ApărareȘtiri

Ministerul Apărării vrea să recruteze peste 2000 de rezerviști voluntari, campania începe pe 22 mai

Foto: MApN Oficial

MApN vrea să recruteze peste două mii de rezerviști voluntari, în cadrul unei noi campanii, care se va desfășura în perioada 22 mai – 30 iunie și care se adresează cetățenilor care vor să-și facă serviciul militar în rezervă.

Un număr de 2187 de locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați) sunt disponibile în București și 38 de județe.

Baza legislativă a recrutării și selecției este  Legea 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, republicată.

La prezentarea la centrul militar, cetățenii interesați vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum și unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.

Candidații care nu au pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare.