IntelligenceȘtiri

Peste 50% dintre americani consideră Administrația Trump una din principalele sursă de informații false despre COVID-19 -sondaj

Pandemia de coronavirus a provocat ceea ce Organizația Mondială a Sănătății a descris drept “infodemie”, o supraabundență de informații – unele false – despre COVID-19.

Majoritatea respondenților (78%) la un sondaj efectuat de Gallup și Knight Foundation au fost de părere că dezinformarea privind virusul este problemă majoră, iar 54% au indicat Administrația Donald Trump drept una din principalele surse de informații false.

Potrivit sondajului, 58% dintre americani se descriu drept bine informați în legătură cu coronavirusul, în timp ce 36% au afirmat că se simt copleșiți de volumul de informații privind pandemia.

În ceea ce privește sursele de informare, puțin peste o treime dintre respondenți au afirmat că se bazează pe una sau două surse mass-media în care au cea mai mare încredere, 31% aleg să consulte experți în medicină sau site-urile oficiale ale instituțiilor de sănătate, iar 30% urmăresc o varietate largă de surse mass-media.

Sondajul a indicat însă că există diferențe semnificative în funcție de vârstă în ceea ce privește alegerea surselor de informare. Astfel 49% dintre respondenți de peste 55 de ani preferă să se informeze din una sau două surse mass-media în care au cea mai mare încredere, față de doar 23% dintre persoanele între 18 și 34 de ani. Procentele se inversează în ceea ce privește consultarea experților în medicină sau site-urile oficiale ale instituțiilor de sănătate, cu 41% dintre respondenți între 18 și 34 de ani preferând această variantă, în timp ce acest lucru este valabil pentru doar 18% dintre persoanele peste 55 de ani.

Întrebați care sunt primele două cele mai comune surse de informații false privind COVID-19, 68% au indicat rețelele și aplicațiile de socializare; 54% au afirmat că Administrația Donald Trump, iar 45% au spus că mass-media națională tradițională.

De remarcat că 47% dintre respondenți au spus că sunt de părere că Administrația Trump este principala sursă de dezinformare, și doar 15% au indicat rețelele și aplicațiile de socializare.

Situația se schimbă însă în funcție de afinitățile politice. Trump este principala sursă de informații false pentru 85% dintre respondenți care s-au declarat democrați, iar 75% dintre respondenți care s-au declarat republicani consideră că mass-media tradițională este responsabilă pentru dezinformări.

Patru din zece americani consideră că firmele care administrează rețelele de socializare ar trebui să elimine imediat postările despre care se crede că includ informații false despre coronavirus. Însă, un număr egal de americani susțin că postările suspecte ar trebui eliminate doar dacă se dovedește că includ dezinformări. Doar 14% consideră că firmele care administrează rețelele de socializare ar trebui să se atingă de postări, indiferent dacă includ sau nu informații false.

Sondajul a fost realizat de Gallup și Knight Foundation în perioada 14-20 aprilie și se bazează pe răspunsurile oferite de 1,693 de adulți din toate cele 50 de state americane și Districtul Columbia.

Acest sondaj a fost realizat în contextul răspândirii teoriilor conspirației, apărute în ultimele săptămâni și preluate de anumiți susținători ai lui Donald Trump, care sugerează că acest nou coronavirus a fost dezvoltat de cercetătorii chinezi într-un laborator de virologie, iar în urma unui accident, noul virus creat artificial s-a răspândit în oraș.

Comunitatea de informații din Statele Unite a anunțat pe 30 aprilie în mod oficial că dovezile aflate la dispoziția experților americani indică faptul că virusul SARS-Cov-2, apărut în China în luna decembrie, “nu a fost creat de oameni sau modificat genetic”, însă nu este exclusă ipoteza ca virusul să se fi răspândit în urma unui accident într-un laborator din Wuhan unde ar fi fost studiate animale infectate cu SARS-CoV-2.

Însă, la scurt timp după anunțul agențiilor de informații din SUA, Donald Trump a declarat că este convins că noul coronavirus provine de la un institut chinez de virologie de la Wuhan, dar a refuzat să ofere alte detalii.

Afirmații similare cu ale lui Trump au fost făcute și de secretarul de Stat al SUA, care a declarat pe 3 mai la postul ABC că există “dovezi enorme” că pandemia ar fi început într-un institut chinez de virologie din Wuhan, însă a refuzat să spună dacă se crede că la mijloc ar fi fost un accident ori ar fi fost ceva intenționat.

Totuși, o evaluare comună a agențiilor de informații din statele care fac parte din grupul Five Eyes (SUA, Marea Britanie, Australia, Canada și Noua Zeelandă) a ajuns la concluzia că este “extrem de puțin probabil” ca virusul SARS CoV-2 să provină dintr-un laborator, potrivit unor oficiali occidentali, citați de publicația The Times of Israel.

“Credem că este foarte puțin probabil ca acesta să fie un accident”, a spus una dintre surse. “Este foarte probabil ca virusul să fi apărut în mod natural și ca transmiterea la om să fi avut loc în mod natural în urma unei interacțiuni cu un animal”.