Ministerul Apărării: Consultări româno-ucrainene pe tema cooperării și securității la Marea Neagră
Secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale, Simona Cojocaru și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, s-au întâlnit astăzi, 18 august, la Bucureşti, cu omologii ucraineni, Oleksandr Polisciuk, ministrul adjunct al apărării şi Vasyl Bodnar, ministrul adjunct al afacerilor externe din Ucraina, potrivit unui comunicat de presă al MApN.
”Agenda întâlnirii a inclus un schimb de evaluări privind evoluțiile de securitate la Marea Neagră, aspecte legate de relaţia bilaterală și modalitățile de aprofundare a acesteia, precum şi stadiul și perspectivele cooperării Ucrainei cu NATO, inclusiv în cadrul programelor derulate în prezent cu Alianţa Nord-Atlantică”, se arată în comunicat.
Delegația română a reiterat sprijinul pentru aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei şi susţinere pentru suveranitatea şi integritatea sa teritorială în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, a salutat angajamentul Ucrainei față de implementarea programului de reforme și a încurajat utilizarea în continuare a tuturor mecanismelor de cooperare puse la dispoziţie de NATO.
”Cele două părţi au exprimat interesul în direcţia consolidării relaţiei bilaterale, inclusiv prin continuarea acestui format de consultări, şi au manifestat deschiderea pentru a dezvolta cooperarea în domeniul securităţii în regiunea Mării Negre, atât prin dialog politic, cât şi prin cooperare practică”, mai arată Ministerul Apărării Naționale.
Conform aceleiași surse, partea română a subliniat că acest tip de cooperare aprofundată va consolida încrederea dintre cele două țări, contribuind la substanțierea angajamentului părții ucrainene în sensul soluționării durabile a tuturor problemelor aflate pe agenda bilaterală.