ApărareȘtiri

Perioada după care drepturile de echipament se acordă în bani scade la 5 ani

Foto: Arhiva

Perioada după care drepturile de echipament se pot acorda în bani va scădea de la 10 ani la 5 ani după acordarea gradului de ofițer, maistru militar, subofițer pentru cadrele militare sau de la data angajării pentru soldații și gradații profesioniști, prevede un proiect de Ordonanță de Urgență care modifică OUG 51/1994.

Prin modificările aduse OUG 51, se asigură posibilitatea cumpărării articolelor de echipament de la operatorii economici pentru cadrele militare, soldații și gradații profesioniști cu o vechime mai mare de cinci ani.

La trecerea în rezervă sau retragere, cadrele militare, soldații și gradații profesioniști primesc valoarea echipamentului restantă pe ultimii 3 ani, dar și valoarea cotei-părți anuale aferente timpului trecut de la începutul anului până la inclusiv luna trecerii în rezervă. Aceleași drepturi le primesc și urmașii celor decedați în timpul activității.

Noua formă a OUG 51 va asigura o abordare unitară privind acordarea drepturilor de echipament, atât în natură cât și în bani pentru toate categoriile de militari, cadre militare, SGP, consideră MApN.

De asemenea, se va constitui un stoc de siguranță cu articole de echipament, în proporție de pănă la 50 la sută din ncesar, pentru echiparea oportună a cadrelor militare și a absolvenților instituțiilor militare de învățământ și se vor elimina riscurile în asigurarea echipării efectivelor forțelor destinate apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

Impactul financiar al noilor prevederi este de 9.880.000 lei pe an și aplicarea lor se va face cu încadrarea în bugetele alocate MApN, MAI, Ministerului Justiției, SRI, SIE, SPP, STS.