• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Moscova acuză că relațiile dintre Rusia și România sunt într-un impas profund de mai mulți ani din cauza Bucureștiului

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Relațiile dintre Rusia și România sunt într-un impas profund de mai mulți ani din cauza eforturilor Bucureștiului, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, după ce mai mulți diplomați ruși din România au fost declarați persona non grata

    „Prin eforturile Bucureștiului, relațiile noastre bilaterale s-au aflat într-un impas profund în ultimii ani, în timp ce acțiunile ostile regulate ale părții române duc la subminarea mecanismelor de bază ale dialogului și interacțiunii interstatale civilizate”, a menționat Zakharova, citată de agenția de știri TASS.

    Federația Rusă consideră demersul României ca parte a unei campanii declanșate de Statele Unite și aliații săi pentru a discredita operațiunea specială rusă în Ucraina, a adăugat Zakharova, folosind eufemismul Rusiei pentru invazia sa din Ucraina.

    „Pe 5 aprilie, autoritățile române, sub un pretext exagerat, au declarat persona non grata zece diplomați ai ambasadei Rusiei la București. Totodată, ambasadorului Rusiei i s-a comunicat și poziția României cu privire la crimele de la Bucea și alte așezări din Ucraina, atribuite neîntemeiat Rusiei”, a menționat reprezentanta Moscovei.

    Ministerul român al Afacerilor Externe a condamnat ferm crimele comise la Bucea și în alte localități din Ucraina, pentru care răspunderea aparține Rusiei.

    „Respingem cu fermitate aceste speculații propagandistice și considerăm demersul României ca parte a unei campanii declanșate de Statele Unite și aliații săi europeni pentru a discredita operația militară specială a Rusiei de protejare a populației civile din Donbass, de demilitarizare și denazificare a Ucrainei”, a subliniat Zakharova.

    Potrivit ONU, în urma ostilităților din Ucraina au decedat peste 1480 de civili, inclusiv peste 120 de copii. Mai puțin de o treime dintre victimele civile pierzându-și viețile pe teritoriul regiunii Donbas.

    În contextul războiului din Ucraina, România – alături de toate statele membre UE, Ucraina, SUA și Marea Britanie – a fost inclusă pe lista ”țărilor neprietenoase” cu Rusia. Decizia vine după numeroase incidente relativ tensionate între cele două țări, cu Moscova criticând România pe tema apartenenței la NATO, în timp ce Bucureștiul se simte amenințat de prezența militară covârșitoare a Rusiei în bazinul pontic.

    De asemenea, în ultimii ani s-au înregistrat o serie de contre între România și Rusia pe teme istorice, în special privind implicarea Moscovei în dezmembrarea României prin anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. Pe de altă parte, Rusia susține că URSS a fost ”forțată” să semneze Pactul Molotov-Ribbentrop – prin care sovieticii și naziști își împărțeau Europa de Est – din cauza acordurilor încheiate de puterile occidentale cu Hitler, ignorând faptul că Franța și Marea Britanie au declarat prompt război Germaniei naziste, în timp ce Moscova a invadat Polonia alături de naziști în septembrie 1939. Mai mult, Vladimir Putin afirma în 2021 că Basarabia și Bucovina de Nord „au fost ocupate” de România în 1918.

    Te-ar mai putea interesa

    Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Noul Statut al cadrelor militare: aprobat de guvern în martie, adoptat de Parlament în mai

    Ultimele știri

    Șapte comasări necesare MApN caută peste 5000 de soldați și gradați profesioniști BNR: În 2023, investițiile străine directe în România s-au redus drastic