InfrastructurăȘtiri

Analiză: Cum ies partidele din alegeri? Vom avea un guvern stabil?

O analiză a deputatului și scriitorului Ovidiu Raețchi, pentru Umbrela Strategică.

După o lungă perioadă de încordare pe fondul pandemiei și de mobilizare electorală anti-PSD la europarlamentare, prezidențiale, locale, oamenii au obosit. Nu și-au mai găsit indignarea anti-PSD – principalul combustibil electoral românesc. Alegerile parlamentare au fost alegerile în care s-a manifestat epuizarea de politică după un ciclu electoral prea încărcat și intens.

Președintele Iohannis a făcut eforturi ieșite din comun pentru a asigura o majoritate guvernamentală reformistă și pro-atlantistă. E șansa sa la un mandat reușit în fruntea țării, după atâția ani cu Dragnea la beregată. Klaus Iohannis și-a cheltuit o parte din popularitate pentru a se asigura că vom avea un guvern de dreapta. O va recâștiga.

Președintele știe că a întins Constituția pentru a salva România de un executiv PSD. Ce alternativă avea? Să lase iar PSD să preia puterea? Să i se reproșeze din nou că „Mutul”, că „Robotul”, că „Ficusul”? Intervenția lui, ca și intervenția lui Nicușor Dan în București, au fost esențiale.

PSD nu a făcut erori majore. A lansat zvonuri peste zvonuri privind concedierile și tăierile din sectorul public, asigurându-se de sprijinul tuturor bugetarilor speriați (aviz celor care se joacă prea ușor cu anunțurile privind concedierile ca să pară macho-libertarieni, uitând că vorbesc totuși despre familii și destine). A scos de pe liste câțiva ciudați și compromiși. I-au tăiat macaroana Gabrielei Firea.

Lui Dâncu i-au ieșit calculele tura asta: PSD a făcut o companie ștearsă, de adormire. Dar să nu uităm că exact așa se întâmplaseră lucrurile și în 2016: în campanie au fost băieți buni, europeni, aplecați spre programe – și în ianuarie au lansat jihadul anti-justiție. Pe pesediști nu îi poți crede până nu îi vezi urcați în autocarul care îi duce în Opoziție. Așa a gândit Klaus Iohannis – și a gândit corect.

PNL a preluat guvernarea într-un moment greu. Și a ținut lucrurile la suprafață. Au fost multe greșeli de management, dar din categoria celor uzuale atunci când trebuie să iei decizii peste decizii în criză. Greșeli de presiune, nu de fond.

PNL a pierdut mai degrabă prin opțiunea de a lua la bord traseiști-oportuniști, deși în urmă cu doi ani a votat că nu o va face. Decizia era, pe de o parte, de înțeles: când ai promis unui traseist de la Pro-România că îl pui pe liste dacă pică Dăncilă, ți-ai pus cuvântul în joc.

Pe de altă parte, însă, onoarea față de un oportunist premiază impostura. Pentru că și Adriana Săftoiu, de pildă, a votat acea moțiune pentru căderea guvernului Dăncilă. Și, spre deosebire de traseist, ea a votat și toate moțiunile anterioare – pe vremea când traseistul era în tabără Dăncilă. Adriana Săftoiu a fost alături de tine și acum doi ani, și acum patru ani, și acum șase ani – pe vremea când partidul lupta pe viață și pe moarte cu Ponta și cu traseistul.

Și, cu toate astea, tu între Adriana Săftoiu și traseist îl alegi pe ultimul? Pentru un singur vot la moțiune? Pentru 10 secunde cu bila albă și bila neagră unde trebuie? Pentru o târguială pe locuri în Parlament? Adică Adriana Săftoiu nu putea face exact același lucru: să meargă la Dăncilă și să își tranzacționeze votul pentru un loc pe liste? Putea. Dar nici prin cap nu i-a trecut. Asta înseamnă premierea imposturii: să dovedești public că principialii pierd și escrocii câștigă. Iar publicul a sancționat moral, prin absență, o astfel de opțiune.

E greu de spus dacă USR a ajuns la o anumită plafonare sau dacă e într-un grafic firesc pentru a deveni un partid major. Pe de o parte, foarte rar partidele ajung în patru ani de la formare la cifre amețitoare, de 30%. E firesc să existe o perioadă de stabilizare, în care să îți consolidezi baza. Uneori, acest proces poate dura și zece ani. Pe de altă parte, însă, cred că mesajele USR au ajuns la o anumită rutinare (e drept că a și fost un ciclu electoral foarte aglomerat, în care nu aveai timp de invenții); totuși, cheia succesului USR în 2016 a fost prospețimea, noutatea.

În 2024 vom avea deja un USR consacrat, cu lideri peste care au trecut opt ani în politică. Dacă nu se vor reinventa și reîntineri strategic, profund, e posibil să fie afectați de o mișcare mai tânără, așa cum a fost USR 2016 pentru PNL. E de urmărit dacă vor reuși să își păstreze brandul de partid nou și emergent sau dacă vor deveni politicieni consacrați, de carieră.

AUR e o mișcare anti-sistem care apare ciclic în România și care dispare relativ rapid, lăsând în urmă doi-trei politicieni care reușesc să supraviețuiască mergând spre alte partide. Va beneficia de mult interes în primele luni de activitate, pentru că aduce la suprafață părți mai puțin știute din societatea românească. Apoi, se va resorbi în conflicte interne, dizidențe, dezertări.

Cred că tensiunile dintre PNL și USR predispun mai degrabă către un guvern instabil. În aceste condiții, Palatul Cotroceni va fi în situația de a arbitra între tabere. Dacă în cursul acestui arbitraj apar tensiuni și între Cotroceni și Palatul Victoria, vom avea un ciclu guvernamental fragmentat. Din acest punct de vedere, e foarte important ca președintele Iohannis să poate alege acum un cabinet și un premier în care să aibă încredere pe termen lung. Indiferent care va fi ritualul desemnărilor în prima etapă, opțiunea votată finalmente de

Parlament trebuie să fie una dorită onest de Iohannis. PSD e într-o poziție comodă: se poate reface un an în opoziție, într-o perioadă extrem de grea pentru economie și sistemul sanitar, alegând în funcție de contextul politic dacă vrea să preia guvernarea în cazul unei ruperi a coaliției de dreapta sau dacă așteaptă alegerile la termen.

Ideal ar fi, desigur, să avem un Guvern stabil, pentru a închide cu succes planul de modernizare a Armatei – care se întinde pe 10 ani – și pentru a investi cu rezultate palpabile miliardele europene care ar trebui să se vadă cu ochiul liber într-o infrastructură mult, mult optimizată.