ApărareȘtiri

MBDA a finalizat testele de calificare pentru racheta antinavă franco-britanică Sea Venom/ANL

Sursa: MBDA

Grupul european MBDA a anunțat încheierea operațiunii de calificare pentru racheta antinavă Sea Venom/ANL cu o lansare finală de succes, efectuată în data de 17 noiembrie 2020 în poligonul de testare rachete al DGA (Direcția Generală pentru Armament din Franța) din Ile Du Levant.

Selectată să echipeze în curând elicopterele AW159 Wildcat ale Marinei Regale Britanice și H160M Guepard ale Forțelor Navale Franceze, racheta antinavă Sea Venom/ANL este un proiect de cooperare dezvoltat în baza tratatului Lancaster House dintre Paris și Londra. Racheta Sea Venom/ANL este primul program care profită din plin de Centrele de Excelență transfrontaliere lansate în urma semnării tratatului Lancaster House, în urmă cu 10 ani.

Ultima campanie de calificare a testat capacitatea superioară a rachetei de angajare a țintei într-un scenariu naval complex și aglomerat.

„Vreau să felicit echipele franco-britanice, atât din cadrul MBDA, cât și din cadrul guvernelor, pentru angajamentul de care au dat dovadă în finalizarea acestei etape importante de calificare pe fondul întreruperilor cauzate de pandemia COVID-19. Împreună au dovedit că, prin cooperare, putem depăși adversitățile pentru a oferi capabilități militare de top”, a declarat Éric Béranger, directorul general al MBDA, potrivit unui comunicat remis redacției Umbrela Strategică.

Lansările anterioare au testat sistemul de detectare și dirijare, cu funcțiile lock on after launch (LOAL) și lock on before launch (LOBL). De asemenea, au confirmat zborul la mică altitudine razant cu suprafața apei.

Centrele de Excelență (CofEx) din cadrul MBDA reprezintă o inițiativă unică în Europa și asigură accesul pe termen lung al Franței și Marii Britanii la tehnologii critice atât pentru suveranitatea națională, cât și pentru libertatea de acțiune a forțelor lor armate. Parlamentele francez și britanic au ratificat în 2016 un acord interguvernamental pentru lansarea CofEx. Punerea la comun a capacităților tehnologice și colaborarea dintre MBDA-UK și MBDA-France a permis CofEx să respecte obiectivele stabilite: o mai mare eficiență industrială și reducerea costurilor pentru ambele națiuni.

Cu o prezență importantă în cinci ţări din Europa și în SUA, grupul european MBDA a obţinut în 2019 venituri de 3,7 miliarde de euro, cu un registru de comenzi de 17,5 miliarde de euro. În total, grupul oferă o gamă de 45 de sisteme de rachete și contramăsuri operaționale deja și peste 15 alte tipuri aflate în curs de dezvoltare. MBDA este deținut împreună de Airbus (37,5%), BAE Systems (37,5%) și Leonardo (25%).