajuns să fie implicarea în Siria dar și din cauza unor considerente emoționale istorice – Rusia nu este tocmai iubită de iranienii obișnuiți din cauza pierderilor teritoriale masive suferite de Iran din cauza Rusiei imperiale în secolul 19.

Câtă vreme Rusia a apărat cu veto-uri sau abțineri Iranul în Consiliul de Securitate ONU, iranienii obișnuiți au văzut asta ca un fel de plată pentru greșelile trecutului, dar livrarea de rachete balistice unui stat care nu e perceput ca prieten ci doar ca aliat de conjunctură, ar putea fi prea mult în ochii lor.

Mai mult, Teheranul încă nu se arată dispus să ia decizii majore care să o ostracizeze iremediabil în raport cu comunitatea occidentală care este încă cea mai puternică militar și economic la nivel global, exact într-o perioadă în care protestele, deși nu pun în pericol iminent regimul, au capacitatea, dacă continuă, să-i erodeze progresiv structura și funcționalitatea tocmai pentru că de la contestare în stradă au evoluat în forme de nesupunere civilă cu impact posibil mai mare pe termen lung.

Pe de altă parte, cea mai mare temere a republicii islamice sunt eventuale lovituri aeriene israeliene, mai ales în contextul în care Israelul e în curs de normalizare a relațiilor cu mai multe state arabe din regiune și ar putea dori să se doteze cu tehnică militară mai avansată care acum îi lipsește – avioane de luptă și sisteme de apărare antiaeriană.

Mult din decizia finală a regimului iranian depinde de evoluția războiului din Ucraina mai ales că Teheranul încă nu pare să fi decis cât de semnificativ în favoarea Rusiei ar fi impactul rachetelor iraniene iar potrivit unor analiști iranieni, însăși mâna întinsă a Kremlinului la Teheran, pentru tehnologii militare inferioare celor rusești, nu dă încredere regimului islamic că mizează pe un câștigător.