ApărareȘtiri

Pax Americana și interesele prioritare ale României – Generalul Mircea Mîndrescu (EAB-EDSC), pentru Umbrela Strategică

www.academy.army.md
  • O analiză pentru Umbrela Strategică a generalului (r) de brigadă Mircea Mîndrescu, președintele  Comitetului Academic Executiv al Colegiului European de Securitate și Apărare (EAB -ESDC ).

Anunțul făcut de către Mark Esper, secretatul american a apărării, privind unele detalii ale reorganizării prezentei militare a SUA în Europa, a generat, firesc, un val de analize și dezbateri care vizează clarificarea unor aspecte legate de întrebările ”de ce așa?”, „de ce acum?” și ”care vor fi principalele consecințe?”. Nouă, ni se adaugă, ”cum este afectată România?”

Dar să vedem, la început, faptele după cum sunt ele prezentate public.

Comunicatul public al secretatului Esper pune capăt unei luni de zile de speculații care au început cu anunțarea, de către președintele SUA, că o cantitate de forțe americane vor fi retrase din Germania, ca ”pedeapsă” pentru faptul că această țară nu cheltuiește 2% din PIB pentru ”contribuția la NATO”.

În context, amintesc că, în termeni financiari, cheltuielile militare ale Germanei se situează pe locul trei în NATO după SUA (740 miliarde dolari), Marea Britanie (60 miliarde dolari), fiind într-un cuantum de 54 miliarde dolari.

Se menționează că din cei aproximativ 36 000 militari americani staționați în prezent în Europa, la sfârșitul redislocărilor vor rămâne aproximativ 24 000, circa 6400 de militari urmând a se întoarce în SUA, în timp ce aproximativ 5600 vor fi dislocați în alte locații din Europa (fiind anunțare deja două dintre ele, Belgia și Italia). După cum se observă, reducerea vizează aproximativ 30 % din numărul actual de militari americani prezenți pe continentul nostru.

Din ceea ce s-a scris în presă, președintele american a luat această decizie fără a se consulta cu aliații NATO, mai ales cu Germania, având în vedere că forțele avute în vedere se află în prezent pe teritoriul acestei țări.

Secretarul Apărării Esper a prezentat decizia ca fiind parte a efortului de repoziționare a forțelor americane în regiune, în scopul creșterii flexibilității strategice și de aducere a acestora mai aproape de flancul de est al NATO.

Comandamentul Forțelor SUA din Europa (EUCOM) și Comandamentul Forțelor Speciale din Europa se vor muta de la Stuttgart la Mons (Belgia). Amplasarea unor capabilității aeriene suplimentare în Italia este descrisă ca având drept obiectiv aproprierea de zona Mării Negre. Există declarații conform cărora o parte importantă din cei 5600 de militari care vor rămâne in Europa vor merge in Polonia (nota US – un acord se semnează pe 15 august), urmând ca alții să fie poziționați în regiunea Mării Negre.

După ce domnul Esper a făcut anunțul oficial, președintele Trump a negat că aceasta este doar o decizie strategică.

El a precizat că “reducerea forței” este generată de faptul că Germania “nu își plătește facturile” (este ”un delicvent” privind datoriile financiare în NATO), referindu-se la faptul că această țară nu alocă 2% din PIB pentru Apărare (obiectivul declarat este de a cheltui 1,5 % până în 2024 și de a atinge 2 % până în 2031).

Se apreciază, de asemenea, că, din punct ce vedere comercial, Germania tratează SUA ”foarte rău” și că ” we don’t want to be the suckers anymore” (într-o traducere politicoasă: ”nu mai vrem să fim fraieri în continuare”). În același timp, domnul Trump a adăugat că ar putea regândi decizia de a retrage trupele dacă Germania “începe să-și plătească facturile”.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-o declarație că “SUA s-au consultat îndeaproape cu toți aliații NATO înainte de a face anunțul”.

În ceea ce privește România, este evident că doi dintre pilonii edificiului securității naționale (conform evidențierii lor în documentele oficiale) sunt NATO și parteneriatul strategic cu Satele Unite.  Ca urmare, voi schița câteva idei privind modul cum acestea sunt influențate de dezvoltările de mai sus.

Cheia de boltă a puterii NATO sunt solidaritatea și coeziunea între membrii Alianței. In același timp, fiind cele mai importante, fiind greu cuantificabile, dificil de consolidat și extrem de sensibile la orice fluctuații, aceste două aspecte, cu toate derivatele lor, sunt cele mai sensibile. Ele reprezintă, concomitent, puterea si tendonul lui Achille.

Ceea ce este fundamental în tot acest tablou, pentru mine, nu este reprezentat de număr în sine, de cantitate în primul rând, ci de modalitatea în care s-a decis, de mecanismul utilizat.

Dincolo de retorica oficială (cred, cu toată modestia, că experiența personală îmi oferă ”senzori” care detectează ”acoperirile” diplomatice ale unor realități care țin, ca mereu, de un total ”realpolitik”) ceea ce se întâmplă afectează vizibil fundamentul NATO care vizează solidaritatea membrilor, ca urmare a valorilor și intereselor comune și a consultărilor permanente.

Cred că măsura SUA slăbește NATO, în loc să o consolideze, prin reverberațiile din interiorul Alianței și prin consecințele inevitabile generate în exteriorul acesteia. Dacă acestor aspecte alăturăm atitudinea Turciei (atât de importantă și, din păcate, din ce în ce mai îndepărtată de valorile occidentale) avem câteva probleme fundamentale cărora NATO va trebui să le găsească rezolvarea curând sau, altfel, nu va mai fi Alianța căreia am sperat că ne alăturăm atunci când am făcut-o, în 2004.

Revenind la pilonii naționali, dacă NATO este afectat atunci securitatea noastră este afectată. 

Un alt pilon (nu l-aș numi în mod necesar al doilea) este parteneriatul cu SUA.

Privind vecinătatea geografică și realitățile geostrategice ale României este mai mult decât evident că avem nevoie de un asemenea partener și prieten.

Un ”AMICUL CERTUS IN RE INCERTA” cu asemenea anvergură. În această lume reală favorizez ”PAX AMERICANA” comparativ cu alte variante. O asemenea alăturare, face deficitul de capabilități militare ale României față de evoluția situației de securitate din regiunea noastră mai puțin amenințător.

Dar, pe de altă parte, să nu omitem că, până nu demult, Germania era văzută ca principalul aliat al SUA în Europa (exceptând, poate, Regatul Unit). Acum acestei țări i se spune, uneori, ”delicvent”.

Cred că trebuie să ne uitam atent la această situație și să concluzionam inteligent și realist. Trebuie ca, înainte de orice, să avem în atenție interesele României, care trec dincolo de vremelnicia noastră, a tuturor.