ApărareIntelligenceȘtiri

Parlamentul din Irak cere expulzarea trupelor străine de pe teritoriul țării, după uciderea generalului iranian Qassema Soleimani de către SUA

Sursa: militarytimes.com

Parlamentul irakian a votat o rezoluție îndemnând guvernul să expulzeze personalul militar străin din țară, în contextul intensificării tensiunilor dintre Washington și Teheran după uciderea generalului iranian Qassema Soleimani pe teritoriul irakian, conform canalului de televiziune Al-Jazeera.

„Guvernul se angajează să revoce cererea de asistență către coaliția internațională implicată în confruntarea cu Stat Islamic, deoarece operațiunile militare în Irak au luat sfârșit și victoria a fost obținută, se afirmă în textul rezoluției votate duminică.

„Guvernul irakian trebuie să acționeze pentru a pune capăt prezenței oricăror forțe militare străine pe teritoriul irakian și să le interzică accesul pe uscat, în spațiul aerian sau în apele teritoriale” ale țării, se precizează în document.

Rezoluțiile Parlamentului nu au caracter obligatoriu, iar această inițiativă are nevoie de promulgarea unei legi care să anuleze acordul existent semnat cu coaliția internațională coordonată de Statele Unite.

Anterior, prim-ministrul irakian Adel Abdul Mahdi ceruse, la rândul său, Parlamentului de la Bagdad să pună capăt prezenței trupelor străine pe teritoriul țării.

Influentul general iranian Qassema Soleimani, comandantul Forței Quds din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, a fost ucis pe data de 3 ianuarie într-un raid american la Bagdad, acțiune ce a provocat critici dure din partea politicienilor irakieni, dar și a milițiilor șiite proiraniene din această țară.