ApărareȘtiri

Putin a învățat din greșelile de la începutul războiului împotriva Ucrainei, dar face altele noi – Bellingcat

Kremlinul își stabilește acum obiective mai puțin ambițioase în Ucraina decât la începutul războiului, a declarat Hristo Grozev, un membru al grupului de investigații Bellingcat, care a precizat că Vladimir Putin nu mai face greșelile pe care le-a făcut la începutul invaziei

Grozev a remarcat că Vladimir Putin nu mai face greșelile pe care le-a făcut la începutul invaziei, în urma cărora un număr mare militari ruși au fost uciși.

“Se fac noi greșeli, dar cele vechi, de exemplu, «să luăm tot orașul pentru azi» , nu le mai fac. Ucrainenii au renunțat – și ei au considerat că este o victorie. Și ucrainenii au început să-i atace în spate. Nu mai există astfel de greșeli”, a spus Grozev, citat de publicația The Odessa Journal și agenția UNIAN.

În același timp, trupele ruse, de exemplu, încearcă în mod repetat să forțeze râurile cu pierderi mari.

“«Avem un râu – vom face un pod de ponton» … Fără să verifice dacă există o traiectorie de-a lungul căreia artileria de cealaltă parte le poate distruge cu ușurință”,- a spus Grozev, adăugând că în acest sens “Putin învață să joace în război”.

Grozev consideră că dacă Ucraina ar fi primit de la început armele de care avea nevoie, atunci Putin ar renunțat să continue mai departe cu războiul și ar fi fost mulțumit cu o „victorie limitată”.

“Și din cauza faptului că America, Germania… nu au furnizat armament greu foarte mult timp, asta i-a oferit lui Putin posibilitatea de a continua”, a explicat investigatorul.

“Dacă sistemele HIMARS sosesc în număr suficient săptămâna aceasta sau viitoare, totul se poate termina mult mai repede. Și dacă nu, atunci până la sfârșitul anului”, a completat el.

În opinia sa, întârzierile în ceea ce privește furnizarea de arme au ajutat Rusia să-și îmbunătățească poziția. Prin urmare, susține Grozev, scenariul utilizării armelor nucleare de către Federația Rusă rămâne puțin probabil.