ApărareȘtiri

Ministrul Apărării a fost în Afganistan unde s-a întâlnit cu militarii români dislocați la Kandahar și Kabul / A avut loc și o întâlnire cu locțiitorul comandantului RSM

Foto: Laurențiu Turoi / ma

Vizita surpriză a conducerii Ministerului Apărării Naţionale în Afganistan. Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu au fost în 17 decembrie într-o vizită de lucru în Afganistan, a informat miercuri MApN.

La Baza Kandahar, ministrul s-a întâlnit cu militarii Batalionului 495 Protecția Forței „Vulturii Negri”, cu detașamentul care încadrează Elementul Naţional de Sprijin, precum şi cu militarii care execută misiuni în cadrul Comandamentului de Instruire, Consiliere şi Asistenţă din Regiunea de Sud (Train Advice Assist Command – South / TAAC-South).

Ulterior, delegația s-a deplasat la Kabul, unde s-a întâlnit cu militarii români dislocați în această zonă.

Am ținut neapărat să ajungem în Afganistan înainte de sărbători, pentru a ne întâlni cu militarii, și a le transmite mesajul nostru de apreciere și prețuire pentru tot ceea ce fac pentru Armata României și pentru țară. Acestea nu sunt cuvinte lipsite de conținut, ci vin în contextul în care, stând de vorbă astăzi cu liderii misiunii (n.b. „Resolute Support”), feedback-ul a fost cât se poate de pozitiv și de laudativ pentru modul în care militarii români își îndeplinesc misiunea, pentru probitatea lor profesională, pentru disponibilitatea la efort și sacrificiu, pentru camaraderia lor”, a spus ministrul Nicolae Ionel Ciucă.

La Kabul, Ciucă a avut o întrevedere cu generalul–locotenent Giles Hill, locțiitorul comandantului Misiunii NATO Resolute Support (RSM). În cadrul discuțiilor, au fost analizate situația de securitate din Afganistan, contribuția actuală a României cu forțe la RSM, a șasea țară contributoare cu trupe în acest teatru de operații, sprijinul acordat de forțele americane din Afganistan militarilor români în teatrul de operații, precum și intențiile Comandamentului Multinațional pentru anul 2020.