Apărare

Ministrul Apărării s-a înscris în PNL și va candida la Senat – Ciucă nu ”ar zice nu” dacă ar fi propus din nou ministru

Sursa: MApN

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă a declarat duminică că s-a înscris în PNL și va candida pentru Senat pe lista de la Dolj.

„A fost o chestiune pe care am acceptat-o ţinând cont de faptul că s-a vehiculat foarte mult că este nevoie de oameni care şi-au desfăşurat activitatea şi în alte domenii, profesionişti, am înţeles acest lucru şi am luat această decizie. Este una personală şi asumată. Am considerat că este fair-play şi faţă de statutul meu de fost militar, am aşteptat un an, a trecut un an şi este un pas important”, a declarat Ciucă.

Dar, dacă i s-ar propune  poziția de ministru al Apărării în noul guvern, Ciucă ”nu va spune nu”.

El a invocat ”continuitatea”.

“Cred că va fi o decizie ce aparţine premierului şi celui care va fi desemnat să formeze Guvernului, dacă mi se va cere nu o să zic nu, fiindcă este vorba doar despre continuitate”, a precizat Ciucă, citat de Agerpres.