Povestea anului 2019, spusă de Umbrela Strategică: Jocuri geopolitice în domeniul securității energetice

Dincolo de interesele economice, rivalitățile în plan geopolitic între marii actori internaționali au avut un efect major asupra domeniului securității energetice în anul 2019.

Proiectul Nord Stream 2 vs. GNL – Rusia și Statele Unite dau o luptă acerbă pentru piața europeană a gazelor

Controversatul proiect rusesc Nord Stream 2, care a cauzat noi disensiuni între Statele Unite (plus Franța și alte țări europene) și Germania, a fost un subiect intens discutat în 2019.

Statele Unite, Franța, dar și țări ca Ucraina, Polonia, Letonia și Lituania – care au frontiere directe cu Rusia – contestă proiectul, susținând că amenință securitatea politică și energetică a Europei, deoarece crește controlul Rusiei asupra aprovizionării cu energie a regiunii, în timp ce Berlinul și Moscova afirmă că proiectul este necesar pentru a diversifica rutele de aprovizionare.

Rusia a depus eforturi pentru a accelera construcția gazoductului Nord Stream 2, prin care va livra gaz direct Germaniei, ocolind Ucraina, însă, numeroase obstacole au împiedicat până acum finalizarea proiectului, iar sancțiunile impuse de Washington în decembrie ar putea întârzia și mai mult punerea în funcțiune a gazoductului, prevăzută inițial pentru finalul anului 2019.

De altfel, ca urmare a introducerii sancțiunilor americane, compania europeană Allseas, care se ocupa de instalarea secțiunii submarine a gazoductului Nord Stream 2, a anunţat că își suspendă implicarea în proiect, însă este puțin probabil ca sancțiunile să împiedice finalizarea gazoductului, care este terminat în proporție de peste 80%.

Pe de altă parte, Rusia a avut parte și de o veste bună la final de 2019: cea de-a doua rută alternativă, TurkStream, care traversează Marea Neagră și face legătura cu Balkan Stream, continuând apoi spre Bulgaria, Serbia, Ungaria și Austria, a intrat în funcțiune, în pofida sancțiunilor americane.

Totuși, în pofida eforturilor, Rusia nu a reușit, deocamdată, să suplinească folosirea conductelor ucrainene pentru exportul de gaze spre Europa prin intermediul celor două trasee alternative – TurkStream și Nord Stream 2, așa că acceptat pe ultima sută de metri un acord cu Kievul privind tranzitul gazului.

La finalul lunii decembrie, după tratative dificile, Rusia și Ucraina au ajuns la o nouă înțelegere, pe cinci ani, privind tranzitul gazelor rusești spre țările UE, via teritoriul ucrainean, evitând o nouă criză energetică în Europa la începutul anului 2020.

Multe voci susțin că scopul Rusiei este în principal acela de a ocoli Ucraina, în contextul prăbușirii relațiilor dintre cele două țări după ce Moscova a anexat regiunea Crimeea și s-a implicat în conflictul din estul Ucrainei.

Cu o populație totală de peste 500 de milioane de oameni, Uniunea Europeană este o piață râvnită – și un teren de luptă geopolitică – pentru cei mai mari exportatori de energie din lume, în special cei din industria gazelor naturale.

Dincolo de interesul de a contracara influența Rusiei, Washingtonul are și o miză economică în ceea ce privește implicarea pe piața gazelor din Europa, SUA fiind în acest moment al treilea cel mai mare furnizor de gaz natural lichefiat (GNL) al Europei, după Qatar și Nigeria. Și se preconizează că Nord Stream 2 va avea efecte negative majore asupra importurilor europene de GNL.

SUA au inundat cu petrol și gaze naturale o piață mondială de energie deja suprasaturată

Statele Unite și-au consolidat poziția de mare exportatoare de petrol și gaze naturale, forțând Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), plus Rusia, să-și reducă de câteva ori propria producție pentru a împiedica o scădere masivă a prețului petrolului.

Astfel, producția de petrol a Statelor Unite a stabilit în 2019 un nou record: 12,8 milioane de barili pe zi, potrivit datelor comunicate în noiembrie de Agenția de Informații în Energie de la Washington, transmite agenția de presă Reuters.

În ceea ce privește gazele naturale, se estimează că Statele Unite sunt pe cale să devină cel mai mare exportator mondial de GNL până în 2024, după ce exporturile de gaz lichefiat au crescut cu peste 60% în 2020.

Creșterea producției americane de petrol și gaz de șist a condus la o suprasaturare a piețelor internaționale de energie, iar experții preconizează că această situație se va agrava în anii următori în condițiile în care cererea de hidrocarburi este în scădere în zona ca Europa.

Analiști de la Morgan Stanley și Energy Aspects, citați de Reuters, afirmă că unele terminale de export de GNL din SUA ar putea să fie închise temporar în 2020 din cauza lipsei de cerere. Prețurile scăzute și cererea redusă ar putea pune în pericol multitudinea de proiecte GNL încă în curs de dezvoltare.

UE lansează o ambițioasă revoluție verde europeană, în pofida scepticismului Poloniei

Comisia Europeană a prezentat un set de politici de mediu, Pactul ecologic european (European Green Deal), despre care Ursula von der Leyen, liderul Executivului UE, a afirmat că „este noua strategie de dezvoltare a Europei”, care va reduce nivelul emisiilor și simultan va crea locuri de muncă și va îmbunătăți calitatea vieții.

Liderii UE nu au reușit însă să aprobe în unanimitate obiectivul de transformare a Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, întrucât Varșovia a refuzat să accepte această țintă, astfel că Polonia a fost scutită temporar.

