ApărareȘtiri

NATO: O treime din ţările NATO alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. România a alocat 2,38%

Sursa: NATO

Cheltuielile pentru apărare ale Canadei și țărilor europene din cadrul NATO vor crește pentru al șaselea an consecutiv în 2020, iar o treime din țări obiectivul alocării a cel puţin 2% din PIB pentru cheltuielile militare, a declarat miercuri secretarul general al alianței transatlantice, Jens Stoltenberg, citat de Le Figaro.

Sursa: NATO

„Anul acesta va fi al șaselea an consecutiv de creștere a cheltuielilor militare de către aliații europeni și Canada, cu o creștere reală de 4,3%. Ne așteptăm ca această tendință să continue”, a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferință de presă.

NATO a publicat miercuri o serie de date privind cheltuielile pentru apărare ale membrilor săi.

Conform acestor date, care sunt doar estimări pentru 2019 și 2020, cel mai substanţial buget alocat apărării este în continuare cel al SUA, cu 3,87% din PIB. În schimb, Germania rămâne sub pragul de 2%, cu 1,57% din PIB, la fel şi Canada, cu 1,45% din PIB, aceste ţări şi altele fiind ținta atacurilor verbale ale preşedintelui Donald Trump, care le-a acuzat că profita de Statele Unite.

Dintre cele 30 de state membre, zece depăşesc acest prag în 2020 – între care Grecia (2,58%), Regatul Unit (2,43%), România (2,38%) Polonia (2,30%) şi Franţa (2,11%).

În privința procentului din bugetul apărării destinat cheltuielilor pentru echipamente, România este pe locul al 11-lea în NATO cu 25,6%, după Luxemburg, Turcia, Ungaria ( 33,6%), SUA, Slovacia, Norvegia, Franța, Lituania, Letonia și Polonia.