Însă exceptarea Poloniei, cel mai probabil, va anula eforturile Blocului european din cauza costurilor suplimentare uriașe pe care restul țărilor ar trebui să le suporte și a dezavantajului pe care l-ar crea pentru industriile și afacerile lor, susțin jurnaliștii de la Politico.

Lansarea Pactului Ecologic vine în contextul în care cel mai recent raport privind „Starea Mediului”, publicat pe 4 decembrie de Agenția Europeană de Mediu (AEM), a subliniat că, în lipsa unor acțiuni în următorii 10 ani pentru a soluționa rata alarmantă a pierderii biodiversității, impactul crescând al schimbărilor climatice și consumul excesiv de resurse naturale, UE nu-și va realiza obiectivele stabilite pentru 2030 privind politicile de mediu.

De altfel, Uniunea Europeană continuă să fie printre cei mai mari poluatori din lume, clasându-se pe locul al treilea în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon, după China și SUA, în pofida ambițiilor Europei de a deveni primul continent neutru din punct de vedere al impactului asupra climei, potrivit organizației Global Carbon Project.

Turcia, în miezul disputelor privind zăcămintelor de gaze naturale din partea estică a Mediteranei

În condițiile în care cererea de gaze naturale este în creștere în întreaga Europă, mai multe state membre sunt dornice să-și reducă dependența de Rusia – în prezent cel mai mare furnizor de gaz al continentului – un partener geopolitic problematic pentru UE. Așadar, vastele rezerve de gaze din estul Mediteranei ar ameliora dependența Europei de Rusiei.

În același timp, oficialii de la Washington și-au exprimat sprijinul pentru cooperarea dintre Israel, Cipru și Grecia în dezvoltarea rezervelor, ca modalitate de a contracara atât influența în creștere a Rusiei în Mediterana de Est, cât și ostilitatea turcă față de exploatarea resurselor din apele teritoriale ale Ciprului, unde ambele țări au pretenții asupra resurselor energetice.

Pe 2 ianuarie 2020, Israel, Grecia și guvernul grec din Cipru au semnat un acord privind construcția unui gazoduct în Mediterana de Est – EastMed.

Proiectul are drept scop transportarea gazului natural extras din perimetrul Leviatan, aflat în apele teritoriale ale Israelului, spre Cipru și apoi Grecia, ocolind Turcia.

Așa cum era de așteptat, Ankara a reacționat dur, susținând că proiectul încalcă reglementările internaționale.

Ankara dorește ca o parte din veniturile generate de noile resurse naturale să fie direcționate către Republica Turcă a Ciprului de Nord, o entitate înființată după invazia Ciprului de către Turcia în 1974, și recunoscută ca stat doar de Ankara. În plus, Turcia a trimis nave de explorare în zona economică exclusivă a Ciprului, acțiune ce a provocat critici și sancțiuni din partea Uniunii Europene.

Piața petrolului, tot mai puțin afectată de crizele geopolitice

Rivalitatea între principalele două puteri regionale din Orientul Mijlociu – Iran și Arabia Saudită – a continuat să genereze temeri privind o posibilă criză a petrolului ca urmare a unui potențial conflict între cele două state, însă tensiunile din această zonă au avut un impact relativ redus asupra evoluției prețului petrolului în 2019.

Câmpurile și instalațiile petroliere din Arabia Saudită au fost vizate în ultimii ani de atacuri, revendicate de insurgenții houthi din Yemen, dar niciodată la o asemenea amploare ca în septembrie 2019.

Un atac cu drone și rachete, care a vizat instalațiile petroliere saudite de la Abqaiq, pe 14 septembrie, a provocat întreruperea a 5% din producţia globală de ţiţei şi a cauzat cea mai mare majorare de o zi a preţului petrolului din 1991. Atacul a fost revendicat de insurgenții houthi, însă Arabia Saudită, SUA și alte state occidentale au atribuit atacul Iranului.

Prețul petrolului a urcat cu 20% în prima zi după atacuri, însă aproape imediat prețurile au început să scadă, iar două săptămâni mai târziu, prețul petrolului Brent nu doar că revenit la prețul dinainte de atacuri, ci înregistrat și o scădere semnificativă față de respectivul nivel.

O situație similară s-a observat după uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani, pe data de 3 ianuarie 2019. Prețul petrolului Brent a crescut vertiginos inițial, însă cinci zile mai târziu creșterea s-a evaporat și prețul a revenit la nivelul anterior crizei.

„Este incredibil”, a spus Eric Nuttall de la firma Ninepoint Partners din Toronto, reflectând asupra evoluției prețului. Credința că există suficient petrol pentru a atenua orice criză a aprovizionării înseamnă că este dificil ca prețul să se mențină o perioadă mai lungă la cote ridicate, chiar și după șocuri masive, a explicat Nuttall, pentru revista economică Fortune.

Jucătorii de pe piață par să fi învățat să vândă petrol imediat după crize geopolitice, căutând să profite, știind că efectele vor fi de scurtă durată, a mai spus Eric Nuttall.

După ani întregi de aprovizionare excesivă, în special ca urmare a „revoluției șistului” din SUA, șocurile geopolitice nu mai generează creșteri persistente ale prețului petrolului așa cum se întâmpla în trecut, când conflictele din Orientul Mijlociu erau asociate cu majorări explozive ale prețului petrolului.

Nu mai suntem în anii ’70, când cea mai mică tensiune din Orientul Mijlociu avea un efect direct asupra prețurilor la pompe. Eliberate de dependența de petrolul din țările Orientului Mijlociu, SUA pot compensa o scădere a producției din această zonă.